Ce învață copiii la clasa pregătitoare? De ce este importantă aceasta?

Ce învață copiii la clasa pregătitoare? De ce este importantă aceasta?

Ce învață copiii la clasa pregătitoare – este întrebarea ce le preocupă pe mămicile ce au proaspeți școlărei de clasa 0 sau pregătitoare, cum mai este numită.

 

Clasa zero sau pregătitoare a fost înființată pentru copiii de șase ani. Scopul este sa se face o trecere mai ușoară pentru copii, de la stilul de învățat din grădiniță, la cel din clasa întâi de la școală.

În jurul vârstei de 5-6 ani, copilul ajunge la o autonomie personală suficientă, știe cum să-și controleze instinctele, are conștientizarea de sine și a altora, dar mai presus de toate începe să experimenteze plăcerea de a învăța și de a se confrunta cu o nouă realitate.

O lecție durează 45 de minute și este structurată astfel : 35 de minute de activitate + 10 minute jocuri/exersarea deprinderilor elementare. Pe parcursul anului școlar, sunt parcurse Unități Tematice, care vor fi concepute și desfășurate pe principiile învățării pe bază de proiect.

Care sunt disciplinele din clasa pregătitoare?

Pachetul curricular pentru clasa pregătitoare destinat copiilor conține programele școlare la următoarele discipline:

  • Comunicare în limba română
  • Educație pentru societate
  • Religie
  • Matematică și explorarea mediului
  • Muzică și mișcare
  • Tehnologii de informare și comunicare
  • Educație fizică și sport
  • Consiliere
  • Arte vizuale și lucru manual

Care est rolul clasei pregătitoare?

Rolul clasei pregătitoare este acela de a obișnui copilul cu modul de socializare într-un mediu organizat. Acest fapt contribuie la dezvoltarea personalității lui.

O trecere bruscă de la programul interactiv din grădiniță, la cel strict din clasa întâi poate sa fie solicitant, chiar traumatizant pentru copii. De aceea, clasa pregătitoare va fi puntea între cele două forme de învățământ, o formă mai blândă de acomodare cu noul sistem. Astfel, copilul se va adapta treptat la mediul școlar, cu program fix și activități strict organizate.

Societatea actuală impune un ritm rapid de acumulare a informațiilor. Copiii sunt astfel obligați sa se adapteze de la vârste fragede cu bombardamentul informatic. Cu cât sunt mai bine pregătiți emoțional pentru clasa întâi, cu atât sunt șanse mai mari să acumuleze informațiile noi ușor. În plus, doar așa copilul va putea ține pasul cu informația primită și să nu rămână în urmă cu noțiunile specifice fiecărei clase.

 

 

My title page contents