Info

Cercetare de piață: Berea, simbol al bucuriei de a fi împreună și de 1 Decembrie

Cercetare de piață: Berea, simbol al bucuriei de a fi împreună și de 1 Decembrie –  Un studiu recent arată că Ziua Națională a României reprezintă încă o ocazie în care berea joacă un rol central în momentele de celebrare și socializare ale românilor. Conform datelor obținute, 55% dintre români declară că obișnuiesc să consume bere cu acest prilej, iar 54% afirmă că vor păstra tradiția și intenționează să se bucure de bere de 1 Decembrie și în acest an. Studiul a fost realizat de Reveal Marketing Research la solicitarea Centrului de Studii despre Bere.

„Ziua Națională este, fără îndoială, încă un moment în care românii aleg să se reunească și să celebreze alături de o bere, iar datele arată că acest obicei se transformă într-o tradiție care se păstrează de la an la an. Berea nu este doar o alegere de consum, ci un simbol al bucuriei de a fi împreună, care aduce oamenii la aceeași masă și contribuie la crearea de momente frumoase trăite cu cei dragi.”, a declarat Corina-Aurelia Zugravu, Președinte al Centrului de Studii despre Bere.

Analiza segmentelor de consum evidențiază faptul că berea este aleasă deopotrivă de bărbați și femei cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Astfel, 66% dintre bărbați declară că obișnuiesc să consume bere de Ziua Națională, în cazul femeilor procentul fiind de 45%. În ceea ce privește segmentele de vârstă, unu din doi români din categoriile de vârstă 25-34 și 35-44 ani se declară consumatori tradiționali de bere în această zi, reconfirmând rolul berii ca liant de socializare și celebrare.

“Ziua Națională reprezintă încă un prilej în care românii redescoperă bucuria de a fi împreună. Tradițiile, convivialitatea și berea se împletesc într-o atmosferă care aduce un sentiment autentic de apartenență. Studiul arată că această sărbătoare nu este doar despre istorie și cultură, ci și despre legături reale între oameni, iar berea este un simbol al acestor conexiuni.”, a declarat Marius Luican, Director General Reveal Marketing Research.

***

Despre Cercetarea de Piață

Metodologie: Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online, în luna noiembrie 2025, pe un eșantion reprezentantiv național de 1.005 respondenți, cu vârsta peste 18 ani, din mediul urban și rural, utilizatori de internet.

Despre Centrul de Studii despre Bere

Centrul de Studii despre Bere este o inițiativă interdisciplinară care explorează profunzimea socială, culturală și istorică a consumului de bere din România. Activitatea sa se concentrează pe rolul berii ca liant social – o băutură care de secole aduce oamenii împreună în jurul poveștilor, tradițiilor și momentelor comune. Obiectivul centrului constă în investigarea și promovarea modului în care berea contribuie la bunăstarea socială, la formarea relațiilor interumane și la construirea comunităților, atât în context tradițional, cât și modern.

Centrul de Studii despre Bere este rezultatul demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, profesor universitar doctor în cadrul UMF „Dr. Carol Davila”, căreia îi revine şi calitatea de Preşedinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă şi consultant în probleme de nutriţie, deţinând calitatea de Secretar general, şi dr. Mihaela Begea, doctor în ştiinţe inginereşti.

Centrul de Studii despre Bere a fost cunoscut anterior sub titulatura de Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie, entitate care timp de 12 ani a derulat o activitate de cercetare susținută și relevantă pe teritoriul României, concentrată asupra evaluării efectelor consumului moderat de bere asupra organismului din perspectivă nutrițională. Noua titulatură exprimă însă interesul științific curent al celor trei membri fondatori pentru a explora o altă valență importantă a berii: ingredient important pentru o viață adultă echilibrată.

Related Articles

Back to top button