Tulcea devine primul municipiu care adoptă testarea standardizată digitală pentru elevi în noul an școlar – Tulcea este primul municipiu care a adoptat model Brio® de testare standardizată digitală pentru testarea inițială la începutul noului an școlar. În luna octombrie, testarea inițială se va realiza la inițiativa Inspectoratului Școlar Județean Tulcea și cu sprijinul Primăriei Municipiului Tulcea într-un număr de 21 de școli, care cumulează 9.400 de elevi din învățământul primar, gimnazial, profesional și liceal. Aceștia vor participa la testarea inițială standardizată în funcție de nivelul de școlarizare, la Limba Română, respectiv Matematică sau Istorie (pentru filiera umanistă).
În total, vor fi aplicate aproximativ 18.800 de teste, câte două pentru fiecare elev, care vor genera o evaluare corectă, cuantificabilă și comparabilă, menită să prezinte nivelul actual al elevilor, dar și progresul acestora pe parcursul învățării.
Elevii au oportunitatea de a primi un feedback consistent, în timp real, care poate fi transpus în acțiuni remediale, direcționate spre nevoile individuale identificate. Pentru profesori, testele standardizate reprezintă un instrument extern validat, care poate susține evaluarea proprie și, mai mult, un sprijin în pregătirea fișelor de progres individual pentru fiecare copil, necesare conform noului Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). Nu în ultimul rând, părinții vor avea acces la feedback pe rezultatele reale ale învățării, inclusiv la o monitorizare a progresului școlar.
„Ca să știm ce trebuie să reparăm, trebuie să știm cum stăm. Acesta este principiul după care m-am ghidat în toate domeniile în care m-am implicat în viața municipiului. Educația elevilor trebuie să fie prioritară pentru toate autoritățile, deoarece viitorul, în care ne punem cele mai multe speranțe, nu are nicio șansă dacă nivelul educațional al copiilor noștri va fi unul scăzut. E datoria noastră, a autorităților locale, să fim sprijin pentru toți cei implicați în actul educațional cu instrumente care să le simplifice munca, dar și prin construcția unui mediu școlar prietenos, în care actorii actului educațional, în egală măsură profesorii, părinții și copiii, să se poată concentra pe achizițiile educaționale”, spune Ștefan Ilie, primarul Municipiului Tulcea.
„Cred că un parteneriat puternic între școli, inspectorat și municipalitate poate aduce o schimbare substanțială și benefică pentru elevii municipiului Tulcea, acesta fiind și motivul pentru care am decis să demarăm împreună proiectul de testare standardizată inițială. Vrem să aflăm care sunt problemele de la nivel local, folosind date concludente pe baza cărora să construim soluții și politici potrivite pentru comunitatea noastră. Această acțiune comună este menită să furnizeze date pe care le avem, de obicei, doar în perioada Evaluării Naționale sau a Bacalaureatului și care indică «starea națiunii», adică nivelul real de pregătire al fiecărui elev”, afirmă Viorica Pavel, Inspector Școlar General jud Tulcea.
În funcție de scorul obținut de elevi la aceste teste, Brio® va realiza o analiză a rezultatelor care va fundamenta o serie de soluții și programe individualizate de învățare, atât la nivelul fiecărui elev, cât și la nivel de școală sau municipiu.
Astfel, scorurile sub 40 descriu o zonă de risc masiv pentru elevii respectivi: risc de abandon școlar, risc de nepromovare, risc de a nu putea promova examenele (Evaluare Națională sau Bacalaureat) sau în risc de a nu putea înțelege componente ulterioare ale materiei. Scorurile între 40 și 75 descriu o zonă de funcționalitate limitată: elevii reușesc să opereze cu noțiunile cuprinse în materie și reușesc să rezolve probleme fundamentale, fără însă a avea fluența și familiaritatea necesare pentru a putea fi siguri că performanța aceasta este constantă. Scorurile între 75 și 95 descriu o zonă de funcționalitate bună: elevii sunt familiari și fluenți cu materia și rezolvă cu relativă lejeritate probleme, chiar de complexitate mai ridicată. Scorurile peste 95 descriu o zonă de excelență: elevii sunt nu doar în elementul lor în respectiva materie, ci manifestă și elemente de creativitate individuală, abordând inclusiv probleme nefamiliare și complexe, cu potențial mare de performanță superioară.
*****
Despre Brio®
Brio® este prima și singura platformă de teste digitale standardizate pentru elevii români. Prin testele școlare Brio® , elevii români din clasele I-XII își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăți performanța la examene. Testele standardizate sunt dezvoltate pe baza unor principii științifice de măsurare (ramura științei care se ocupă de aceasta se numește psihometrie), astfel încât întrebările, procedurile de scorare și de interpretare să fie aceleași pentru toate persoanele care trec prin testul respectiv. Ele utilizează metode statistice complexe pentru a respecta principiile de fidelitate și validitate, adică acuratețe (lipsă de eroare) și adecvare (corectitudine, acoperirea teritoriului conceptual țintit). De aceea, sunt mult mai riguroase decât testele dezvoltate ad-hoc. Scorul unui test standardizat nu este supus subiectivității, el nefiind dependent de blândețea sau severitatea evaluatorului ori de lejeritatea ori dificultatea întrebărilor.
După fiecare testare, elevul și părintele sau profesorul primesc un raport de evaluare — Raportul Brio® — un document detaliat ce descompune în termeni foarte clari aspectele din subcapitolele analizate, indicând ce noțiuni sunt stăpânite deja de elev, respectiv pe cele pentru care e nevoie de aprofundare. Un instrument de ghidare și de informare obiectivă și acționabilă, este singurul tool de pe piața românească de educație digitală ce sprijină pregătirea și performanța susținută, identificând cu exactitate ariile unde elevul trebuie să mai lucreze pentru a fi competitiv față de colegii săi de generație.
Brio® este avizat de Ministerul Educației și Cercetării, Sistemul de Testare fiind un produs științific conceput pe baza programei școlare din România, conceptualizat de o echipă de profesori și experți internaționali în testare și psihometrie.