Ce faci când apar primele probleme dentare în sarcină? Află ce spune medicul stomatolog!

probleme dentare în sarcină

Când apar primele probleme dentare în sarcină este normal ca orice viitoare mamică să se panicheze.Este indicat să mergi la stomatolog, cum și mai ales când le tratezi? – sunt numai câteva dintre întrebările pe care orice femeie și le pune.

Pentru mulți dintre noi, mersul la dentist, nu este cea mai plăcută experiență. Fie că vorbim despre durere, teama de infecții sau frica de doctor în sine, mersul la dentist ne pune în situații incomode. În sarcină, aceste griji sunt accentuate și de efectele pe care le-ar putea avea vizita la stomatolog asupra fătului.

Însă, Dr. Bortolini Raluca medic specialist pedodont la clinica iDentity, ne-a răspuns la câteva întrebări, care vor lămuri temerile viitoarelor mame despre aceste probleme dentare în sarcină:

Care sunt principalele probleme dentare în sarcină?

Dr. Bortolini Raluca medic specialist pedodont la clinica iDentity: „ Principala afecțiune orală din timpul sarcinii este reprezentată de gingivita de sarcină, cauzată țn special de modificările hormonale și circulatorii ca  urmare a nivelului crescut de estrogen. O altă modificare frecventă este reprezentată de sângerările gingivale moderate sau accentuate ce pot apărea aprope pe toată perioada sarcinii. Chiar dacă nu par afecțiuni grave, unele studii asociază gingivita de sarcină cu o naștere prematură sau cu o greutate scăzuta a fătului la naștere.

De asemenea,  procesele carioase deja existente, în timpul sarcinii, evoluează rapid spre afectare pulpara. Tot asa, puteți suferi de hiperestezie dentinară, dinții fiindt mult mai sensibili la stimulii termici cald/rece sau la anumite alimente dulci/acre/sărate.

O altă problemă poate fi reprezentată de boala parodontală, prin afectarea țesutului de susținere a dinților, aceștia căpătând o mobilitate de gradul 1 si 2.”

Cum rezolvăm problemele dentare care apar în timpul sarcinii?

Dr. Bortolini Raluca medic specialist pedodont la clinica iDentity: „ Indicat este ca problemele dentare apărute în timpul sarcinii, care nu sunt urgente, să fie amânate până după naștere.

Însă dacă necesită rezolvare imediată, se utilizează o cantitate minimă de anestezic, care să aibă efect și sa nu supună gravida la un stres suplimentar. Se folosește doar anestezic fără vasoconstrictorul adrenalină. Astfel se minimizează riscurile fetale, ținând cont că anestezicul ajunge la placentă imediat dupa injectare.

Radigrafiile dentare se efectuează doar în cazurile de urgență, însă trebuie folosite mijloace suplimentare de protecție a abdomenului mamei și a glandei tiroide, prin purtarea de șorțuri speciale.

Antibioticele, dacă sunt impetuos necesare, se prescriu cu acordul medicului ginecolog. Penicilina se poate administra însa după primul trimestru de sarcină.”

Probleme dentare în sarcină: cât de bine se înțeleg sarcina și stomatologul?

Dr. Bortolini Raluca medic specialist pedodont la clinica iDentity:„Încă de la primul control trebuie să vă informați medicul dentist cu privire la sarcină. Acesta vă v-a da sfături cu privire la igiena dentară din urmatoarea perioada cât și tratamentele care vă sunt necesare.

Pentru ca vizita la stomatolog sa fie cât mai plăcută și relaxantă vă puteți lua o pernă care să vă mențină o postură cât mai comodă și, de ce nu, vă puteți aduce și asculta muzica preferată la caști.”

Este riscant să mergi la dentist în timpul sarcinii sau în prezent a mai rămas doar un mit?

