Beneficiile muzicii în dezvoltarea copiilor. Muzica și dezvoltarea abilităților

Beneficiile muzicii în dezvoltarea copiilor. Muzica și dezvoltarea abilităților

Beneficiile muzicii în dezvoltarea copiilor au fost demonstrate de multe ori de-a lungul timpului. Copilăria este o perioadă a vieții interesantă, distractivă și provocatoare. Fiecare experiență nouă este o oportunitate de a învăța și de a crește. Este momentul în care se pun bazele fizice, mentale și emoționale care ne vor sprijini pentru tot restul vieții noastre.

 

Ca părinți, ar trebui să ne străduim să le oferim copiilor noștri instrumentele necesare pentru ca aceștia să-și poată construi o viață de succes. Una dintre cele mai bune alegeri pe care o putem face pentru copiii noștri este să le oferim în dar muzica. Să o cunoască, să o studieze, să o îndrăgească și să să bucure de beneficiile oferite de aceasta. Ar trebui să încurajăm copiii cât mai devreme posibil să asculte și să învețe muzica. Copiii pot începe prin ascultarea melodiilor preferate. Iar la vârste foarte mici, aceștia însoțesc muzica cu instrumente simple produse din ustensile de uz casnic. Ei pot apoi să avanseze, folosind în jocul lor instrumente muzicale mai complexe și mai târziu, poate chiar să ia lecții.

 

Beneficiile muzicii în dezvoltarea copiilor. Muzica și dezvoltarea abilităților

În plus față de îmbunătățirea creativității, învățarea muzicii cultivă multe abilități care vor continua să fie utile copiilor pe tot parcursul vieții. Iată câteva dintre beneficiile pe care le oferă ascultarea muzicii și lecțiile de muzică pentru copii:

Beneficiile muzicii în dezvoltarea copiilor. Concentrare

Învățarea unui instrument muzical va ajuta copilul să-și dezvolte concentrarea, deoarece trebuie să se concentreze asupra unei anumite activități pe perioade lungi de timp. Dezvoltarea concentrării în acest fel îl va ajuta, de asemenea, atunci când trebuie să-și concentreze atenția asupra altor subiecte legate de școală.

Beneficiile muzicii în dezvoltarea copiilor. Coordonare

Studierea unui instrument muzical îmbunătățește coordonarea mâini-ochi. Copiii dezvoltă abilități motorii importante atunci când ascultă muzică sau cântă la un instrument, la fel cum o fac atunci când practică diferite sporturi.

Beneficiile muzicii în dezvoltarea copiilor. Relaxare

Din ce în ce mai mult, terapia muzicală este folosită pentru a completa formele mai tradiționale de medicină. Cercetătorii recunosc că anumite tipuri de muzică pot ajuta la relaxare, prin scăderea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale.

Beneficiile muzicii în dezvoltarea copiilor. Răbdare

Pentru a învăța un instrument muzical, copiii trebuie să dezvolte răbdare și perseverență. Ceea ce îi va ajuta mai târziu în viață, atunci când trebuie să facă față altor provocări mai dificile.

Beneficiile muzicii în dezvoltarea copiilor. Încredere în sine

Actul de a învăța și de a cânta la un instrument, încurajarea unui profesor și entuziasmul unui părinte mândru vor construi un copil un sentimente de mândrie și încredere. În plus, copiii care practică auto-exprimarea și creativitatea devin adesea mai buni comunicatori mai târziu în viață. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, o relație semnificativă între instruirea muzicală și performanțele pozitive în domenii precum: înțelegerea citirii, ortografia, matematica, abilitățile de ascultare, abilitățile mentale primare (verbale, perceptuale, numerice, spațiale) și abilitățile motorii.

My title page contents