Cum ma pregatesc de un drum lung cu masina? Pentru multi parinti, drumurile lungi cu masina alaturi de copiii lor reprezinta un adevarat cosmar. Insa, stim sigur ca exista si cazuri fericite. Si cum fac totusi sa le iasa?
Eu si ai mei – sotul din dotare si cei doi copii de 7 ani, respectiv, 3 ani, calatorim des. Mai ales, de cand se instaleaza primavara, ne place sa evadam din Bucuresti. Asa ca, in fiecare week-end, ne facem de lucru. Ne urcam in masina si ii dam bataie in locuri cat mai frumoase si mai diferite din tara.
Si totusi, cum facem ca sa ne bucuram de excursie? Ca sa nu se suparam pe drum.
De ce zic asta? Pentru ca am multe prietene care imi spun: „eu nu va inteleg: as innebuni sa merg atata cu masina, iar copiii ne fac capul calendar. Voi cum faceti ca sa nu va intrebe mereu cand ajungem”. Raspunsul e simplu: ne pregatim. Pentru ca si copiii nostri sunt copii. Si ei se plictisesc usor. Asa ca avem asi in maneca. Daca ne imbarcam la un drum foarte lung – de exemplu, de curand fost in Maramures si am parcurs un drum de peste 500 de km – le explicam cu ceva vreme in urma ca ne asteapta o excursie lunga, dar ca ne vom distra si vom face si pauze. Totodata, atat eu, cat si sotul meu, ne inarmam cu rabdare si cu solutii. El incarca filmele preferate pe tableta, de care sa stiti ca nu abuzam – la un drum de peste 10 ore cu masina se vizioneaza un film. Plus, pregatim idei de jocuri si jucarii. Cum, de cele mai multe ori, sotul meu conduce, eu sunt MC ( animator). Asa ca scot arsenalul de distractii din dotare astfel incat sa le pot tine in viata si cu zambetul pe buze pe cele doua fete cu varste atat de diferite.
Cum ma pregatesc de un drum lung cu masina?
Iata ce punem in practica. Facem concurs de cantece. Toti membrii familiei. Apoi jucam „Alb, negru, Nu si Da”. Numaram masinile pe culori. Jucam „Fazan” sau un joc de genul: „spune toate numele de fete si baieti cu A sau cu C”. Citim. Cand copiii incep sa nu se mai implice prea tare, facem teatru de papusi ( adica eu fac) interactiv cu cateva plusuri pe care le-am luat de acasa. Uneori mai coloram ( dar nu exageram, pentru ca ni se face rau). Cantam „cine e nascut in ianuarie, februarie”, astfel incat sa avem fiecare momentul nostru de glorie. De curand, am mai pus la bataie niste jocuri care scot in fata si intaresc optimismul copiilor. Inventam o poveste in doua sau trei personaje – care trebuie sa aiba coerenta si un fir rosu – iar un participant isi incepe toate frazele cu DIN NEFERICIRE si zugraveste totul in negru, iar celalalt cu DIN FERICIRE si e foarte optimist.
Cum ma pregatesc de un drum lung cu masina?
Alta idee: transpunem problemele de la scoala in povesti vindecatoare, in care copilul abuzator e jucat de mine, astfel incat copilul abuzat sa isi poata duce discursul pana la capat. Ne jucam de-a Plusica sau de-a salvarea care vine sa ia un plus si sa il duca la micutii doctori din masina. Ne oprim ca sa mai alergam si sa ne mai dezmortim. Sa mancam ceva bun. Sa ne veselim.
Si, uite asa, cu un pic de implicare si de dat in mintea copiilor, drumul catre vacanta e mai usor si mai frumos.
