Ma intreb cati dintre copiii de azi merg la scoala cu placere. Sau mai exact, cate zile pe an fac treaba asta cu entuziasm. Si imi este imposibil sa nu constat ca e mai mult decat trist.
Unde e bucuria de altadata de a da buzna pe poarta scolii? De a te juca cu colegii, de a sta la taclale cu profesorul favorit? Ce s-a intamplat azi si nu se intampla ieri? De ce ne intalnim azi cu copiii stresati, deprimati, panicati? Ce se intampla cu scoala? O putem oare blama pentru dezumanizarea copiilor? <Da, putem! Putem sa dam vina pe scoala pentru multe nenorociri si am putea avea dreptate. Dar nu stiu la ce ne foloseste. Copiii trebuie sa mearga la scoala. Am spus „trebuie”? Da, trebuie. Au nevoie de educatie si de comunitate. Daca vrem binele lor, nu ajunge sa ne plangem, desi avem destule motive sa o facem. E nevoie sa fim prezenti la ce aduc ei de la scoala, informatii si energie, sa le metabolizam impreuna cu ei. Daca nu sunt lasati singuri cu temerile, cu intrebarile, cu cuvintele rele pe care le aud, cu descurajarile, acestea nu ii vor roade pe dinauntru, nu ii vor dezumaniza. Orice s-ar intampla la scoala, daca ei stiu ca nu sunt singuri, ca pot veni cu orice la mama si la tata, ca sunt acceptati si nu sunt judecati, atunci copilaria dureaza mai mult si viata e frumoasa”, ne reda increderea psihoterapeutul Cristina Trepcea.
Si tot ea ne spune la Itsy Bitsy – „copiii nostri se inspira din energia noastra, din actiunile noatre, din ceea ce ei simt ca noi simtim. Astfel, ar trebui sa ne dam seama ca atunci cand ne trimitem copilul la scoala, el va avea pentru „serviciul” lui aceeasi emotie – pozitiva sau negativa – pe care a invatat-o de la noi. Totusi, desi sunt principalii educatori ai copiilor, parintii nu sunt singurii. Copiii intalnesc la scoala alti parinti – spirituali, care se ocupa de cresterea lor, iar acestia sunt profesorii. Bucuria pe care o manifesta dascalii legat de slujba si de datoria lor este si bucuria pe care o vor avea copiii in legatura cu materia care li se preda.”, adauga specialista.
