Sfaturi pentru depășirea unui blocaj emoțional

Toată lumea a suferit de la un moment dat un blocaj emoțional. Insecuritatea este una dintre cele mai evidente manifestări, care te împiedică efectiv să îți atingi obiectivele. Depășirea unui blocaj emoțional este posibilă prin comunicare, fie cu un membru al familiei sau un prieten, fie cu un profesionist.

 

Gândește-te la un blocaj în trafic. Te grăbești, vrei să ajungi neapărat repede undeva, dar te trezești captiv și nu poți înainta. Exact așa este și blocajul emoțional. Ca un zid de care nu poți trece cu niciun chip, chiar dacă vrei. Depășirea unui blocaj emoțional poate fi realizată și prin diferite măsuri pe care le poți lua chiar tu, încercând să te ajuți.

Depășirea unui blocaj emoțional

Suferința adânc ascunsă în ungherele sufletului tău îți afectează viața de zi cu zi. Dacă blocajul are legătură cu relațiile tale sociale, nesiguranța s-ar putea să te facă să te prefaci că ești altcineva decât ești de fapt. Vei purta o mască, una care să îți confere siguranță, dar care în loc să te protejeze nu va face decât să acopere problema reală. Iar asta nu este o soluție. Îți spunem care sunt căile prin care poți ieși din această stare.

Stimulează-ți creierul

O mare parte din funcțiile pe care le are creierul și care ar trebui să și le exercite zilnic, stau nefolosite. Încearcă să îl folosești la întreaga sa capacitate. Devenind mai conștient de acțiunile și gândurile tale, poți maximiza funcția creierului. Pentru a realiza acest lucru încearcă să înveți în fiecare zi lucruri noi. Caută definițiile unor cuvinte noi, a căror semnificație nu o cunoști, pornește un proiect de bricolaj, gătește un fel de mâncare nou. Încearcă să îți folosești mâna nedominantă (stânga dacă ești dreptaci și dreapta dacă ești stângaci), pentru că acest exercițiu pune creierul la treabă. Și alimenatația este importantă pentru stimularea creierului. Include în dietă germeni de grâu, dovlecei, ouă, ciuperci și, în general, alimente care conțin grupul de vitamine B.

Practică meditația zilnic

Meditația ajută mintea și corpul să se relaxeze, diminuând stresul și îmbunătățind starea generală de sănătate. De fiecare dată când ai ocazia și ai un moment de liniște, închide ochii și meditează, dându-i creierului șansa să se odihnească și să se reseteze. Cel puțin 20 de minute în fiecare zi. Inspiră profund și expiră lent, concentrează-te asupra respirației. Permite-ți orice dialog interior, dă voie gândurilor să vină și să plece. Rugăciunea este și ea de mare folos.

Plimbă-te

Natura este un doctor priceput în combaterea stresului care poate apărea într-un blocaj emoțional. Puțin timp în aer liber poate îmbunătăți funcția cognitivă. Plimbă-te pe străzi, în parc sau mergi într-o drumeție. S-ar putea ca atunci când te întorci să ai și soluția la problema care te frământă.

Râzi!

Ai putea fi tentat să răspunzi: „Numai de râs nu-mi arde mie!” Dar măcar încearcă să faci acest lucru. Mergi la un spectacol de comedie, vizionează un film amuzant, urmărește videoclipuri cu șotii ale copiilor sau animalelor. Râsul pur și simplu te va face să te simți mai bine.

My title page contents