5 idei de gustări pentru copii, simple și sănătoase

shutterstock_396199036-

Ai rămas în pană de idei și nu știi ce gustare să-i mai oferi copilului tău? Nicio problemă, te ajutăm noi și-ți dăm 5 idei de gustări pentru copii. Gustarea este un moment foarte important pentru copii, pentru a-și recăpăta energia între mese, dar este esențial să îl ferești de alimentele prea dulci sau de cele foarte bogate în proteine. A avea obiceiuri alimentare bune chiar și la școală (unde e mult mai greu să reziști tentației de a gusta din pachețelul altui copil), la prânz sau ca gustare, este esențial pentru a preveni riscurile asociate deficiențelor nutriționale. Precum și excesele unei diete dezechilibrate: obezitatea, înainte de toate.

Mamele se confruntă adesea cu găsirea unor soluții ușoare, rapide și, în același timp, autentice. Cu toate acestea, pregătirea unei gustări sănătoase și gustoase nu este atât de dificilă și necesită mai puțin timp și efort decât credem. Vom descoperi cum, apelând la rețete la îndemâna tuturor, putem pregăti o gustare sănătoasă pentru copii, pe care aceștia să o consume acasă sau la școală.

Iată 5 idei de gustări pentru copii, simple și sănătoase, pe care le poți pregăti alături de copilul tău

Acestea sunt soluții rapide și sănătoase, potrivite pentru copiii aflați în creștere, când trebuie să consume alimente care să-i ofere energie și să fie echilibrate. Așa cum știi deja, cele mai autentice, complete și sănătoase gustări pentru copii sunt cele preparate acasă. Începând cu alegerea celor mai bune și naturale ingrediente, până la preparare și depozitare, gustarea pregătită acasă reprezintă o masă sigură.

1. Suc de fructe

Toamna este bogată în fructe și legume, iar noi nu trebuie decât să apelăm la puțină creativitate. Iată cum să faci un suc centrifugat pe bază de legume și fructe, ideal pentru toți copiii, chiar și pentru cei cu intoleranță la lapte, ouă sau gluten.

Ai nevoie de:

3 morcovi

3 frunze de varză

1  măr

1 fir de pătrunjel

1 lingură de zahăr sau de smântână dulce (opțional)

Pregătești așa:

Speli, tai și decojești toate legumele și fructele, apoi le tai în bucăți sau le lași întregi, cu tot cu coajă. Pui totul în blender și mixezi.

Vei obține un suc de fructe și legume foarte răcoritor, bogat în fibre și vitamine. Un adevărat concentrat de bunăstare care îi va bucura chiar și pe cei mici!

shutterstock_709308214-

Pregătește ușor și rapid un suc de fructe
Foto: shutterstock_709308214-

2. Felia de lapte

Acest desert este foarte iubit de copii, dar îl poți pregăti și tu acasă. Nu, nu e deloc greu! Astfel, vei avea siguranța că cel mic va mânca o gustare sigură fără conservanți sau aditivi.

Ai nevoie de:

2 albușuri

60 g de zahăr

50 g unt

60 g de făină 00

4 lingurițe de cacao neîndulcită

1 linguriță praf de copt pentru prăjituri

250 ml smântână proaspătă

3 lingurițe de miere

gustări

Pregătești așa:

Bați zahărul cu untul topit până când amestecul este albicios și cremos.

Adăugi albușurile pe rând, treptat și făina, drojdia, cacao și amesteci până când totul capătă o consistență netedă și omogenă.

Transferi amestecul pe două foi de copt și le pui în două tăvi, aplatizând suprafața cu o lingură.

Coci compoziția la 200 °C timp de 4 minute, după care lași foile să se răcească. Bați smântâna îndulcită cu miere și întinzi un strat frumos pe ambele dreptunghiuri pe care urmează să le alături (unul peste altul) ușor și având grijă să se potrivească bine.

Pui prăjitura la frigider pentru cel puțin o oră și o tai în dreptunghiuri mai mici, pentru a servi feliile de lapte.

3. Rondele cu orez sau porumb

Dacă vrei să pregătești și o gustare sărată, alege să folosești rondele de orez sau de porumb, umplute cu felii de șuncă. Sau, pentru varianta vegetariană, cu brânză tartinabilă, roșii cherry și măsline. Gustarea cu rondele de orez (sau cu porumb) este mai delicioasă și gustoasă în varianta integrală. Chiar și cei mai mofturoși copii vor fi încântați.

4. Sandvișul cu pizza

O gustare sărată pe care copiii o vor adora. Ia doar o felie de pâine rustică, unde-o cu sos de roșii, adaugă câteva felii de mozzarella, un praf de oregano, după care o dai câteva minute la cuptor, așezată pe grătar. Un sandviș – pizza gustos care va încânta papilele gustative ale copiilor.

5. Budincă de griș

Printre gustările pe care le poți pregăti pentru și alături de copii acasă, trebuie să fie și o budincă de griș. Un preparat simplu, sărac în grăsimi, excelent ca desert sau gustare.

Ai nevoie de:

70 g griș

300 ml de lapte

20 g de unt

50 g de zahăr

2 ouă

coaja rasă de la 1 lămâie

Pregătești așa:

Fierbi laptele într-o cratiță antiaderentă și adaugi untul și coaja de lămâie. Odată ce a dat în clocot, adaugi grișul în ploaie și amesteci rapid cu ajutorul unui tel.

Gătești la foc mic aproximativ un sfert de oră.

Iei apoi cratița de pe foc și adaugi zahărul și gălbenușurile, în timp ce continui să amesteci.

Bați albușurile până stă spuma pe tel și le adaugi în amestec. Pui amestecul într-o formă de copt (cu model ar fi și mai indicat pentru copii) și îl coci la bain-marie timp de 40 de minute la 180 ° C. E delicioasă!

My title page contents