Singuratatea copiilor de azi

Azi, copiii nostri sunt mai singuri decat oricand. Se simt expusi, neiubiti, neglijati. DE CE? Pentru ca in ciuda faptului ca noi, parintii, muncim si alergam pentru ei, pentru ca lor sa le fie bine…nu suntem langa ei. Nu petrecem timp alaturi si cu ei. Copiii nostri sunt adesea sarmanii copii orfani cu parinti la job. Iar Urania Cremene ne explica mai bine de ce se intampla asta.

 

Copiii din ziua de azi sunt insigurati. Copiii din ziua de azi sunt violenti si agresivi. De ce? „Pentru ca nevoia lor psihologica de baza, de conectare, de relationare, nu le este satisfacuta (printre altele, care nu le sunt satisfacute). Copiii sunt inghesuiti in programe foarte aglomerate, stresante, lipsite de tihna si ludic, de cand se trezesc si pana adorm din nou, atat acasa, cat si la gradinita sau scoala. Nu mai au prieteni (pentru ca la gradinita sau la scoala nu poti creste adevarate relatii de prietenie), iar in rest fiecare cinci minute din existenta lor le este umpluta de activitati, teme, traseu lung si aglomerat casa-gradinita/scoala si invers. Timpul liber, putin cat le-a mai ramas, este si acela umplut cu un gadget sau televizor. Zi dupa zi, acesti copii nu mai sunt conectati nici in ei insisi, nici in familie, nici in societate, nici in mediul educational.”, ne lumineaza Urania Cremene, Parenting Coach.

Si totusi, cine e marele vinovat in toata aceasta singuratate colectiva. Parintii? Scoala? Societatea? Asa zisii prieteni? Sau  nu putem indica care este cel mai puternic agresor.

Prea multa singuratate

„Ne-am insingurat cu totii. Eu chiar cred vorba aceea conform careia este nevoie de un sat (trib?) sa cresti un copil. La randul nostru ne conectam cu prietenii nostri – putini si ei – rar, sau folosim tehnologia in locul intalnirilor fata in fata. Parintii se simt singuri in relatia cu un copil, devenind principalii parteneri de joaca ai copilului. Presiunea pe fiecare individ este enorma. Acum ceva vreme – cu o generatie in urma – peisajul familial arata diferit. Familiile imparteau acelasi spatiu si cineva se ocupa pe rand de copil, de gatit, de curatenie sau treburile gospodaresti. Acum, toate aceste lucruri, plus un program la serviciu mult mai solicitant decat inainte, cad in grija a doar doi oameni. Sau unul singur, avand in vedere numarul crescand al familiilor mono parentale din Romania.”, puncteaza specialista in parenting.

Iar scoala vine sa se adauge cu presiunile ei, cu temerile ei, cu incarcatura ei.

„Invatamantul formal de stat este in deriva. Putinele cadre didactice dedicate se strecoara cu greu printre programa incarcata, copiii prea numerosi, parintii care asteapta pare-se nimic altceva decat rezultate scolare. E o lupta pentru performanta de fatada, care oboseste enorm pe toata lumea, dar mai cu seama pe copii. Suntem tara din Europa in care copiii fac cele mai multe teme. Copiii sunt obositi, stresati, presati, criticati, mutati, transportati, verificati, comparati, pusi in competitie, pusi sa faca liniste si sa nu deranjeze in jur. Intr-un avion catre un oras din tara, o mama cu un bebelus in brate care a plans tot drumul, isi tot cerea scuze de la toti pasagerii, pentru ca bebelusul ei ii deranjeaza. Ne deranjeaza femeile care alapteaza in parc. Dam ochii peste cap, daca la restaurant intra o familie cu copii. Spiritul de comunitate abia palpaie, empatia unora pentru ceilalti este inca foarte scazuta. Traim intr-o violenta de nedescris, mai ales in capitala, si nici macar nu ne mai dam seama cat este de anormal acest lucru. Copiii preiau toata aceasta energie, mai presus de comportamentele noastre, ale tuturor.”, ne marturiseste cu vadita ingrijorare Urania Cremene.

Joaca si iubire

Si ne miram ca in acest context de fuga si nervozitate, psihologii depisteaza noi sindroame care ne afecteaza copii? Nu mai e cazul.

Si in acest peisaj specialistii tocmai ne-au avertizat asupra tulburarilor comportamentale la copii si au atras atentia asupra sindromului ATCP (Angered Temper with Choleric Progression). Simptomele sale? Comportamente dezadaptive precum izolare, timiditate sau la polul opus – crize de agresiune, violenta fata de cei din jur, nervozitate excesiva..

Am intrebat-o pe Urania Cremene ce putem face in mod concret ca sa ajutam un copil afectat de ATCP, iar ea nu a ezitat sa ne raspunda:

„Inchideti televizoarele. Lasati tableta deoparte. Asezati-va pe covor si desenati impreuna. Radeti. Faceti castele din lemn. Pictati. Gatiti impreuna. Lasati-i sa se joace liber. Radeti si mai mult. Aduceti prieteni cu copii in casa si ajutati copiii sa-si faca prieteni. Cereti-le parerea. Scoateti in evidenta ce fac bine, in loc sa criticati. Discutati cu profesorii – cand simtiti ca-s prea multe teme si copilul se impotmoleste. Copilul este al parintelui, nu al sistemului de invatamant, oricare ar fi acela. Nu cedati presiunii celorlalti, cerand si voi doar note, note si iar note. Copilul nu este un furnizor de rezultate scolare. E o fiinta libera, care are nevoie de libertate, de iubire si de timp pentru el insusi si pentru joaca. Luati-i in brate. De multe ori pe zi! Spuneti-le ca sunt speciali, ca au dreptul la toata iubirea. Uitati-va in ochii lor cand le vorbiti si incetati, macar din cand in cand, sa va mai luati in serios. Copiii ne aduc inapoi jocul, ludicul… jucati-va cu ei! Alergati cu ei in parc. Aratati-le, cand veniti acasa seara, ca sunt fiintele la care abia asteptati sa va intoarceti.”, ne indeamna coach-ul

Articole asemanatoare:

My title page contents