Copiii care vorbesc târziu. Care pot fi motivele și ce poți face?

copiii care vorbesc târziu

Primele cuvinte ale copilului sunt un moment de neuitat și un prilej de mare bucurie. Însă, există și cazuri în care acestea se lasă așteptate. Copiii care vorbesc târziu pot reprezenta un motiv de panică pentru părinți.  Află care ar putea fi motivele și cum îl poți ajuta pe cel mic.

În primul rând, ce înseamnă a vorbi târziu?  Mulți părinți intră în panică și se tem de o afecțiune. Este important să ții cont de faptul că fiecare copil se dezvoltă în ritmul său propriu. Și totuși, ce înseamnă târziu? În ce moment ar trebui să începi să îți faci griji?

Experții atrag atenția că, dacă până la vârsta de 2 ani, cel mic nu vorbește sunt recomandate teste audiologice.

Dacă cel mic nu  își dezvoltă limbajul până la vârsta de 3 ani, trebuie să apelezi la medicul pediatru pentru a face toate investigațiile necesare. Ulterior, la recomandarea acestui îl poți duce pe cel mic la un medic orelist sau logoped.

Copiii care vorbesc târziu. Etapele dezvoltării limbajului

  • 2-3 luni – cel mic imită primele sunete
  • 6 – 7 luni – începe să pronunțe monosilabe duble
  • 9-10 luni –  pronunță cuvinte din 2 silabe, imită sunete
  • 11 -12 luni – spune 2 -3 cuvinte
  • 18 luni  – juxtapune 2 cuvinte, denumește imagini din cărți cu poze
  • 2 ani –  poate alcătui fraze din 3-4 cuvinte, recunoaște denumirea câtorva obiecte și animale
  • 3-4 ani – poate spune utiliza până la 1500 de cuvinte, poezii scurte

Copiii care vorbesc târziu.  Posibile motive

Întârzierea dezvoltării limbajului este o problemă des întâlnită. Iată o serie dintre posibilele cauzele ale acestei întârzieri de vorbire

–          Afecțiuni suferite de mamă în timpul sarcinii  (asfixii, encefalite)

–          Nașterea prematură

–          Deficiențe de auz

–          Afecțiuni ale corzilor vocale

–          Probleme neuropsihiatrice (cum ar fi cele din spectrul autismului)

  1. Există și factori  de ordin emoțional și psihologic care pot avea un impact asupra acestei întârzieri de vorbire.
  2. Iată o serie de situații care pot cauza întârzirea și dezvoltarea vorbirii
  3. Separare de mamă sau alte carențe afective
  4. Lipsa de îngrijire și stimulare corespunzătoare
  • Mediu familial stresant

Copiii care vorbesc târziu. Ce poți face pentru a-l stimula pe cel mic

Copiii care vorbesc târziu pot fi ajutați de părinți pentru a-și dezvolta limbajul.

Dacă nu există probleme de ordin fizic sau neurologic care să influențeze dezvoltarea vorbirii, iată ce recomandă specialiștii!

  1.  Vorbește cu el zilnic, inclusive atunci când îi faci baie, schimbi scutecele sau îl hrănești. Pentru a capta atenția copilului încearcă să îi explic pas cu pas, fiecare acțiune pe care o faci.
  2. Arată-i diferite imagini sau obiecte și pronunță foarte clar denumirile acestora
  3. Joacă-te cât mai mult cu micuțul tău – oferă-i jucării care produc sunete și care îi pot atrage atenția. Citește-i povești și vorbește mereu cu el pentru a-l stimula auditiv
  4. Încurajează-l să se exprime, repetă cuvintele, folosește cuvinte scurte
  5.  Pronunță cuvintele foarte clar pentru a-l încuraja să te imite și să le pronunțe și el
  6.  Nu îl forța niciodată să te imite sau să denumească anumite obiecte dacă el nu vrea
My title page contents