PROFITAŢI DE VACANŢE. De ce? Pentru ca vacanţele sunt momentele perfecte în care cel mic îşi poate îmbunătăţi deprinderile care duc la succesul şcolar — fără bătăi de cap! Poate că aţi auzit de „leneveala de vară“ („summer slide“).

 

Acest termen se referă la cantitatea de informaţii pe care cel mic le uită în timpul celor şase săptămâni de vacanţă de vară.

Vara si lene

În cel mai bun caz, este posibil să uite informaţiile predate pe parcursul a numai câteva luni. Pentru elevii cu dificultăţi de învăţare, acest lucru poate însemna pierderea a aproape un an de deprinderi. Însă „leneveala de vară“ poate fi evitată. Doar o jumătate de oră de studiu în timpul vacanţelor poate antrena mintea copilului, astfel încât aceasta să rămână în formă și să nu „ruginească“.

Copiii au nevoie de limite

Nu lăsaţi asupra copilului sau adolescentului vostru responsabilitatea de a se autodisciplina în privinţa temelor, lecturii, proiectelor sau recapitulării din vacanţă. Chiar dacă are cele mai bune intenţii, este foarte posibil să amâne acest proces. Vacanţa pare foarte lungă. Cel mic are impresia că va avea suficient timp să se ocupe de lucru săptămâna care urmează… sau cea de după… sau cea de după. Apoi, înainte să îşi dea seama, sfârşitul vacanţei se apropie cu paşi repezi, iar panica se instalează. Acest lucru nu îl ajută să lucreze eficient.

Planuri de lucru

Chiar înainte de începutul vacanţei, luaţi‑vă copilul la o discuţie. Plănuiţi împreună cât anume trebuie să lucreze în fiecare săptămână şi în fiecare zi pentru a termina toate temele. La fel si recapitularea. Totul pentru a avea o săptămână întreagă liberă (în cazul în care ceva „scârţâie“ şi durează mult mai mult decât aţi anticipat).

Momentul ideal

Momentul propice pentru jumătatea de oră de efectuare a temelor este după micul dejun şi înaintea distracției. În felul acesta, toată lumea ştie încă de la începutul zilei că tema este gata şi că nu mai stă în calea nimănui. Iar cei mici se vor bucura mai mult de celelalte activităţi ale zilei pentru că deja au efectuat temele în acea jumătate de oră.

Proiecte faine

  • Dacă cel mic nu are teme de vacanţă, ajutaţi‑l să facă un proiect despre ceva ce îl interesează, cum ar fi dinozaurii, fotbalul sau Jocurile Olimpice. Lucraţi împreună la el şase zile pe săptămână. Nu uitaţi să Lăudaţi Descriptiv obiceiurile de lucru şi să fiţi entuziaşti (chiar dacă nu vă simţiţi în starea necesară pentru acest lucru!).

Lectura in familie

  • Pentru a‑i forma copilului obiceiul de a citi de plăcere, rezervaţi zilnic câte zece–douăzeci de minute în care toţi membrii familiei să stea împreună în aceeaşi cameră şi să citească în linişte din câte o carte la alegere. Chiar şi un copil care consideră că urăşte cititul se va adapta unui timp atât de scurt. Şi pe zi ce trece, vitalitatea îi va spori, iar împotrivirea faţă de lectură se va diminua.

Identificaţi trei microdeprinderi pe care copilul vostru trebuie să le îmbunătăţească şi ajutaţi‑l să le exerseze pe fiecare, timp de cinci minute pe zi. Veţi fi surprinşi cât va progresa în doar câteva săptămâni.

 

Cartea “Cum sa-ti ajuti copilul la teme cu calm si fara stres”

Cartea “Cum sa-ti ajuti copilul la teme cu calm si fara stres” de Noël Janis-Norton a aparut la Editura Trei.

 

Cum să-ți ajuți copilul la teme

Fiecare parinte isi doreste ca, inca din primii ani de scoala, copilul lui sa asimileze cât mai temeinic notiunile si deprinderile care ii vor asigura un bun start in viata. Insa cand vine vorba despre „temele pentru acasa”, tentatiile sunt prea mari.

PROFITAŢI DE VACANŢE

PROFITAŢI DE VACANŢE

Cum si de ce?

Bazandu-se pe zeci de ani de predare si consiliere psihoeducationala, autoarea ofera parintilor cele mai adecvate solutii pentru a-i ajuta pe copii sa devina mai ordonati. Dar si mai implicati si mai autonomi in  rezolvarea temelor scolare.

Detalii concrete

Pornind de la o serie de tehnici psihologice („lauda descriptiva”, „ascultarea reflexiva”, „recompense si masuri”), autoarea demonstreaza ca succesul se poate obtine. Cum? Prin nenumarate exemple – stabilirea unui program constant si previzibil pentru teme. Inclusiv in perioadele de vacanta. Acestea pot imbunatati deprinderile de citit si de scriere. Dar si de memorare, si motivatia si increderea in sine a copilului. Cartea se adreseaza parintilor cu copii intre 4 si 14 ani, precum si invatatorilor si profesorilor de gimnaziu.

My title page contents