Ce zic altii si ce credem noi despre noi. Pai cam despre asta ne poveseste Maria azi. Despre intarirea sufletului si a inimii.
In weekend am fost intr-o mini tabara minunata de familie. Sambata am avut zi de catarare (unii dintre noi) si ne-am conectat splendid. Sotul-Bunul cu copilul mare si eu cu copilul mic.
Iar duminica, adultii au avut 7 ore de curs si copiii, si ei, aproape 7 ore de ateliere. Mai intai au aranjat frumos terarii si dupa masa au “impletit” kokedame. Dupa masa de pranz, ori ca era digestia grea, ori ca lipsisera 3 ore de langa noi, ori ca asta se intampla zilnic, s-au luat cei doi blonzi la bataie buna. Si asa peste toti aburii mei de cunoastere si relaxare.
Am tras aer in piept si i-am despartit.
– Ce s-a intamplat, baieti?
– Matei mi-a spus ca sunt o fetita urata!
– Si tu cum te simti?
A stat imbufnat asta micu’, n-a zis nimic.
L-am dus in brate in sala de mese si de curs. Si am luat o foaie de hartie. Nu, nu i-am dat lucrare de control! I-am aratat doar ce invatasem la cursul Oanei Moraru.
Am desenat doi omuleti cracanati, cu o bula deasupra capului.
Matei/Gigel/Ionica/Florentin spunea “Esti o fetita urata!”.
– Si tu, Stefan, ce crezi despre tine?
– …
– Cum te vezi tu? Poti scrie ce vrei tu in bula ta! Aici (in inima ta) tu cum simti ca esti?
– “Sunt un baiat puternic” vreau sa scrii!
– Minunat! Asa sa fie!
Am scris. A ras el ca ce mare este capul lui Matei/Gigel/Ionica/Florentin (poate zice oricine orice despre noi), apoi mi-a cerut foaia sa o pastreze si a plecat.
A doua zi dimineata, cand fratele l-a tachinat vreo 5 minute (caci ceux qui s’aiment se taquinent, nu-i asa?), i-a dat ignore pentru prima data dupa muuult timp!
