Cineva a spus odata: „Vorbeste in asa fel incat celorlalti sa le placa sa te asculte. Asculta astfel incat celorlalti sa le placa sa vorbeasca cu tine.” Copilului tau ii place sa vorbeasca cu tine?
Zilele trecute, o prietena m-a intrebat mai in gluma, mai in serios – „Cand a fost ultima oara cand te-a ascultat si pe tine cineva?”. N-am putut sa nu ma gandesc imediat de cate ori pe zi ii spun copilului „Tu auzi ce zic?!”. Dar oare eu cat de des reusesc sa il ascult pe copilul meu?
Taci si asculta
In zilele noastre extrem de ocupate, conversatiile – si nu doar cu copiii – s-au restrans la liste de obligatii ce trebuie indeplinite. Activitati ce trebuie bifate si rezolvate urgent. Am uitat sa comunicam. Sa il intrebam pe cel de langa noi ce simte, ce a simtit sau, pur si simplu, nu mai gasim timp pentru asta. In aceste conditii, nu e de mirare ca micutii nostri nu mai stiu sa-si gaseasca drum spre inima lor. Nu mai stiu sa se deschida si sa poveasca despre experientele lor, despre temeri, despre dorinte. Intr-o lume ideala se povesteste.
Povesti si trairi
Ce ciudat, nu? Poate ar fi trebuit sa spun lume ireala… acolo unde au ramas inchise povestile. In lumea reala, din pacate, momentele cand poti sa stai de vorba cu cel mic sunt rare, tot mai rare sau lipsesc pur si simplu. Pleci dimineata la serviciu, te intorci seara. Acasa te asteapta alte treburi. Verifici repede temele copilului (facute la afterschool, cel mai probabil) si te intorci in bucatarie ca sa pregatesti cina. Vinovata, ii promiti copilului ca in weekend vei incerca sa-ti gasesti timp sa-i explici cum se formeaza multimile la mate. In weekend, ii spui, apoi il trimiti sa se pregateasca de culcare. Dar si lista de weekend este lunga…
Asculta!
Stiu ca te regasesti in aceasta descriere, nici mie nu mi-a fost greu sa o scriu. Asa arata zilele noastre, recunoaste! Asa cum te rog sa recunosti ca ai inceput sa-ti cresti copilul exact ca pe pisica din apartament. Are mancare, haine curate si calcate (de copil vorbesc) si ii dau vitamina C cu Zinc ca sa-l apar de raceli. Bifat!
O sa urmeze niste sfaturi pe care eu, sincer, le-am pus in practica si mi-a fost bine. Mi-am regasit copilul si chiar am descoperit ca e frumos sa iei lectii de la astia micii.
Lectii de la copii
In primul rand, am ascultat. Nu stiam ce sa o intreb pe fata mea de 7 ani cand mi-am propus sa incep experimentul acesta, asa ca am lasat-o sa vorbeasca. O puneam la masa din bucatarie seara, cand eu pregateam cina. Mi-a luat ceva vreme sa invat sa ascult. Ea vorbea, eu ma pierdeam printre grijile mele din minte. Ma trezea cate o exclamatie de-a ei si ma facea atenta. Am descoperit, treptat, ca fata mea gandeste bine. O descoperisem in plina epoca a fricilor de fantome, dar ea, micuta, incerca sa-mi explice (mie!) ca asa ceva nu exista. Insa tot cerea sa-i las lumina aprinsa la culcare. La inceput, nu am fost in stare sa-i dau niciun sfat. Doar am ascultat. Si am incurajat-o sa vorbeasca. Vorbele incepeau sa se lege, usor-usor. Astfel ca am mai transformat un moment al zilei in unul in care reuseam sa o ascult – seara, inainte de culcare.
Iubeste!
A capatat incredere in mine, a inceput sa iubeasca sa-mi povesteasca ce i se intampla peste zi. Curand, am capatat si eu curaj sa-i povestesc. La inceput, experientele mele de la 7 ani. Se amuza copios cand ii spuneam povestea cu carte de citire uitata pe garajul bunicii si udata bine de o ploaie torentiala de primavara. Radea cu pofta cand ii spuneam ca am uscat-o in cuptorul sobei, ca si cum as fi facut o prajitura. Doamne, ce frumos rade copilul meu! Povestindu-i despre mine, a aflat ca si eu greseam si faceam boacane cand eram mica si acest lucru ne-a apropiat. Nu mai eram sefa care doar dadea ordine in viata ei, deveneam prietena ei. Cand m-a intrebat daca vreau sa fiu prietena ei, m-a pufnit plansul. Dalai Lama avea dreptat cand spunea ca atunci cand vorbesti nu faci decat sa repeti ceea ce stii deja, dar ca atunci cand asculti inveti ceva nou. Eu am aflat ca fata mea mea iubeste. Si am descoperit ca e minunat sa-ti iubesti copilul, nu doar sa te asiguri ca are tot ce-i trebuie.
Invata!
Cateodata ma surprinde cand sunt ingrijorata si-mi spune, uitandu-se la un om mare si intelept la mine: „Mami, nu ai spus tu ca nu exista nicio problema care sa nu poata fi rezolvata?” Imi amintesc ca i-am spus asta odata… Era trista ca nu poate arunca mingea la cos ca Bogdan, colegul ei de clasa. Era vremea sa-i spun ca are dreptate. Si ca impreuna, prietenii pot surmonta orice obstacol. Si ca e tare bine sa am o prietena cum e ea.
