Spune drept, n-ai vrea să știi cum poți slăbi fără să renunți la alimentele preferate?

Toată lumea se așteaptă ca o dietă să fie ceva chinuitor, plin de restricții. Spune drept, n-ai vrea să știi cum poți slăbi fără să renunți la alimentele preferate? Aproape că nici nu-ți vine să crezi că se poate.

 

S-au înmulțit experții în nutriție ca ciupercile după ploaie. Care mai de care propunând diverse diete, liste de alimente permise, de cantități și de calorii și tot felul de năzdrăvănii. De ce nu toți obțin rezultate spectaculoase de la clienții lor? Poate tocmai pentru că sunt prea restrictivi: nu ai voie aia, nu ai voie ailaltă. Și uite așa omul de frustrează și renunță, gândind că e un chin prea mare pentru o singură viață pe care o avem de trăit. Sau, îl alte cazuri, omul slăbește, își atinge obiectivul, dar mai apoi scapă în… tot ce i-a fost interzis. Și pune toate kilogramele la loc. Și ceva peste. Un nutriționist care obține rezultate pe termen lung este acela care întocmește planul alimentar împreună cu clientul, în acord cu preferințele lui culinare. Care îți spune cum poți slăbi fără să renunți la alimentele preferate. Care te sprijină și încurajează pe tot parcursul procesului de slăbire.

Cum poți slăbi fără să renunți la alimentele preferate

Să nu mai poți pune gura pe nimic din ce-ți place, asta da pedeapsă… Dar cum o dietă nu trebuie să fie un chin ci un nou stil de viață, este ideal să fie pe cât de permisivă, pe atât de eficientă. Nu este deloc imposibil să pierzi kilograme dar totodată să mănânci și alimentele tale preferate. Secretul stă în câteva trucuri. În primul rând nu mai mănânci ci guști! Este prima condiție, esențială. Problema nu sunt alimentele respective în sine ci cantitatea în care ele sunt consumate. Adesea mult prea mare. Apoi, pentru a te bucura deplin de gustul favorit, va trebui să savurezi acele două-trei înghițituri. Vei lua înghițituri mici, pe care le vei mesteca bine, îndelung, de aproximativ 10 până la 20 de ori. În felul acesta te vei sătura mult mai repede. Oamenii de știință au demonstrat că este nevoie de timp pentru ca creierul să proceseze informația că stomacul este plin și că nu îți mai este foame. Prin urmare, încetinirea procesului de masticație scade cantitatea de alimente consumate.

Bunătăți… ascunse

Să zicem că îți place slăninuța, baconul sau kaiserul. Grăsimi în toată regula. Nici măcar la ele nu e neapărat nevoie să renunți total și definitiv. Bine, acum să nu spui nici că le-ai mânca în fiecare zi. Dar atunci când îți este o poftă nebună, pentru care ai lăsa baltă dieta, îți poți satisface pofta în mod inteligent. De exemplu, poți servi o feliuță subțire, tăiată și ea în bucățele mici, dar alături de o garnitură. Poate un cartof copt sau câteva bucățele de varză de Bruxelles. Ideea este să te poți bucura de gustul slăninuței sau al baconului fără a exagera.
Pastele. Cui nu-i plac carbohidrații? Nici la ele nu trebuie să renunți. Dar nici să umpli o farfurie și să o dai gata! În privința pastelor, problema nu o reprezintă neapărat ele ci asocierile cu alte alimente precum carnea sau brânza. Două lucruri ar fi bine să ai în vedere atunci când ești la dietă dar ți-e poftă de paste. Primul: înlocuiește pastele obișnuite cu paste integrale, fierte al dente. Al doilea: prepară-le cu legume la abur. Obții o combinație gustoasă, sățioasă, sănătoasă. Dar nu uita că porția trebuie să fie mică!

Tigaie versus cuptor

Chifteluțe, șnițele, aripioare picante, inele de ceapă. Prăjeli, prăjeli, prăjeli. Mai bun dar mai rău de atât nu se poate. Ce spui dacă avem și pentru ele soluții? Uită de tigaie și de ulei, împrietenește-te la cataramă cu cuptorul. Oricare dintre acestea se pregătesc exact la fel cum le-ai pregăti pentru prăjire, doar că le pui în tava în care ai așezat hârtie de copt și le dai la cuptor.

O bucățică de ciocolată n-a omorât pe nimeni

Exact, exact așa. Decât să stai numai cu gândul la ea și să o visezi și noaptea, mai bine mănânci o pătrățică și gata. Ciocolată neagră, să ne înțelegem. O pătrățică, să ne înțelegem! Nu din cauza că ai mâncat o pătrățică n-ai să slăbești în ritmul pe care ți-l dorești. Dar dacă nu îi dai și creierului ce-și dorește mai mult decât stomacul, te-ar putea pândi eșecul.

My title page contents