Copiii Ucrainei din centrele de refugiaţi au nevoie de activităţi. Şi tu poţi să ajuţi!

Copiii Ucrainei din centrele de refugiaţi au nevoie de activităţi. Şi tu poţi să ajuţi!

Copiii Ucrainei din centrele de refugiaţi au nevoie de activităţi. Şi tu poţi să ajuţi! Dacă închizi ochii, ai putea crede că eşti la un afterschool oarecare, pentru că nu se aud decât glasurile copiilor mici care se joacă în surdină, discret, fără acea explozie caracteristică vârstei, plină de energie şi entuziasm.

Dacă deschizi ochii, poți sesiza privirile părinţilor, adică ale mamelor sau mătuşilor ori bunicilor şi observi abisul pe marginea căruia se mai ţin doar pentru că trebuie să aibă grijă de copii.

Femeile privesc în gol, adolescenţii sunt lipiţi de telefoane, prichindeii sunt în universul lor, e o semi-linişte nefirească. Toţi stau în camerele lor, pe paturile lor, ca şi cum s-ar agăţa de puţinul material pe care-l mai au după ce au lăsat în urmă tot ca să fugă de război.

Avem o chemare la ajutor pentru voi, cei care citiţi acest text.

Copiii refugiaţi din Ucraina au nevoie, pe lângă necesităţile de bază precum adăpost, mâncare şi căldură, să fie implicaţi în orice fel de activitate educațională și de divertisment coordonată, consecventă și constantă, care să le consume energia într-un mod constructiv.

Aproximativ 18.000 de copii din Ucraina sunt în România împreună cu mamele lor în centre de refugiați și în alte locații, conform ultimelor cifre oficiale comunicate pe 7 martie. Un număr considerabil sunt în Bucureşti. Pentru ei am creat „Centrele de activități Kaia”, adică un program zilnic pentru copii în centrele de refugiați, organizate de către autorităţi. Acesta include diferite activități pentru câteva ore pe zi: jocuri coordonate de voluntari, activităţi recreative (dans, arte, magician, educaţie fizică), activităţi educative (cursuri iniţiere în limbile engleză, română), coordonate de profesori, studenţi şi elevi voluntari.

Kaia este un program creeat şi coordonat de agenția V+O Communication cu un grup de 20 de voluntari din mai multe ţări, cu experienţă în gestionarea situațiilor de criză.

Fac un apel la voluntari pentru acest demers prin care vrem să ajutăm copiii refugiaţi să beneficieze de o serie de activităţi peste zi, care să le asigure o minimă continuitate a educaţiei şi, în aceelaşi timp, o ocupaţie. E un lucru benefic şi pentru copii şi pentru mamele lor. Majoritatea sunt epuizate emoţional şi orice ajutor pe care îl putem oferi este binevenit”, a spus Loredana Vişa, director general V+O Communication și iniţiator al programului Kaia.

Inovația programului „Centrele de activități Kaia” constă în flexibilitatea acestuia, deoarece este conceput pentru a fi implementat în spațiile în care sunt cazați refugiații – centre sau hoteluri ori alte spații rezidențiale temporare. Este de asemenea un program modular, care poate fi scalat sau ajustat în funcţie de necesităţi şi disponibilităţi.

„Ideea este să mergem acolo unde sunt copiii cu mamele lor, pentru că nu putem pretinde că ar putea face naveta de la cazare la o anumită adresă dintr-un oraș străin. Dorim să punem la dispoziție copiilor un program zilnic care să includă diferite activități timp de câteva ore, pentru a-i ține ocupați și pentru a oferi mamelor un moment de odihnă. Începem în Bucureşti, vom face tot posibilul să organizăm astfel de centre şi în alte oraşe”, a explicat Loredana Vişa.

Noi, cei implicaţi deja în acest proiect, facem un apel către mediul de business din România pentru a contribui la „Centrele de activități Kaia” cu voluntari, jucării, internet, computere, mobilier, alimente, apă, încălţăminte sau fonduri pentru a achiziţiona cele enumerate anterior.

De asemenea, căutăm voluntari care să se implice în activităţile noastre ce vor fi deschise în centrele de refugiaţi puse la dispoziție de către instituţii publice sau private.

La mulţumim voluntarilor şi companiilor şi asociaţiilor care ni s-au alăturat deja în acest demers.

Ne puteţi contacta la contact@kaiacenter.ro pentru detalii, la volunteer@kaiacenter.ro pentru înscrieri ca voluntari, respectiv la donate@kaiacenter.ro pentru donaţii.

Găsiţi informaţii la: www.kaiacenter.ro, precum şi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/Kaia-Center-109977448303529/.

My title page contents