Începând cu luna august, 5 to go își extinde operațiunile în retail prin lansarea primei linii de produse dezvoltate special pentru acest segment. Gama de produse ready to drink pe bază de cafea conține trei sortimente: ESPRESSO Macchiato, CAPPUCINO Macchiato și LATTE Macchiato, ambalate în sticle de 230 ml. Acestea sunt disponibile în rețeaua Mega Image, într-o selecție de 150 de magazine.
Produsele ready to drink pe bază de cafea au câștigat popularitate în rândul consumatorilor în ultimii ani, fiind alegerea potrivită pentru persoanele cu un stil de viață activ, în continuă mișcare. 5 to go a început să lucreze la acest proiect în 2020, atunci când contextul pandemic a făcut dificil accesul celor din comunitatea 5 to go la produsele din cafenele. Astfel, o linie dedicată retailului a venit ca un răspuns natural la această provocare și ca o dezvoltare firească a brandului.
„Extinderea diviziei de retail 5 to go este o inițiativă strategică de dezvoltare a companiei. Evoluția accelerată din ultimii ani a dus la o creștere semnificativă a notorietății, comunitatea celor care ne apreciază produsele devenind din ce în ce mai mare. Astfel, a apărut o nevoie organică de creștere a disponibilității produselor marca 5 to go, prin adresarea către noi segmente. Sunt mândru de acest proiect, pe care am reușit să îl implementăm în timp record, de la idee, planificare, găsirea partenerilor potriviți pentru dezvoltarea produsului și a ambalajului, până la îmbuteliere și parteneriate pentru distribuirea lui. Le mulțumesc celor de la Mega Image, care au crezut în noi și potențialul de creștere a gamei 5 to go. Retailul va rămâne o prioritate pentru noi, prin creșterea accesibilității și dezvoltarea de noi game inovatoare”, a declarat Radu Savopol, cofondator5 to go.
Produsele ready to drink pe bază de cafea 5 to go se găsesc pe raft alături de mărci consacrate, la un preț competitiv, stabilit în funcție de politica de preț a fiecărei rețele în care vor fi disponibile. Produsele sunt dezvoltate în Polonia, cu un partener local. Pentru 2021, planul este de a câștiga cotă de piață pe segmentul de produse RTD din cafea, pentru ca în 2022 să poată consolida poziția la raft și să avanseze în preferințele consumatorilor.
Inovația este o preocupare continuă pentru 5 to go, astfel că noi produse sunt în pregătire pentru a fi lansate în retail până la finalul acestui an. În acest moment, planurile sunt avansate pentru o gamă vegană de cookies 5 to go, fără zahăr adăugat, fără gluten, cu conținut ridicat de fibre, care vor fi disponibile în patru arome.
5 to go însumează în acest moment peste 250 de unități deschise la nivel național, iar obiectivele grupului sunt de a depăși 300 până la finalul anului 2021, cu accent pe dezvoltare masivă la nivel regional și consolidare în capitală.
Despre 5 to go
5 to go a luat naștere în 2015, iar în prezent a depășit pragul de 250 de locații și este cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este una cu o aromă intensă, corpolentă, cremoasă, ce se constituie într-un amestec unic, creat special pentru lanțul de cafenele 5 to go. Pentru că cifra 5 reprezintă elementul de structură a brandului, echipa 5 to go oferă clienților cinci motive principale să revină în una dintre cafenelele din grup: gustul, profesionalismul, rapiditatea, diversitatea și stilul de viață.