Ce mâncăm când suntem bolnăviori?

Ce mâncăm când suntem bolnăviori? Mai ales ca abia se atinge de mâncare când e sănătos. O răceală poate deveni o mare problemă, dacă gândești prin prisma meniului. Ce îi dau să-i facă bine, dar să-i și placă?

 

Apariția unei afecțiuni poate aduce, deseori, scăderea apetitului celor mici, o grijă în plus pentru părinții care mișună în jurul lui, îngrijorați. Dacă este vorba de o afecțiune care nu va dura foarte mult, mâncarea nu este o prioritatea. Copiii au mereu, chir și în lipsa unei afecțiuni, zile la rând în care nu se hrănesc îndestulător, fără ca acest lucru să creeze probleme. Chiar și așa, singurul lucru care trebuie urmărit pentru a feri copilul de acest pericol este deshidratarea.

Mai întâi hidratăm…

Copilul letargic ori care are o stare de iritabilitate, pielea uscată și fierbinte și a trecut prin episoade de vomitat trebuie, mai întâi de toate, hidratat. Vomitatul, diareea și febra pot aduce un sugar ori un copil mic în câteva zeci de minute în pragul deshidratării. Oferă-i frecvent lichide – apa este cea mai bună. In cazuri de deshidratare puternică e nevoie de suplimente orale de rehidratare, pe care le iei de la farmacie.

Ceai

De asemenea, îi poți oferi ceai de plante la temperatura camerei, compot cu zahăr fiert sau supă de rădăcinoase. Mărul copt sau fiert și bucățelele de banane combat deshidratarea și ajută burticile supărate. Laptele de vacă este de preferat să fie evitat în această perioadă (mai ales dacă e și diareea în scenă). Un alt lactat potrivit, care conține probiotice, este iaurtul. Laptele de mamă, în cazul unui sugar, este alimentul-minune-medicament-pentru-orice. De aceea, sesiunile de alăptare pot fi mai dese în caz de boală.

… și apoi păpăm, păpăm!

În cazul în care este vorba despre o afecțiune ORL (nas, gât, urechi), micuțului îi este alterată pofta de mâncare. De ce? Datorită durerilor care apar în procesul de deglutiție. E perioada piureurilor moi, semilichide (fructe și legume) și a lichidelor calde cu miere (dacă nu există și dureri de burtică).

Minerale necesare

Fierul și zincul sunt cele două minerale de care are nevoie sistemul imunitar pentru a-și reîncărca bateriile. Alătură-le vitamina C și piciul își va recăpăta repede forțele. Cele mai bune surse de fier și zinc sunt carnea roșie, de pui și pește, dar și în legume și nuci, într-o cantitate mai mică, ce-i drept.

Vitamina C

Vitamina C, un antioxidant celebru, ajută la reducerea timpului până la însănătoșire. O găsești din abundență în kiwi, căpșuni, citrice, precum și în majoritatea fructelor.

Probiotice

Nu uitați de probiotice, pentru refacerea florei intestinale mai ales după tratamentul cu antibiotice. Probioticele sunt bacterii prietenoase. Ele sun prezente în mod natural în iaurturile de bună calitate, în băuturile din lapte fermentat și în alimentele fermentate (varza acră). Ele pot fi procurate și de la farmacie, sub formă de capsule, după sfatul medicului.

 

 

 

Articole asemanatoare:

My title page contents