Lucian Busuioc devine cel mai premiat hairstilist la nivel mondial. Lucian Busuioc, Wella Professionals International Top Artist, își adaugă în portofoliu cel de-al 20-lea mare premiu internațional de coafură în cadrul concursului International Hairbrainded Awards. Alături de finaliști din peste 30 de țări, Lucian Busuioc ia marele premiu la cea mai râvnită categorie, PRECISON CUT of The Year. Și asta nu e tot, deoarece el este unul dintre marii finaliști și la categoria MEN.
Consacrat drept unul dintre cei mai buni coloriști ai lumii și cel mai premiat hairstilist din România, Lucian Busuioc devine astfel și cel mai medaliat hairstilist al lumii. El mărturisește că este mândru să reprezinte și să câștige pentru România un nou premiu important în industria internațională de hairstyling.
„Mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în acest proiect și au transformat în realitate acest vis!” Dintre sute de participanți care au aplicat la acest concurs, juriul alege un top al celor 6 finaliști, apoi locul 1!, declară Lucian Busuioc.
Lucian face parte din echipa Wella România de peste 20 de ani. El a evoluat constant, depășindu-și limitele an de an, și a contribuit semnificativ la formarea a numeroase generații de stiliști. Un colorist reputat și unul dintre cei mai buni specialiști în tunsoare si geometrie, Lucian Busuioc ne inspiră în fiecare zi.
Lucrările pe care Lucian Busuioc le-a realizat pentru această competiție internațională sunt de o precizie și o perfecțiune milimetrică. Stilistul Wella Professionals fiind recunoscut pentru stilul său futurist și vizionar. Busuioc realizează concepte și look-uri creative, care integrează o fuziune între tunsoare și culoare, mereu ancorate în nou și modern. Tunsorile geometrice marca Lucian Busuioc se adresează tuturor persoanelor dornice de experiențe inovatoare, trendsetteri.
Din 2012, Lucian Busuioc este mereu câștigător. Atunci a bifat primul său mare succes de talie internațională, când a primit premiul publicului – People’s Choice Award și medalia de argint la secțiunea Color din cadrul Wella International Trend Vision Award.
Apoi, tot în 2012, Lucian se califică și câștigă finala concursului SP MEN Style Code Competition, pentru ca în, 2017, acesta să câștige Visionary Award în cadrul Alternative Hair Show la Londra, la secțiunea Cut & Color. Ulterior, câștigă în 2019, premiul OMC Stylist Award Ladies Trend Cut în anul 2019, iar în 2020, International Beauty Award Cut&Style în anul 2020
”Câștigarea unui premiu internațional te ajută să mergi înainte cu mai mult elan. Un premiu este o confirmare că ești bun în ceea ce faci și că valoarea ta este recunoscută de breasla în care activezi”, punctează stilistul Wella Professionals.
De peste 20 de ani, Lucian Busuioc oferă excelență în hairstyling. Pe el, îl poți găsi la Artist Salon &Academy, pe Bd Nicolae Caranfil, nr. 55. Azi, mai mult decât oricând, Lucian Busuioc este unul dintre cel mai reputați ambasador Wella Professionals în România și în lume.
@lucianbusuioc
https://www.instagram.com/lucianbusuioc/