Deși despre beneficiile imediate ale renunțării la fumat ”vorbesc” toate campaniile pornite împotriva acestui viciu, despărțirea definitivă de țigări nu-i ușoară. Dacă lipsește voința, e chiar imposibilă.
Cu încăpățânarea celui care nu se plictisește să le repete, vom reaminti și noi care sunt beneficiile imediate ale renunțării la fumat. Și dacă noi nu vom fi suficient de convingători, poate că o discuție sinceră cu un prieten care a reușit, va avea o influență mai mare.
Beneficiile imediate ale renunțării la fumat
Îmbunătățirea mirosului și gustului
Fumatul dăunează terminațiilor nervoase din nas și gură, cele care corespund simțurilor gustului și mirosului. Renunțând la fumat, în doar 48 de ore terminațiile nervoase reîncep să-și facă treaba, iar cele două simțuri revin la normal.
Împrospătarea respirației și protejarea danturii
Fumatul provoacă o respirație urât mirositoare și crește riscul apariției de infecții orale, a căror consecință este boala parodontală. În decurs de o săptămână din momentul în care te-ai lăsat de fumat vei începe să vezi și să simți diferența.
Îmbunătățirea vederii nocturne
Poate că despre acest aspect nu s-a vorbit suficient și nu se știu multe lucruri. Da, fumatul nu dăunează doar plămânilor ci și ochilor. Renunțând la fumat vei constata că vederea nocturnă este cu mult mai bună decât atunci când… erai cu ochii pe țigări.
Acuitate auditivă crescută
Nu ai pus niciodată ușoara scădere a auzului pe seama fumatului, nu-i așa? Ei bine, ”ascuțirea” lui se va datora renunțării la fumat. Surprinzător dar perfect adevărat.
Mai multă energie
Împreună cu îmbunătățirea respirației și a condiției fizice, renunțarea la fumat va face ca organismul să primească o cantitate mai mare de oxigen. Consecința este un aport de energie.
Beneficii pe termen lung
Un ten luminos
Lăsându-te de fumat este ca și când ai folosi cea mai bună cremă anti-îmbătrânire. Dacă tenul tău este pătat, aceste pete e posibil să dispară. Pe lângă asta, pielea va fi protejată împotriva îmbătrânirii premature și apariției ridurilor.
Risc diminuat de boli cardiace
Se știe, fumatul este principala cauză a apariției bolilor de inimă. Spunând STOP fumatului se reduc tensiunea arterială și ritmul cardiac, la fel și valorile colesterolului. Astfel, scade și riscul unui atac de cord. De asemenea, sângele se va subția și se va reduce și riscul formării de cheaguri, care pot fi foarte periculoase. Letale, să recunoaștem.
Stimularea sistemului imunitar
Îmbunătățirea circulației sângelui și creșterea nivelului de oxigen au efect pozitiv și asupra sistemului imunitar, ceea ce te va ajuta să lupți mai ușor cu răcelile dar și cu alte boli.
Îmbunătățirea vieții sexuale
Fumatul crește riscul instalării disfuncției erectile la bărbați și contribuie la disfuncția sexuală feminină prin reducerea frecvenței de lubrifiere.
Risc mai mic de cancer
Nu am lăsat la urmă acest aspect pentru că ar fi mai puțin important decât toate cele menționate mai sus. L-am lăsat la urmă pentru ca această informație ar trebui să rămână în memorie. Renunțând la fumat reduci riscul de cancer esofagian, pulmonar, renal, pancreatic.