Fără excepție, părinții își doresc copii cu performanțe școlare. Chiar și atunci când acest lucru este dificil – ca să nu spunem imposibil – de realizat. Paradoxal, cel frustrat este părintele, nu copilul. Așa apar, din păcate, pedepsele pentru note proaste.
Cel puțin cu privire la sistemul de învățământ din țara noastră, există frecvent discuții și dispute pe marginea importanței notelor. Dacă ele reflectă sau nu nivelul de cunoștințe al copilului. Dacă un sistem de notare îl ajută și motivează. Ambele părți vin cu argumente. Puternice, crede fiecare. Mărturisesc că sunt de partea celor care cred că da, notele contează. Dacă nu ar fi contat, nu s-ar fi inventat. Și mai cred că este normal să existe o ierarhie, câtă vreme e imposibil ca toți să aibă exact același nivel de cunoștințe. Însă pedepsele pentru note proaste sunt o cu totul altă poveste.
Pedepsele pentru note proaste
Un studiu recent al Universității din Michigan, publicat în Journal of Family Psychology, oferă câteva sfaturi utile părinților. Cercetătorii au chestionat părinții a aproape 500 de copii din SUA cum ar reacționa dacă copilul lor între 11 și 13 ani ar aduce acasă un carnet cu note mai mici decât se așteptau. Răspunsurile au fost împărțite în două categorii: punitive și proactive. Apoi au investigat dacă răspunsurile părinților au prezis rezultate școlare mai bune sau mai proaste cinci ani mai târziu.
Studiul a descoperit că acei copiii ai căror părinți au spus că vor pedepsi copilul sau îi vor restricționa activitățile sociale, au avut un nivel mai scăzut de cunoștințe la sfârșitul liceului.
Principalul motiv pentru care strategiile de „parenting punitiv” nu a funcționat conform așteptărilor a fost acela că părinții nu au abordat în mod direct problemele de bază care au dus la rezultate slabe.
Cum greșesc părinții
Cercetătorii susțin că limitarea activităților sociale este probabil să îmbunătățească performanța școlară numai dacă acestea stau la baza slabelor performanțe școlare. Altfel, nu. O altă concluzie a fost aceea ca părinții care folosesc practici parentale punitive pot îndepărta copiii de posibilitatea de a acumula cunoștințele necesare pentru a-și îmbunătăți notele. Și mai rău, strategiile punitive pot crește sentimentul frustrării și aversiunii copiilor față de studiu.
Ce funcționează?
Studiul cercetătorilor de la Universitatea din Michigan a arătat că acei copii care cresc într-un mediu cu acțiune stimulativ cognitivă (acces la cărți, instrumente muzicale, vizite la muzee) sunt susceptibili de niveluri mai ridicate de cunoștințe. Și de note mai bune. Alte dovezi indică și importanța unui mediu mai puțin înclinat spre pedeapsă, cu părinți receptivi și consecvenți. Dar cu păstrarea și a unor limite în ceea ce îi privește pe copii. Un astfel de mediu nu numai că îmbunătățește performanțele școlare ale copilului, dar este benefic și dezvoltării sale fizice, sociale, emoționale și comportamentale.
Contează motivele
În plus, studiul a concluzionat că profesorii ar trebui să explice părinților care pot fi motivele pentru care rezultatele copilului nu sunt cele mai bune. Este folositor ca ei să înțeleagă faptul că, uneori, performanțele slabe au la bază lipsa de înțelegere a conceptelor și a exercițiului. Nicidecum o rea-voință sau capacități limitate.
Sfaturi…. părintești
- Vorbește cu copilul. Înainte de a încerca să îl pedepsești, află din ce cauză are note mici. Dacă descoperi cauza problemelor școlare vei găsi mai ușor o soluție la ele.
- Stabilește așteptări realiste. Nu orice elev ajunge premiant, și asta pentru că fiecare copil este diferit. Dacă depune eforturi dar pur și simplu nu obține rezultatele dorite de tine, pedepsirea lui ar putea avea un efect invers.
- Evită să îl pedepsești interzicându-i să faca lucrurile care îi plac. Dacă are hobby-uri și pare că se pricepe la ceea ce face, a i le interzice nu îl va motiva să se ocupe mai mult de studiu. De fapt ar putea chiar renunța complet să mai pună mâna pe carte, ceea ce va agrava problemele școlare.
- Structurează programul de acasă. Un motiv comun pentru probleme școlare este lipsa de organizare de acasă. Un copil care știe că trebuie să își termine temele înainte de a da drumul la televizor sau de a merge la joacă, are mai mari șanse să facă acest lucru.
- Permite-i să eșueze. Dacă nimic nu a funcționat, permite-i copilului „s-o dea în bară”. Deși este dureros pentru părinți, poate chiar eșecul va duce la disciplină. Un copil care își petrece vara învățând pentru corigență în timp ce colegii și prietenii lui se distrează, e probabil ca anul următor să schimbe ceva în atitudinea față de studiu.