cum te pregătești pentru al doilea copil

Cum te pregătești pentru al doilea copil și mai ales cum îl pregătești pentru cel mic pentru sosirea frațiorului sau a surioarei?

Dacă urmează să fii mamă pentru a doua oară, probabil ai deja experiență și știi cum urmează să decurgă lucrurile. Ești obișnuită cu stările de rău din sarcină, știi când și de ce să te îngrijorezi și deja ai în minte o listă de cumpărături pentru următorul bebeluș.

Însă, există câteva aspecte pe care să le iei în calcul când vrei să știi cum te pregătești pentru al doilea copil. Mai mult decât atât, la prima sarcină, în viața ta nu există și primul micuț, iar cu acesta trebuie să fii mult mai atentă. El se poate confrunta cu diferite stări și îi poate fi greu să înțeleagă ce urmează să se întâmple în familia lui.

Cum te pregătești pentru al doilea copil și care este momentul potrivit să rămâi însărcinată?

Atunci când urmează să mai faci un copil este bine să te gândești la sănătate, atât a ta, a bebelușului care urmează să se nască, dar și a juniorului pe care tu și partenerul tău îl aveți împreună.

Potrivit unui studiu citat de Babycenter.com, cea mai potrivită vârstă pentru cel mic să aibă un frate este până la vârsta de un an, sau după 4 ani. Copiii cu vârste până la 1 an nu au o idee clară despre statutul lor, iar copiii mai mari de 4 ani au petrecut deja timp singuri cu mama si tata.

Totuși, specialiștii de la Babycenter.com, recomandă să aștepți un timp înainte să faci cel de-al doilea copil. Potrivit acestora, în cazul în care rămâi însărcinată mai devreme de 18 luni de la primul copil, există riscul să apară complicații precum o naștere prematură, un copil mai mic decât diminesiunea normală.

Cel mai indicat este să discuți cu mediul tău. Acesta știe foarte bine care este starea ta de sănătate, are toate informațiile despre cum a descurs prima sarcină, îți va recomanda un set de analize și investigații, iar împreună cu el tu și partenerul tău puteți lua cea mai bună decizie pentru sănătatea voastră!

Cum te pregătești pentru al doilea copil?

Specialiștii de la Babycenter.com recomandă alte câteva aspecte la care să te gândești înainte să faci cel de-al doilea bebeluș:

Aspecte importante din stilul de viață

Înainte de a rămâne însărcintă, gândește-te dacă tu și partnerul tău sunteți pregătiți pentru acest moment. Dacă lucrurile s-au așezat deja în familia voastră, dacă v-ați obișnuit cu cel mic și cu rutina zilnică a acestuia. Mai mult decât atât, amintește-ți că un nou copil îți va ocupa tot timpul și va avea nevoie de foarte multă atenție din parte voastră!

Pe lângă asta, este foarte important ca tu și partenerul tău să vă înțelegeți și să fiți de acord în multe privințe. Discutați deschis și vedeți dacă amândoi vă doriți încă un membru în familie.

Situația financiară joacă și ea un rol foarte important. Chiar dacă familia voastră nu este condusă de bani, aceștia vă vor ajuta să întețineți copii, iar un bebeluș are nevoie de multe lucruri. Ar fi bine să vă faceți anumite calcule și să vă asigurați că sunteți pregătiți pentru încă un copil, iar astfel veți mai evita problemele stresante.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

My title page contents