Primark colaborează cu Victoria Jenkins pentru lansarea unor noi colecții de modă adaptabilă în magazinele sale – Primark anunță încheierea unui parteneriat cu Victoria Jenkins, designer de modă adaptabilă premiat și susținător al persoanelor cu dizabilități, cu scopul de a oferi noi colecții de haine funcționale la prețuri accesibile.
Victoria are o experiență de peste un deceniu în industria modei și în 2016 a fondat Unhidden, propriul brand de modă adaptabilă premiat, din dorința de a normaliza designul universal prin prisma propriei sale experiențe legate de dizabilități. Gamă de fashion Unhidden s-a lansat în 2020 și a fost primul brand adaptabil care a devenit membru al British Fashion Council și a participat la Săptămâna Modei de la Londra.
În cadrul noului parteneriat, Victoria va colabora cu Primark cu scopul de a introduce în magazinele sale mai multe articole de îmbrăcăminte adaptabilă după lansarea primei colecții de lenjerie în ianuarie.
Ann Marie Cregan, Director Comercial Primark, a declarat: „Suntem mândri de colaborarea cu Victoria, un pasionat susținător al modei incluzive și al designului universal în întreaga industrie.
La fel ca noi, Victoria își dorește să ofere colecții de modă accesibile și ne bucurăm să beneficiem de experiența ei și să lucrăm împreună pentru a ne atinge obiectivul de a oferi modă adaptabilă la prețuri rezonabile în magazinele noastre.”
Victoria Jenkins a adăugat: „Sunt încântată să lucrez cu Primark ca parte a misiunii mele de a oferi moda adaptabillă la prețuri accesibile în cât mai multe magazine.
Primark conștientizează nevoile comunității persoanelor cu dizabilități și boli cronice și ia măsuri constructive în acest sens, lucru care va schimba viața a milioane de oameni, iar eu sunt încântată să lucrez cu ei pentru a îndeplini acest obiectiv.”
Îmbrăcămintea adaptabilă este concepută pentru a răspunde nevoilor de confort și funcționalitate specifice unei game largi de dizabilități, afecțiuni cronice, nevoi legate de vârstă și ale pacienților care sunt în perioade postoperatorii. Acest lucru se realizează prin cusături și deschideri adaptabile, precum și prin modificări de design.
Victoria va colabora pe termen lung cu echipa Primark, oferind expertiza sa vastă în acest domeniu, iar mai multe detalii despre parteneriat urmând să fie dezvăluite în cursul acestui an.
În ianuarie, Primark și-a dezvăluit ambiția de a face moda adaptabilă mai accesibilă și mai ușor de achiziționat din magazinele sale. Ca parte a acestei viziuni, compania are ca obiectiv să ofere angajaților și clienților un spațiu inclusiv și accesibil, pentru a răspunde mai bine nevoilor actuale.
În ultimii ani, Primark și-a extins gamele prin completarea lor cu mai multe produse specializate, cum ar fi lenjerie de corp postoperatorie, game pentru menopauză, lenjerie de corp și cea special creată pentru perioada menstruală, toate la același preț excelent pentru care brandul este renumit.
În 2023, Victoria a fost inclusă de British Vogue pe lista sa anuală Vogue 25 și a fost numită a doua cea mai influentă persoană cu dizabilități pe lista The Shaw Trust Disability Power 100.
Este o susținătoare pasionată a persoanelor cu dizabilități, speaker motivațional și scriitoare. Pe lângă activitatea sa în domeniul modei adaptabile, Jenkins este, de asemenea, ambasadoare pentru Models of Diversity și Purple Tuesday și patronează organizațiile icandance și Path to Success.
Despre Primark
Primark este un retailer de modă internațional cu peste 80.000 de colegi în 17 țări din Europa și SUA. Înființat în Irlanda în 1969 sub marca Penneys, Primark își propune să ofere opțiuni accesibile pentru fiecare, de la articole de bază de calitate superioară la stiluri unicat pentru femei, bărbați și copii, precum și produse de frumusețe, articole pentru casă și accesorii. Din dorința de a crea experiențe retail extraordinare, Primark deține peste 440 de magazine la nivel global și continuă să se extindă cu obiectivul de a ajunge la un număr de 530 de magazine până la sfârșitul anului 2026.
Primark face eforturi pentru a oferi modă mai durabilă tuturor prin strategia Primark Cares, un program multianual care se concentrează pe prelungirea ciclului de viață al hainelor, pe protejarea vieții pe planetă și pe susținerea mijloacelor de trai ale oamenilor care confecționează hainele Primark. În cadrul acestei strategii, Primark a dezvăluit nouă angajamente pe care își propune să le îndeplinească până în 2030. Aceste angajamente includ fabricarea tuturor articolelor de îmbrăcăminte din materiale reciclate sau din materiale provenite din surse mai durabile până în 2030, reducerea la jumătate a emisiilor de dioxid de carbon în întregul său lanț valoric și asigurarea unui salariu decent lucrătorilor din lanțul de aprovizionare. Mai multe informații pot fi găsite aici: www.primark.com/en-gb/primark-cares.