Desene animate potrivite pentru copii. Top 10 recomandări educative

desene animate potrivite pentru copii

Desenele animate pot fi un instrument foarte bun de educare, încă din primii ani de viață pentru copilul tău. Prin intermediul personajelor și poveștilor, micuțul tău poate învăța lecții importante de comunicare, comportament și adaptare. Însă,  acestea pot avea și efecte negative asupra lui datorate de conținutul neadecvat vârstei sau chiar negativ. In acest context modul în care alegi desene animate potrivite pentru copii devine extreme de important.

 

Copii absorb foarte repede toate informațiile și stimulii la care sunt expuși, chiar de la cele mai mici vârste. Desenele animate contribuie în mod semnificativ la modul încare acesta va percepe lumea încojurătoare și felul în care vor relaționa cu ceilalți.

Sfaturi pentru alege desene animate potrivite pentru copii

În momentul în care vrei să alegi desene animate potrivite pentru copii există câteva aspecte pe care trebuie să le ai în vedere.

Părintele este cel mai în măsură să decidă tipul de desene animate la care să își expună copilul și beneficiile acestora.

1.      Urmărește singură desenele respective înainte de a i le arăta copilului

2.      Desenele trebui să aibp un mesaj și valoare educațională

3.      Evită desenele animate cu scene de violență și limbaj urât – copilul poate fi influențat negativ de acestea

4.      Desenele animate trebuie să învețe copilul despre valori importante precum: prietenia, protejarea mediul înconjurător, să stimuleze creativitatea și curiozitatea

5.      Personajele de desene animate funcționează asemeni unor modele comportamentale așa că este important ca acestea să ilustreze modalități pozitive de a rezolva diverse probleme și de a acționa în lume. Este important să-i crească stima de sine și să îl modeleze să își dorească să obțină rezultate bune

6.      Desenele animate potrivite pentru copii vor contribui la dezvoltarea imaginației

Top 10 desene animate potrivite pentru copii pe care le puteți urmări acum

Există unele serii animate care sunt, într-adevăr prietenoase cu micii lor urmăritori.

Iată câteva sugestii pentru părinții care caută desene animate din care copiii să învețe câte ceva, într-un mod agreabil și non-agresiv:

1. Doctorița Plușica

Are în prim-plan o fetiţă care poate „vindeca” jucării, cu ajutorul prietenilor ei de pluş. Acesta îşi ajută prietenii să se simtă mai bine, verificându-le starea de sănătate, punându-le diagnostice etc.

2. Eroii în pijamale

Eroii in Pijama urmărește aventurile a trei super-eroi preșcolari: Pisoi, Bufnita și Sopi. Împreună cei trei pot face față oricărei situații, se îmbarcă în aventuri pline de acțiuni, rezolvă mistere, se luptă cu răufăcători și învață în același timp lecții valoroase.

3.   Sofia Întâi

Poveştile prezentate în Sofia Intâi au loc în lumea de vis a micuţei Sofia care porneşte în viaţă ca o fată obişnuită. Dar atunci când mama ei se mărită cu regele, este transpusă într-o lume plină de strălucire, dar uneori confuză la castel, alături de casa regală, alaiul fastuos şi noii fraţi vitregi, Amber și James.

4.  Purcelașa Peppa

5.  Patrula Cățelușilor

6. Manny Iscusitul

7. Pocoyo

8.  Bobiță și Buburuză

9. Garda Felină

10. Henry Dragomonstru

 

Ca părințe trebuie să fii atentă la calitatea desenelor animate, dar și la timpul pe care îl lași pe micuțul tău să se uite este foarte important.

Pediatrii recomandă ca în cazul copiilor mai mici de doi ani, timpul de expunere la desene animate educative nu trebuie să depășească 30 de minute pe zi. După această vârsta, timpul nu ar trebui să depășească mai mult de două ore.

My title page contents