Autocontrolul se invata si la varste mici

Autocontrolul – exista la copii? Ti s-a intamplat si tie sa te intrebi. Cu siguranta! Copilul tau vrea o jucarie doar pentru ca altcineva se joaca cu ea. Trage pisica de coada, desi i-ai spus sa nu o faca sau ti se smulge din mana in plina strada. Toate aceste situatii cer o doza de autocontrol, iar copiii, in special cei foarte mici, duc lipsa de el.

 

Cum e cu autocontrolul la copii? Mai ales la cei mici? Ce se intampla cand un parinte asteapta de la copilul sau mai mult decat acesta poate sa ofere? Ei bine, intervin frustrarea si stresul. De ambele parti?

Autocontrolul – exista la copii?

Dar de ce copiii nu se pot controla? Se pare ca partea creierului responsabila de exercitarea controlului asupra emotiilor si impulsivitatii nu este bine dezvoltata la copiii cu varsta sub 3 ani. De aceea, este mai probabil sa actioneze conform dorintelor lor. Si uite asa, vor smulge jucaria din mana unui alt copil, decat sa o ceara frumos.

Copiii au nevoie de ajutor pentru a-si controla impulsurile. Aceste cateva idei propuse de pbs.org, te-ar putea ajuta.

Arata-i ca il intelegi.

Si tancii au problemele lor. Faptul ca trebuie sa calatoreasca in scaunul special de masina, sa se opreasca din joaca pentru somn, desi nu se simti obositi sau sa fie nevoiti sa isi imparta jucariile. Arata-i copilului tau ca il intelegi. Spune-i acest lucru. „Inteleg ca esti suparat pentru ca nu iti dau voie sa manci desert inainte de masa”. Atunci cand traduci in cuvinte emotiile pe care el le traieste, faci primul pas in a-l ajuta sa isi managerieze sentimentele. Sa se controleze.

Jucati jocuri care presupun controlarea impulsurilor.

De exemplu, jucati freeze. Ascultati muzica, dansati si cand tu spui STOP, el va trebui sa inghete in pozitia in care se afla la acel moment.

Pune-l sa-si imagineze.

Foloseste o jucarie sau un personaj pentru a-l face sa inteleaga. Da-i un exemplu concret si spune-i ce ar face ursuletul de plus daca s-ar supara sau ar face ceva gresit. Cum ar aborda situatia?

Stabileste limite si consecinte.

Chiar daca copilul tau este prea mic sa respecte o regula, este important sa stabilesti cateva limite pentru familie. Explica-i pe un ton calm ca nu are voie sa arunce cu jucariile, altfel nu le va mai primi sa se joace. Daca iti testeaza limitele, implementeaza consecinte in acord cu varsta. Un exemplu? Sa il lipsesti de jucaria preferata. Prin intermediul acestor actiuni, creierul copilului va dezvolta conexiunile necesare auto-controlului.

Fii constienta de modul in care tu iti manageriezi emotiile.

In calitate de parinte, dispui de multa putere. Copilul tau te imita atunci cand vine vorba de managementul emotiilor. Analizeaza-te si cere ajutor daca ai nevoie. Raspunzand constient, si nu reactionand, este cel mai bun mod prin care parintii pot sustine dezvoltarea sanatoasa a copiilor.

My title page contents