TARTĂ CU CĂPȘUNI, CIOCOLATĂ ȘI BISCUIȚI OREO. De ce? Pur și simplu. Când vrei să te simți bine și să te alinți nu te mai gandești așa mult la detalii. După o zi lungă de alergatură, vrei sa te răsfeți cu ceva bun. Pam, pam. Cu ciocolată. Cu căpșuni.
INGREDIENTE
Blatul îl faci așa:
- 2 pachete de biscuiți Oreo
- 110 g unt de cocos topit
Crema:
- 200g unt de arahide
- 50 g ciocolată neagră (55-70% cacao)
- 100 grame ciocolată cu lapte
- 200 ml smântână de cocos/ orez
Pentru crema de finisare. Topping
- 300 g căpșuni
- Fistic pisat
MOD DE PREPARARE:
- Primul pas: pune biscuiții în robot și zdrobește-i până devin firmituri.
- Acum toarnă deasupra untul de cocos și omogenizează bine.
- Pune amestectul într-o tavă de tartă.
- Pune la congelator pentru 10-15 minute.
- E rândul cremei. Pune smântâna într-o crăticioară mică și încălzește-o încet, apoi adaugă ciocolata.
- Acum e râandul untului de arahide pe care îl amesteci cu crema de cicolată călduță. Scoate tava din congelator și toarnă crema deasupra.
- Pasul următor? Vii cu decorațiunile. Căpșunile și fisticul pisat.
- Pui încă o dată tava la congelator pentru cel puțin 2 ore.
- Și apoi savurați!