Există câteva alimente de evitat în timpul sarcinii, însă ce se întmplă cu scorțișoara? Fiind un condiment, părerile sunt încă destul de controversate, dacă ar trebui să consumi sau nu scorțișoară în timpul sarcinii. Cel mai bine ar fi sa discuți deschis cu medicul tău și să vedeți împreună care este cantitatea de scorțișoară recomandată sau dacă mai bine o eviți în întregime!
Poate că de cele mai multe ori o pui în prăjituri, și îți e greu să te abții și să nu guști măcar o felie din plăcinta cu mere pe care tocmai ai scos-o din cuptor. Însă, scorțișoara în sarcină poate avea și beneficii și mari dezavantaje. Tocmai de aceea, cea mai bună soluție este să discuți cu medicul tău. EL știe cel mai bine starea ta și a fătului și îți poate spune dacă ai putea gusta sau mânca o mică cantitate de scorțișoară.
Cei de la Infobaby.org au oferit câteva informații legate de consumul de scorțișoară pe perioada celor nouă luni și iată câteva lucruri pe care ar fi bine să le știi. Asta nu înseamnă că ai aflat tot, repet cel mai bine ar fi să discuți cu medicul tău despre scorțișoara în sarcină:
Scorțișoara în sarcină: da sau nu?
Deși, în viața de zi cu zi, scorțișoara este un condiment plin de beneficii, în timpul sarcinii există numeroase contraindicații. Spre exemplu, o cantitate mai mare sau mai mică, în funcție de fiecare persoană care o consumă, poate conduce la apariția contracțiilor uterului.
Odată contractați mușchii din zona uterului, pot apărea și mai multe efecte negative. În primul trimestru, ele pot conduce la pierderea sarcinii, iar în cel de-al 3-lea trimestru te poți confrunta cu o naștere prematură.
Tocmai de aceea ar fi indicat sa discuți cu medicul despre posibilitățile și cantitățile de scorțișoară pe care ar fi bine să le mănânci sau nu!
Cum poți consuma scorțișoara în sarcină?
În cazul în care medicul ți-a permis să mănânci scorțișoară, ar fi bine să știi că aceasta are efecte benefice în tratarea răcelilor și durerilor de cap. Poți folosi cantitatea recomandată pentru a ameliora aceste afecțiuni!
Mai mult decât atât, tot medicul va decide dacă poți mânca preparate pe baza de scorțișoară, iar cu ajutorul lui, vei știi ce ai de făcut.