Unde sunt copiii din fata blocului?

Zilele trecute eram in masina cu nevasta-mea si, nu stiu cum, discutia a ajuns la colegii din clasa primara. Toti stim cliseul cu “copiii crescuti cu cheia la gat”. Pentru unii e un motiv de mandrie, ceva de genul ”uite ca am supravietuit si sunt bine”, pentru altii e un motiv de frustrare. Dar ce ne-a lovit cel mai tare pe amandoi, a fost ca ne-am dat seama ca lui Stefan ii lipseste ceva de care noi amandoi am avut parte. COPIII DIN FATA BLOCULUI!

 

Copilul meu este un copil sociabil, caruia ii place sa fie inconjurat de lume. Este fericit cand vin adulti la noi in vizita, iar cand adultii sunt insotiti de copii este entuziasmat de-a dreptul. Noi locuim in mijlocul unui camp, unde primii vecini sunt la 200 de metri. Din pacate, nu exista copii de varsta lui cu care sa se joace, asa ca uneori este nervos si iritat si ne intreaba ce planuri avem. Am incercat sa ii umplu timpul cu mersul prin parcuri de distractie si pe la diverse locuri de joaca. Totul este bine pana la un moment dat, cand “pune botul” si isi pierde tot cheful.

Cum e cu joaca?

M-a lovit atunci! Stefan nu are parte de grupul de “copii din fata blocului”! El merge la scoala (unde sta pana la ora 5), unde se intalneste cu aceiasi copii zi de zi. Petrecerile de zile de nastere sunt tot cu aceiasi copii. Daca tu, ca adult, te plictisesti de aceleasi fete pe care le vezi zilnic, cum se poate simti un copil? Un copil care este mai curios si mai dornic de a face lucruri noi. Aici ar trebui sa intervina grupul. Copiii de pe scara sau din blocurile vecine. Care nu merg cu el la scoala si cu care se joaca fotbal (nu ca ar fi fan fotbal) sau cu care se da cu bicicleta sau trotineta. Tin minte cum faceam schimb de sandwichuri. Eu dadeam la schimb felia cu pate pe o felie de paine cu untura cu ceapa si paprika. Desi eu am stat la casa majoritatea copilariei mele, mergeam la blocurile de langa casa mea si ma jucam acolo.

Despre grup

Grupul era benefic, pentru ca ne dadea sansa sa ne laudam cu ce ne trecea prin cap. De la literele si cifrele pe care le invatam si pana la care profesoara e mai frumoasa. Intalnirile noastre contineau momente de lauda si de mandrie (uneori prosteasca), dar care ne faceau sa ne simtim importanti. Acele intaniri erau ca niste supape prin care noi defulam tensiunile acumulate la scoala. Iar faptul ca la bloc erau copii de toate varstele te facea sa te simti parte dintr-un grup mare. Tin minte cum am invatat sa injuram in cor in spatele blocului sau cum mergeam in expeditii prin tunelele de apa calda si rece. Si niciodata, in nicio amintire, nu apare vreun telefon, tableta, masinuta sau Lego. Nu eram frustrati ca n-avem jucariile altora pentru ca ne jucam intre noi, nu cu jucarii.

Parintii nu pot face tot

Orice as face, n-o sa pot suplini niciodata lipsa acestui grup. Cei mai multi dintre noi se lupta sa armonizeze viata de parinte cu viata profesionala, compromisul fiind cuvantul cheie in acest moment. Sunt trist cand ma gandesc ca Stefan este privat de o parte din frumusetea copilariei, care nu poate fi suplinita de nicio jucarie sau cadou.

Nu-mi place sa dau sfaturi. Sunt altii care fac asta mai bine. Eu stiu ca am multe de facut cu Stefan. Si nu ma refer la injuraturi, pe care, din pacate, le stie deja. Incerc sa-i ofer cat mai multe din experientele si aventurile de care am avut eu parte cand eram copil!

 

Articole asemanatoare:

My title page contents