Terapia cu nămol, aur pentru sănătate – Folosit din cele mai vechi timpuri pentru a calma și trata inflamațiile musculare, reumatismul, bolile dermatologice și durerile articulare, precum și pentru a îmbunătăți tonusul și elasticitatea pielii, nămolul este aur pentru sănătate. Cu toate acestea, terapia cu nămol (sau peloidoterapia) supune organismul la un stimul mai intens decât alte tratamente balneare și nu este potrivită pentru toată lumea. Dar să aflăm mai multe detalii!
Știi care sunt beneficiile unei împachetări cu nămol?
Ai beneficiat vreodată de o împachetare cu nămol? Dacă da, știi care sunt beneficiile nămolului asupra pielii și sănătății tale? Ei bine, în acest sens, dr. Suzana Pretorian, balneolog în cadrul Ensana Health Spa Hotels, ne oferă câteva detalii și informații despre atuurile nămolului sapropelic extras din Lacul Ursu: „Nămolul de Sovata conține substanțe minerale (în special clorură de sodiu), respectiv organice (acizi humici, vitamine și auxine: estrogen și progesteron asemănător hormonilor umani feminini) în concentrații înalte. Acest tip de nămol este utilizat în prevenirea și tratarea afecțiunilor ginecologice, reumatice și dermatologice, precum și pentru efectul antistres.”.
Terapiile cu nămol se practică în multe locuri, dar, cu toate acestea, de ce este atât de special nămolul din Lacul Ursu? Simplu: auxinele! Mai exact, un grup de hormoni ai plantelor care acționează ca regulatori ai creșterii și dezvoltării plantelor, prezent în nămol.
Altfel spus, „auxinele reprezintă cheia succesului în tratamentul infertilității feminine, post-tratament, cu nămol obținându-se o activare de durată (circa 6 luni) a funcției ovarelor. Principalele cauze de infertilitate feminină pentru care s-a dovedit eficient tratamentul cu nămol sunt îngustarea trompelor uterine, insuficiența ovariană, sindromul de ovare polichistice, pierderile repetate de sarcină prin insuficienta dezvoltare a endometrului, la care se adaugă pregătirea uterului pentru fertilizare in vitro (crește șansa implantării embrionului) și amânarea instalării menopauzei. De asemenea, terapia cu nămol ameliorează afecțiuni precum boala inflamatorie cronică pelvină, sindromul premenstrual, dereglările de ciclu menstrual.”, punctează medicul balneolog.
Și beneficiile oferite de nămol nu se opresc aici!
La Sovata există leac și pentru afecțiunile aparatului locomotor. În ce constă acesta? Ei bine, nămolul sapropelic din Lacul Ursu tratează artrozele cu diverse localizări – inclusiv coloana vertebrală, hernii de disc, stările postoperatorii și post-traumatice, tendinite, osteoporoză, fibromialgie, deformări ale coloanei vertebrale (scolioză, lordoze, cifoze). Rezultatul? După tratamentul cu nămol, timp de șase luni – un an se menține mobilitatea articulară, capacitatea de efort crescută, și nu reapar durerile musculo-articulare anterioare (efect de durată).
De asemenea, unele boli dermatologice beneficiază, la rândul lor, de terapie cu nămol: dermatitele atopice, eczemele cronice și psoriazisul cutanat.
Alte atuuri ale nămolului din Lacul Ursu? Cu siguranță, și acestea nu sunt deloc puține! Nămolul are efect intens antiinflamator, analgezic, hidratant, scade edemele, regenerează țesuturile din profunzime (efect biotrofic), crește imunitatea locală și generală și reechilibrează sistemul neuroendocrin (efect direct antistres, respectiv efect de stimulare a glandelor endocrine epuizate prin stres – tiroidă, suprarenale, ovare).
Cui îi este contraindicată împachetarea cu nămol?
Dincolo de valoarea terapeutică a nămolului și de rezultatele impresionante obținute în urma tratamentelor cu nămol, unele persoane nu pot beneficia de atuurile nămolului. În acest sens trebuie precizat că principalele contraindicații pentru utilizarea nămolurilor ca tratament medical sunt următoarele afecțiuni/situații: artropatii acute; epilepsie; sarcină; menstruație; ulcere hemoragice.
În orice caz, înainte de a urma un tratament cu nămol, este întotdeauna indicat să te adresezi medicului tău curant pentru a stabili dacă îndeplinești sau nu condițiile aplicării unei astfel de terapii.
Vrei să testezi și să beneficiezi de efectele unei cure cu nămol din Lacul Ursu? Te așteptăm la Sovata!
https://www.ensanahotels.com/ro