Școala Remedială A.E.R. își reia cursurile pentru peste 2.000 de elevi de clasele I-VIII

Școala Remedială A.E.R. își reia cursurile pentru peste 2.000 de elevi de clasele I-VIII

Prima ediție organizată în vară a reunit 2.044 de elevi, care au înregistrat un progres mediu de 2.6 puncte – Alianța pentru Educație Remedială (A.E.R.) anunță reluarea, începând de astăzi, a cursurilor gratuite ale Școlii Remediale. Cea de-a doua ediție a programului inițiat în vară de trei companii edtech – Brio®, Kinderpedia și Livresq – și coordonat de Marcel Bartic, profesor de istorie va oferi lecții de recuperare online la limba română și matematică, de două ori pe săptămână, pentru peste 2.000 de elevi din ciclul primar și gimnaziu. Elevii interesați se pot înscrie pe www.aer.school până sâmbătă, 6 noiembrie. 

Programul debutează prin testarea inițială a elevilor cu Brio.ro.

Calendarul școlii va cuprinde câte două sesiuni pe săptămână la limba română și matematică, desfășurate online, pe platforma Kinderpedia. Orele vor fi accesate atât de pe web cât și de pe dispozitivele mobile, prin intermediul aplicațiilor native. Elevii și profesorii vor avea, în același loc, toate instrumentele necesare activității de la clasă – orar, videoconferințe, prezență, note, teme, librărie de documente. Cursurile vor fi susținute de profesorii recrutați în cadrul programului, ce au dat dovadă de pasiune, dedicare, carismă și competențe digitale excelente.  Profesorii își vor putea crea suporturile de curs cu ajutorul platformei LIVRESQ sau vor putea alege dintre cele peste 3.700 de lecții publice. Ediția a doua a Școlii Remediale A.E.R. se realizează cu sprijinul Asociației Magic.

„Școala Remedială este expresia convingerii că actul educațional nu poate fi redus doar la ceea ce se întâmplă în sala de clasă. Cunoașterea nu poate fi condiționată de decizii birocratice sau vremelnice impedimente cauzate de pandemie. Nu, astea nu sunt motive pentru care să le spunem copiilor că nu mai pot învăța. Nu putem, nu avem dreptul să le spunem că am abandonat în fața problemelor pe care le întâmpinăm în aceste zile. Nu putem în sala de clasă? Foarte bine, vom face online. Nu ne trebuie o directivă din partea Ministerului, nu trebuie să așteptăm să ne dea cineva o rețetă miraculoasă pentru a duce actul educațional mai departe. E suficient să ai niște oameni care să creadă cu adevărat în valorile educației. Și, uite așa,  facem o școală. Pentru toți copiii care s-au trezit într-o vacanță pe care nu o așteptau. Pentru toți elevii care nu-și doresc altceva decât să învețe. Asta face Școala Remedială. Le oferă speranța și încrederea că adulții din jurul lor vor găsi mereu o soluție ca ei să poată continua pe drumul cunoașterii.” – Marcel Bartic, Coordonator educațional al Școlii Remediale A.E.R.

Prima ediție a Școlii Remediale A.E.R. a reunit 2044 de elevi, în 106 clase, de la clasa I la clasa a VIII-a. Pe parcursul celor 9 săptămâni, elevii participanți au înregistrat un progres mediu de 2.6 puncte, rezultat în urma testării inițiale și finale. 98% dintre elevi s-au declarat mulțumiți de calitatea orelor și de interacțiunea cu profesorii, iar 96% sunt de părere că participarea la Școala Remedială A.E.R. i-a ajutat să recupereze materia pierdută și să progreseze. Echipa de profesori a fost formată din  21 de profesori de matematică, 21 de profesori de limba română și 5 învățători. Între ei, s-au numărat doi inspectori școlari, un evaluator ARACIP și trei directori de școală. 40 de elevi care au înregistrat cele mai mari progrese în urma cursurilor au obținut burse de 500 de lei, pe o perioadă de 5 luni, finanțate de Asociația Dedeman sub promisiunea “Planuri de Bine pentru Educație”.

„Continuarea programului Școlii Remediale A.E.R. demonstrează un atribut esențial pentru educația din România: consecvență. Am demonstrat că se poate realiza educație de calitate, chiar și online, cu instrumente inovatoare și cu o mentalitate orientată către progres. Este responsabilitatea noastră să ducem acest proiect mai departe și să consolidăm acest exemplu de bună practică. Totodată, ne manifestăm deschiderea față de Ministerul Educației, dar și față de administrațiile locale interesate, de a contribui cu soluțiile și cu know-how-ul nostru la transformarea digitală a educației.” – Evelina Necula, Co-fondatoare și CMO Kinderpedia.

Pentru orice părinte, educația copiilor este foarte importantă, iar școala, așa cum a fost făcută ea în ultimii ani, a lăsat lacune importante în baza de cunoștințe a majorității copiilor. Soluția propusă de școala AER este simplă, coerentă și completă. Aceasta folosește 3 sisteme software complementare: LIVRESQ, Brio și Kinderpedia și astfel acoperă toate nevoile de învățare-predare-evaluare-comunicare ale copiilor, părinților și profesorilor. Potențată de un corp profesoral de excepție, cunoscător și dornic să folosească sisteme software eficiente pentru predarea online, școala AER este un model pentru ceea ce poate fi o școală online și ne bucurăm că, alături de partenerii noștri, putem continua acest proiect! – Cosmin Malureanu CEO și co-fondator ASCENDIA, compania ce dezvoltă LIVRESQ.

