Primele câteva luni ale vieții, ritmul rapid de hrănire și trezirea frecventă a copilului determină de multe ori părinții să aleagă ca cel mic să doarmă cu ei. Pentru a simplifica lucrurile. Primul an de viață este de fapt un moment delicat, în care îngrijirea copilului este fundamentală pentru un atașament sănătos și o bună creștere biologică și psihologică a copilului.
Când devine un obicei pe termen lung
Cu toate acestea, se poate întâmpla ca atunci când copilul crește, să-și păstreze obiceiul de a dormi împreună cu părinții. Pentru că nu este învățat să doarmă singur. În ciuda faptului că are un pat și un dormitor, copilul poate refuza categoric să doarmă în camera lui, în patul lui. În același timp, epuizarea părinților și nevoia de a grăbi timpul de adormire determină o atitudine de renunțare la schimbare. Deci, fără să realizeze prea bine, părinții descoperă că dorm cu copii de la patru ani în sus (uneori chiar adolescenți). În unele cazuri, mama sau tata doarme doar cu copilul. În timp ce celălalt părinte, din motive de confort sau spațiu, decide să emigreze în camera neutilizată a copilului. Și cu cât amânați momentul de a renunța să mai dormiți cu copilul, cu atât e mai greu.
Iată câteva motive pentru care copilul nu trebuie să mai doarmă cu părinții după vârsta de 3 ani
– Copilul, după trei ani, știe deja multe lucruri: vorbește bine, încheie etapa scutecului, începe grădinița și o nouă etapă de creștere.
Obiceiul de a dormi în pat cu părinții nu-i lasă libertatea totală, rămâne agățat de ceva. Într-o fază în care dezvoltarea identității trece și prin capacitatea unei separări senine de părinți, neputința de a dormi singur poate crea un scurt circuit evolutiv.
– Cuplul parental este, de asemenea, un cuplu conjugal.
Există cazuri de „separare la domiciliu” sau de criză maritală, în care obiceiul de a dormi cu copilul este un simptom al stresului unui părinte, în gestionarea spațiului comun al dormitorului. Chiar și în absența conflictelor, prezența copilului în pat nu ajută. Este esențial pentru cuplu să-și găsească spațiul emoțional intim.
Copilul trebuie să obțină autonomie
– Prin renunțarea la obiectivul de a lăsa copilul să doarmă separat, îi transmiteți percepția că nu este capabil să ajungă la autonomie, să-și asigure securitatea de bază și stima de sine.
Învățarea copilului să doarmă singur este un proces care necesită disponibilitate și foarte multă răbdare. Acest lucru subliniază ideea că părinții cred în capacitatea copilului de a putea face acest lucru. Insecuritatea copilului este adesea o reflectare a nesiguranței părinților.
– După trei ani, copiii ar trebui să poată dormi singuri în camera lor.
Momentele de derogare de la acest obicei sunt previzibile și acceptabile. Exemplu: Când copilul e bolnav, perioadele de schimbare, cum ar fi intrarea în școală sau nașterea unui frate mai mic. Acordarea acestei mici regresii copilului nu este greșită. Dimpotrivă, îl va ajuta să-și reactiveze securitatea pentru a face față noilor provocări. Care trebuie considerate întotdeauna perioade de tranziție.