Iată ce spune despre aceste probleme dentare în sarcină Dr. Bortolini Raluca medic specialist pedodont la clinica iDentity: „În situația în care medicul dentist este informat cu privire la sarcina dumneavoastră și la istoricul medical nu există riscuri de care să vă faceți griji.

Medicii dentiști actuali sunt informați cu privire la modul cel mai eficient de a trata o femeie însarcinată astfel încât, atât dumneavoastră cât și cel mic să fiți în deplină siguranță.”

Din ce trimestru al sarcinii poți începe să mergi la dentist?

Dr. Bortolini Raluca medic specialist pedodont la clinica iDentity: „Trimestrul ideal pentru rezolvarea problemelor stomatologice, dacă acestea apar pe perioada sarcinii, este reprezentat de trimistrul al doilea. În primul nu este indicat, fiind cel al formării de organe, iar în trimestrul trei stresul apărut poate declanșa o naștere prematură.

Pentru controale și igienizări vă puteți duce pe toată perioada sarcinii, acestea nu afectează fătul și mențin o sănătate dentară optimă pentru mamă. Se indică între 2 si 3 igienizări pe perioada sarcinii ce cuprind detartraj sau airflow și periaj dentar profesional.”

Care sunt cele mai grave probleme dentare care apar în sarcină?

Dr. Bortolini Raluca medic specialist pedodont la clinica iDentity: „Cele mai frecvente și totodată cele mai grave afecțiuni dentare ce pot apărea în sarcină sunt: gingivita de sarcină, granulomul de sarcină sau epulis gravidarum, dar și cariile și eroziunile dentare.”

Poți preveni problemele dentare din timpul sarcinii?

Dr. Bortolini Raluca medic specialist pedodont la clinica iDentity: „Ideal este ca înainte de a rămâne însărcinată să vă duceți la un control stomatologic și să vă rezolvați toate problemele dentare existente. În perioada sarcinii de asemenea să efectuați câteva vizite de specialitate urmate de o igienizare corespunzatoare.

Trebuie ca femeia însărcinată să mențină o dietă alimentară cât mai echilibrată, să își spele conștiincios dinții cu pasta de dinți cu fluor, minim de doua ori pe zi și să utilizeze ața dentară zilnic.”

Probleme dentare în sarcină: când și cum se pot agrava?

Dr. Bortolini Raluca medic specialist pedodont la clinica iDentity: „Netratarea afecțiunilor dentare în timpul sarcinii sau amânarea acestora prea mult timp după naștere conduce la infecții extinse ce duc la pierderea dinților.

De asemenea cariile dentare evoluează rapid în sarcină, până la necroza și gangrena pulpara, dând dureri și rezultate nefavorabile.

Boala parodontală netratată. de asemenea, se accentuează până la pierederea ireversibilă a dinților.”

Produsele de curățare și îngrijire pentru dinți și cavitatea bucală daunează bebelușului, există ingrediente pe care ar trebui să le evităm?

Dr. Bortolini Raluca medic specialist pedodont la clinica iDentity: „Pasta de dinți cât și apa de gură ce conțin fluor trebuie folosite pentru a menține o buna igienă orală și astfel a avea dinți sănătoși.

Însă trebuie evitate produsele ce conțin clorhexidina cât și alcool, acestea având un potențial risc pentru făt.”

Mit sau realitate: dantura se strică în timpul sarcinii? Dacă da, cum?

Dr. Bortolini Raluca medic specialist pedodont la clinica iDentity: „În timpul sarcinii se produc modificări hormonale ce determină o modificare a salivei în ceea ce privește compozitia, ce favorizează o depunere a plăcii bacteriene pe suprafețele dentare. Astfel se produce un acid mult mai puternic ca înainte de sarcină. Toate aceste procese vor duce la niște gingii inflamate, ce vor reține resturile alimentare și vor provoca inflamații generalizate și apariția cariilor dentare. Acestea pot fi însoțite de dureri, stare de disconfort până la infectarea pulpei dentare.”

 

 

My title page contents