Mondelēz International publică cel de-al doilea raport anual State of Snacking™ evidențiind dezvoltarea și creșterea importanței gustărilor în viața consumatorilor globali
- Gustările sunt văzute ca sursă de confort, conectare și comunicare pe parcursul anului de izolare, în urma pandemiei de COVID-19
- Studiul confirmă atenția consumatorilor înspre consumul rațional, din motive de sănătate, nutriție și stare de bine emoțională
- Rezultatele raportului oferă o înțelegere asupra nevoilor consumatorilor și conturează abordarea companiei în ceea ce privește consumul gustărilor în viitor
Mondelēz International, Inc. a anunțat lansarea celui de-al doilea raport anual State of Snacking™, un studiu global privind evoluția rolului gustărilor în viața consumatorilor din întreaga lume. Raportul de anul acesta prezintă informații bazate pe cercetare și date proprii, cu privire la comportamentele în schimbare ale consumatorilor, inclusiv obiceiuri alimentare, tendințe de cumpărare și importanța tot mai mare a consumului rațional de gustări pe timpul pandemiei de COVID-19.
Raportul State of Snacking, dezvoltat în parteneriat cu specialistul în sondaje în rândul consumatorilor The Harris Poll, confirmă și completează informațiile proprii globale privind gustările Mondelēz International cu studii personalizate în rândul a mii de consumatori din doisprezece țări cu scopul de a înțelege mai bine rolul pe care gustările îl au în viața oamenilor. Raportul informează cu privire la strategia companiei pe piața de snacking, estimată la un total de 1,2 trilioane de dolari, pentru a crea în continuare viitorul gustărilor, oferind gustarea potrivită, la momentul potrivit, într-un mod potrivit.
Raportul State of Snacking din 2020 subliniază modul în care comportamentul, sentimentul și rutinele legate de mâncare sunt reconturate de COVID-19.
- Aproape 9 din 10 adulți la nivel global (88%) spun că au consumat mai multe gustări (46%) sau la fel (42%) în timpul pandemiei față de perioada anterioară, generația millenials și cei care lucrează de acasă acum fiind mai înclinați să spună că preferă gustările în defavoarea meselor (70% și 67%, respectiv).
- Peste jumătate dintre respondenți spun că gustările au fost un “colac de salvare” în timpul pandemiei (52%), în special părinții care lucrează de acasă (69%).
- Gustările sunt un antidot pentru singurătate și o punte de conectare, deoarece 3 din 4 adulți la nivel global au stabilit o legătură cu ceilalți prin intermediul mâncării în ultimele 6 luni (77%), inclusiv prepararea unei gustări împreună (40%), oferirea unei gustări în dar(31%) sau mersul la cumpărături pentru cineva care nu a avut posibilitatea să meargă (29%).
De asemenea, consumatorii evidențiază în continuare importanța gustărilor care le permit să aibă un stil de viață mai sănătos și le crește starea de bine emoțională.
- Gustările consumate acasă le oferă consumatorilor mai multe oportunități de consum rațional, două treimi (66%) dintre respondenți constatând că au acum mai mult control asupra porțiilor și că sunt mai conștienți de gustările de care are nevoie organismul lor (64%).
- În plus, gustările le hrănesc “corpul, mintea și sufletul în aceste timpuri atipice” (64%), gustările care cresc imunitatea fiind în special în prim-plan (56%), în timp ce aproape două treimi dintre respondenți au constatat că gustările le-au oferit “momentele atât de necesare” pentru ei înșiși (65%).
“Rezultatele din raportul State of Snacking consolidează rolul cheie pe care gustările îl au în viața consumatorilor globali, importanța tot mai mare a gustărilor în 2020 și momentele de liniște pe care le oferă persoanelor și familiilor într-o perioadă în care trebuie să rămână acasă și se confruntă în continuare cu provocările create de pandemia de COVID-19,” a declarat Dirk Van de Put, Președinte și CEO al Mondelēz International. “Pe măsură ce sprijinim oamenii să consume gustările potrivite, ne mândrim cu rolul pe care îl avem în viața consumatorilor de pretutindeni, oferind surse de confort, conectare și de apartenență la comunitate, greu de găsit în acest an de izolare.”
Principalele rezultate ale raportului State of Snacking din 2020, care poate fi descărcat la www.stateofsnacking.com, includ:
Creșterea consumului global de gustări, pe măsură ce acestea devin o parte mai mare din “noua normalitate” a consumatorilor
- Consumul de gustări în întreaga lume, un comportament care înregistra deja o creștere rapidă, a accelerat și mai mult pe măsură ce consumatorii petrec mai mult timp acasă. În același timp, majoritatea respondenților consideră gustările o parte tot mai importantă în viața lor de zi cu zi, în viitor.
- În cele din urmă, două treimi consideră că actuala pandemie va avea impact pe termen lung asupra modului în care consumăm gustări ca societate (65%).
