MOLEKIN IMUNO – 3 x protecție pentru imunitatea ta!

MOLEKIN IMUNO - 3 x protecție pentru imunitatea ta!

MOLEKIN IMUNO – 3 x protecție pentru imunitatea ta! Sistemul imunitar este o rețea complexă și sofisticată de țesuturi, organe, celule, proteine și substanțe chimice care protejează organismul de o serie de agenți periculoși cum ar fi bacteriile, virusurile, fungii și paraziții.

Există o relație strânsă între sistemul imunitar și alimentație, mai exact, un sistem imunitar puternic este dovada nutriției adecvate. Desigur, și viceversa: o alimentație corectă, care furnizează organismului vitaminele și mineralele necesare, asigură un sistem imunitar puternic, capabil să-și îndeplinească exemplar funcția pentru organism și să protejeze împotriva eventualelor îmbolnăviri.

Printre micronutrienții esențiali necesari pentru a susține funcționarea normală a sistemului imunitar, vitamina C, vitamina D și zincul au un rol major. Aceste trei elemente, prin efectele lor complementare și sinergice, susțin atât imunitatea înnăscută, cât și pe cea adaptativă (dobândită). Practic, vitaminele C, D și zincul influențează în mod pozitiv cele trei linii principale de apărare imunitară: barierele epiteliale, apărarea celulară și anticorpii. În plus, vitaminele C, D și zincul sunt utilizate în mod activ de celulele sistemului imunitar angajat în combaterea infecțiilor, cum ar fi, de exemplu, infecțiile tractului respirator superior.

Vitamina C acționează ca un antioxidant și joacă un rol important în funcționarea și modularea imunității. Studii recente efectuate pe pacienții cu infecții virale au arătat că vitamina C poate reduce severitatea simptomelor și ratele mortalității. De asemenea, vitamina D are rolul de a reduce durata infecțiilor virale și severitatea simptomelor, dar și de scădere a producției de citokine inflamatorii. Cel de-al treilea element care întregește „echipa” și susține sistemul imunitar este zincul, care intervine și el în scăderea severității și duratei simptomelor infecțiilor virale.

MOLEKIN® IMUNO (comprimate filmate dublu-strat) este un supliment alimentar care oferă suport pentru sistemul imunitar, un singur comprimat conținând 1000 mg de vitamina C, 50 µg de vitamina D (2000 UI) și 10 mg de zinc. Comprimatele filmate au la bază sistemul MRS format din două straturi care asigură eliberarea vitaminei C în organism în două etape. Din primul strat, vitamina C este eliberată treptat, iar al doilea strat are proprietatea de eliberare prelungită a vitaminei C. Datorită acestui mecanism, vitamina C rămâne la un nivel normal în organism timp de câteva ore.

Pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani există acum varianta MOLEKIN® Imuno Baby 5 ml sirop conținând 25 mg de vitamina C, 5 µg de vitamina D (200 UI) și 1,5 mg de zinc, pentru copiii între 4 și 6 ani există varianta MOLEKIN® Imuno Kids comprimate efervescente, fiecare comprimat conținând 80 mg de vitamina C, 10 µg de vitamina D (400 UI) și 2,5 mg de zinc, iar pentru cei cu vârste între 7 si 12 ani, MOLEKIN® Imuno Junior cu un conținut de 240 mg vitamina C, 15 µg vitamina D (600 UI) și 5 mg zinc per comprimat.

Mai multe informații despre produsele gamei MOLEKIN® Imuno puteți găsi pe www.molekin.ro.

 

 

My title page contents