Simptomele depresiei la copii constau în: schimbări de spirit, gânduri triste, izolare și interiorizare. La care se adaugă pierderea de energie, oboseala ușoară și insomnia. Acestea sunt unele dintre simptomele despre care părinții trebuie să știe și care pot anunța o depresie a copilului lor.
Tulburarea de dispoziție poate fi ușoară sau severă în funcție de prezența, persistența și intensitatea unor simptome. Este, de fapt, depresia din copilărie, care poate apărea mai ales în perioada preșcolară. Este important să înțelegem simptomele, cum ar fi modificările de dispoziție, pierderea stimei de sine și o încetinire psihomotorie. Și să intervenim pentru a preveni situația, înainte să se agraveze.
Simptomele depresiei la copii. Cum să le recunoști?
– Scăderea/balansarea stării de spirit, gânduri triste, dorință de plâns, izolare și interiorizare. Dificultăți de socializare, pierderea stimei de sine, sentimente de inferioritate și inadecvare. Lipsa de interes pentru activitățile zilnice, lipsa de planificare, anxietate de separare;
– La nivel fizic, se observă o încetinire psihomotorie, pierderea energiei, o ușoară oboseală, insomnie sau hipersomnie diurnă, rezultate din modificări ale ritmului somn/veghe;
– Modificările cognitive induse de o stare depresivă induc dificultăți în concentrare și performanțe școlare reduse.
Simptomele depresiei la copii. Cazurile cele mai grave: sentimente de vinovăție și inutilitate
Copiii diagnosticați cu tulburări depresive tind să manifeste un „locus de control” extern. Deoarece se simt neputincioși în fața unor evenimente externe pe care nu le pot schimba prin comportamentul lor. „Locul de control” este un sistem de credințe al individului cu privire la cauzele experiențelor sale și la factorii cărora acea persoană le atribuie succesul sau eșecul. În cazurile în care predomină furia, agresivitatea și pierderea controlului, depresia din copilărie pare a fi legată de tulburări de anxietate, de conduită. Un alt tip de tulburare depresivă, mai rară în perioada de dezvoltare este tulburarea maniaco-depresivă (numită și tulburare bipolară). Este caracterizată printr-o alternanță între perioadele de dispoziție depresivă și momentele de euforie și iritabilitate, care pot duce la comportamente agresive reale și antisociale.
Cauzele sunt adesea „reactive”
Conform specialiștilor, cauzele pot fi multiple. Dar, în cele mai multe cazuri, depresiile copilăriei sunt definite drept „reactive”/sau ca reacție defensivă în raport cu contextul familial și/sau al mediului. Sau, în unele cazuri, ca reacție la evenimente traumatice. Calitatea relației dintre mamă și copil este esențială pentru o dezvoltare adecvată a personalității și pentru a preveni orice disconfort viitor legat de sfera afectivă. Modalități de îngrijire prea rigide sau neafective, fără satisfacție verbală și contact fizic, duc la o sărăcire psihică ceea ce poate duce la depresie.
Ulterior, un comportament agresiv, respingător sau devalorizant din partea părintelui induce în copil un sentiment de respingere. Acesta duce la închiderea de sine și la compromiterea abilităților sale relaționale viitoare. Chiar și o separare timpurie de figura mamei, când copilul nu este gata să se autoregleze în nevoile sale emoționale și fiziologice și nu este încă autonom din punct de vedere relațional, induce reacții de protest și disperare. Urmate de un fel de resemnare și aparentă detașare, cu sentimente de vinovăție și frustrare (trăsături tipice ale depresiei).
Simptomele depresiei la copii. Ajutor prin art-terapie și joacă
Copilul deprimat nu este capabil să-și verbalizeze starea emoțională. Deoarece nu este în măsură să recunoască emoțiile negative și contrastante pe care le simte. Conform specialiștilor, copilul ar trebui să fie ajutat să vorbească și să-și exprime sentimentele de furie, neputință, tristețe. Dacă nu este recunoscută și tratată, depresia poate avea consecințe importante asupra dezvoltării psihologice a copilului și poate persista până la vârsta adultă.
Conform specialiștilor, cel mai eficient tratament pentru rezultate pe termen lung este psihoterapia orientată psihanalitic, destinată copilului și familiei. Pe lângă lucrul cu copilul, pentru a umple lacunele emoționale, construind împreună cu el o perspectivă favorabilă a dezvoltării relaționale și a deschiderii către realitate, este necesară schimbarea modalităților disfuncționale ale familiei. Redefinirea abilităților parentale și recunoașterea nevoilor relaționale specifice ale copilului pentru un procesul de separare/identificare corect.