- Aproape două treimi dintre adulți la nivel global spun că intenționează să consume în continuare gustări sănătoase pe parcursul zilei, în comparație cu mai puține mese consistente (64%).
- 6 din 10 au spus că gustările vor deveni parte din “noua lor normalitate” chiar și după ce pandemia va lua sfârșit (58%).
Gustările înseamnă mai mult decât mâncare
- Consumătorii consideră gustările o sursă importantă de confort, conectare și apartenență la comunitate, în special în ultimul an.
- Confortul reprezintă principalul factor care determină consumul de gustări în acest an, peste jumătate dintre adulți la nivel global cumpărând branduri nostalgice din copilărie (53%) și gustări care le aduc în memorie amintiri frumoase (59%) în timpul pandemiei.
- Două treimi spun că momentul gustării este unul dintre puținele momente de liniște (64%) și serenitate în timpul zilei (63%), inclusiv trei sferturi dintre părinții care lucrează de acasă (76% și 75%, respectiv).
- Gustările oferă și mici momente de satisfacție și liniște, majoritatea respondenților constatând că i-au ajutat să le distragă atenția de la un an dificil.
- 66% au indicat faptul că “Gustările reprezintă una dintre puținele surse de recompensare și satisfacție în timpul zilei,” în timp ce 65% consideră că gustările le-au oferit momentele atât de necesare pentru ei înșiși, în ultimele câteva luni.
Sănătatea și starea de bine rămân prioritare
- Proporțional cu creșterea consumului de gustări, crește și atenția acordată produselor și ingredientelor sănătoase.
- Peste jumătate dintre adulți la nivel global s-au bazat pe gustări, pentru alimentația din timpul pandemiei (54%), confirmând că gustările le-au hrănit corpul, mintea și sufletul în aceste timpuri atipice (64%).
- Majoritatea sunt mai conștienți de gustările pe care le consumă acasă, spunând că sunt mai atenți la ce mănâncă acum(57%) și că au mai mult control asupra porțiilor pentru că iau gustările acasă mai des (66%).
Modul în care consumatorii cumpără gustări se schimbă rapid
- Achiziția virtuală de gustări a atins un punct critic, aproape jumătate dintre respondenți cumpărând online.
- Jumătate dintre adulți la nivel global spun că au început să cumpere gustări online mai des decât o făceau în magazin sau offline(47%), 7 din 10 intenționând să cumpere în continuare online după ce pandemia va fi luat sfârșit (69%).
- Majoritatea spun că pandemia le-a deschis ochii asupra mult mai multor modalități de a obține gustări față de ceea ce știau că exista înainte (57%), inclusiv 3 din 10 care au descoperit idei de gustări pe rețelele de socializare (28%).
“Rezultatele raportului State of Snacking nu evidențiază doar valoarea pe care gustările o aduc familiilor și persoanelor, dar ne ajută să înțelegem mai bine nevoile în continuă evoluție ale consumatorilor noștri din întreaga lume, astfel încât să ne putem adapta în continuare și să le oferim gustările pe care și le doresc, unde, când și cum și le doresc,” a declarat Van de Put.
Despre metodologia de cercetare
Studiul a fost realizat online de The Harris Poll în numele Mondelēz International în perioada 6-20 octombrie 2020, în rândul a 6.292 de adulți la nivel global cu vârsta de peste 18 ani. Cercetarea a inclus 12 piețe, inclusiv: Statele Unite (n=506), Canada (n=503), Mexic (n=540), Brazilia (n=530), Franța (n=519), Germania (n=520), Marea Britanie (n=500), Rusia (n=504), China (n=550), India (n=555), Indonezia (n=555) și Australia (n=510). Alte grupuri cheie analizate includ: Gen Z / Centennial 18-23 ani (n=945), Millennials 24-39 ani (n=2222), Gen X 40- 55 ani (n=1646), Boomers 56-74 ani (n=1348) și Silent Generation peste 75 de ani (n=130). Datele din 2019 fac referire la un studiu similar realizat în perioada 16-24 septembrie 2019, în rândul a 6.068 adulți la nivel global.
Despre Mondelēz International
Mondelēz International, Inc. (NASDAQ: MDLZ) sprijină oamenii să aleagă snack-urile potrivite în aproximativ 150 de țări din întreaga lume. Cu venituri de aproximativ 26 de miliarde de dolari în 2019, MDLZ trasează viitorul snacking-ului, cu branduri globale și locale emblematice, precum biscuiții OREO, belVita și LU; ciocolata Cadbury Dairy Milk, Milka și Toblerone; bomboanele Sour Patch Kidsși guma de mestecat Trident. Compania Mondelēz International este mândră să fie membră al Standard and Poor’s 500, Nasdaq 100 și Dow Jones Sustainability Index. Vizitați www.mondelezinternational.com sau urmăriți compania pe Twitter la adresa www.twitter.com/MDLZ.
# # #