Urticaria la frig apare sub formă de semne sau erupții roșiatice. Simptomele urticariei la frig, spre deosebire de multe alte forme de urticarie, tind să apară și să dispară la fel de rapid. Destul de neplăcut pentru unele persoane. Personal, mă confrunt uneori o cu această neplăcere.

 

Urticaria la rece dobândită este un tip comun de urticarie. Se numește „dobândită”, pentru că oamenii tind să dezvolte afecțiunea mai târziu în viață și pentru că nu pare să funcționeze în cadrul factorilor ereditari.

Urticaria la frig apare mai ales iarna, iar zonele expuse cu predilecție la frig: fața, mâinile, gâtul. Prezintă zone de eritem (roșeață) și/sau urticarie, însoțite de o puternică senzație de mâncărime, rareori de arsură. La intrarea într-o încăpere încălzită, zonele afectate revin treptat la normal, prin dispariția gradată a acestor manifestări.

Aceste manifestări apar nu doar pe zonele strict descoperite, ci și pe zonele acoperite cu îmbrăcăminte, dar expuse unui vânt rece, ce poate penetra prin straturile de material textil mai ușor. Manifestările ce apar la nivelul tegumentelor pot apărea și la nivelul mucoaselor. Atunci când consumăm alimente sau lichide reci.

Sfaturi pentru persoanele cu urticarie la frig

  • Evitarea consumului de alimente și lichide reci (doar la temperatura camerei sau mai calde);
  • Purtarea de îmbrăcăminte din materiale călduroase, căciulă, fular, mănuși, încălțăminte îmblănită.

Urticaria la frig. Evită să te expui unui climat aspru

Dacă o eczemă tinde să se dezvolte pe pielea ta și îți provoacă mâncărime atunci când te expui la frig, cea mai bună precauție este să rămâi la cald sau să te îmbraci adecvat. În timpul iernii este posibil să nu fie ușor, dar cel puțin asigură-te că porți haine adecvate înainte de a ieși afară. Îmbracă-te în stilul ceapă, pentru a-ți menține corpul cald și alege haine din fibre naturale respirabile, cum ar fi lână și bumbac. Folosește întotdeauna mănuși și nu uita să-ți protejezi și gâtul și fața cu o eșarfă.

În general, simptomele urticariei reci apar imediat după ce pielea a fost expusă unei schimbări bruște de temperatură. În cele mai multe cazuri, reacția alergică apare atunci când temperatura scade sub 4 °C. Se pare că umiditatea și condițiile vântului cresc riscul și severitatea urticariei reci.

Atenție la băuturi și alimente congelate

Un alt factor care poate declanșa urticarie la rece este să ții în mână sau să bei o băutură rece cu gheață. Ținerea unui recipient sau a unui pahar de înghețată (mai ales dacă conține gheață) în mână poate provoca o erupție cutanată și umflarea mâinii. În timp ce a bea un lichid foarte rece poate provoca simptome similare care afectează buzele, limba, gâtul și esofagul. O persoană cu aceste din urmă simptome își poate asuma riscuri. Deoarece poate avea probleme cu respirația și poate să se și sufoce. Ca reacție alergică, urticaria rece provoacă aceleași simptome ca o alergie alimentară severă.

  • Evită băuturile înghețate sau servite cu multă gheață și nu ține recipiente foarte reci în mână, dacă nu porți mănuși;
  • De asemenea, ar trebui să eviți alimentele foarte reci, cum ar fi înghețata și granita;
  • Fii foarte atent/ă când iei o băutură sau o mâncare rece din frigider sau congelator cu mâinile goale. Ar fi mai bine să le apuci folosind o cârpă, pentru a nu exista niciun risc.

În cele mai multe cazuri, frigul în sine nu este cel care provoacă în mod direct reacția pielii. Se pare că faza de încălzire a pielii cea care declanșează erupția și mâncărimea.

 

My title page contents