„Educația remedială e o știință în sine și ne bucurăm că, după prima etapă a Școlii Remediale online, am reușit să arătăm că se poate. Că e posibil învățământul de calitate online cu uneltele digitale potrivite și știința de a le folosi. Sperăm că beneficiarii noștri – copiii înscriși în acest program – vor înregistra progrese serioase și că modelul nostru va putea fi replicat în cât mai multe comunități pentru cât mai mulți copii.” – Gabi Bartic, CEO Brio®.

Alianța pentru Educație Remedială este o inițiativă non-profit a unui grup de entități ce acționează în mediul școlar, care doresc să pună umărul la îmbunătățirea nivelului educațional al copiilor din România, sprijinind procesele de învățare și evaluare: Brio®, Kinderpedia, Magic School și Livresq.

*****

Despre Brio®

Brio® este prima și singura platformă de teste digitale standardizate pentru elevii români. Prin testele școlare Brio® , elevii români din clasele I-XII își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăți performanța la examene. Testele standardizate sunt dezvoltate pe baza unor principii științifice de măsurare (ramura științei care se ocupă de aceasta se numește psihometrie), astfel încât întrebările, procedurile de scorare și de interpretare să fie aceleași pentru toate persoanele care trec prin testul respectiv. Ele utilizează metode statistice complexe pentru a respecta principiile de fidelitate și validitate, adică acuratețe (lipsă de eroare) și adecvare (corectitudine, acoperirea teritoriului conceptual țintit). De aceea, sunt mult mai riguroase decât testele dezvoltate ad-hoc. Scorul unui test standardizat nu este supus subiectivității, el nefiind dependent de blândețea sau severitatea evaluatorului ori de lejeritatea ori dificultatea întrebărilor.

După fiecare testare, elevul și părintele sau profesorul primesc un raport de evaluare — Raportul Brio® — un document detaliat ce descompune în termeni foarte clari aspectele din subcapitolele analizate, indicând ce noțiuni sunt stăpânite deja de elev, respectiv pe cele pentru care e nevoie de aprofundare. Un instrument de ghidare și de informare obiectivă și acționabilă, este singurul tool de pe piața românească de educație digitală ce sprijină pregătirea și performanța susținută, identificând cu exactitate ariile unde elevul trebuie să mai lucreze pentru a fi competitiv față de colegii săi de generație.

Brio® este avizat de Ministerul Educației și Cercetării, Sistemul de Testare fiind un produs științific conceput pe baza programei școlare din România, conceptualizat de o echipă de profesori și experți internaționali în testare și psihometrie. www.brio.ro

Despre Kinderpedia

Kinderpedia, este o soluție completă de comunicare și management dedicată educației. Ajută personalul școlilor și grădinițelor să salveze între 6 și 9 ore pe săptămână din timpul administrativ și să își concentreze eforturile către actul educațional. Oferă funcționalități complete de clasă virtuală – orar, predare video la distanță, prezență, catalog, carnet de note, modul de teme, distribuție documente – ceea ce o face soluția optimă pentru școală. Îmbunătățește implicarea părinților, printr-o interfață sigură și ușor de folosit. Oferă managerilor o perspectivă completă asupra tuturor activităților și comunicării din școală sau grădiniță. În plus, platforma oferă funcții de facturare automată, management financiar și plată online a taxelor școlii, prin integrarea cu sisteme de plată electronice.

Pe Kinderpedia sunt înregistrați astăzi peste 200,000 de utilizatori din aproximativ 2,000 de școli și grădinițe din Romania, dar și din Elveția, Peru, Iordania, UAE. Maple Bear CEE & UAE, ambele parte a celei mai mari francize educaționale canadiene, Maple Bear Global, au ales  Kinderpedia ca sistem unic de operare în toate unitățile din rețeaua lor.

 

Despre LIVRESQ (www.livresq.com)

LIVRESQ cea mai importantă platformă de creare de conținut educațional românesc, cu cea mai mare bibliotecă de resurse educaționale create de profesori din România și Republica Moldova, având peste 13100 de lecții digitale, din care 3700 publice, numărul acestora fiind în continuă creștere.

Comunitatea LIVRESQ este formată din peste 23.000 de cadre didactice ce activează în peste 6.120 de instituții educaționale.

LIVRESQ pune la dispoziția cadrelor didactice toate uneltele necesare pentru a crea lecții interactive moderne, adaptate noilor generații. Într-o lecție LIVRESQ se pot adăuga texte, galerii de poze, animații, audio, video, chestionare, asistenți educaționali, dar și resurse dezvoltate pe alte platforme, toate aceste acțiuni realizându-se fără a fi necesare cunoștințe de programare. Fiecare lecție dezvoltată pe LIVRESQ poate fi folosită apoi oricând, oriunde și de pe orice dispozitiv.

Peste 332 de lecții dezvoltate pe LIVRESQ sunt deja omologate de către Ministerul Educației și Cercetării din România.

 

 

 

My title page contents