Sintusin® – arma imbatabilă împotriva tusei și răgușelii – Ce poate fi mai enervant decât o tuse sâcâitoare – ziua și mai ales noaptea – însoțită de răgușeală și eventual gât iritat? Și ce te faci când începi să tușești într-un mijloc de transport în comun, în magazin, la locul de muncă sau la școală, în clasă, iar toți ochii se întorc spre tine? Mai ales, în această perioadă dificilă, în care trebuie să purtăm cu toții mască și să încercăm să ne protejăm pe cât posibil, iar tusea se află pe lista simptomelor infecției cu coronavirus.
Sigur, tusea poate face parte din tabloul unei infecții virale sau bacteriene (mai rar), dar însoțită și de răgușeală (disfonie), cel mai adesea poate avea alte cauze, mai puțin grave, care țin în general de unele condiții sau de stilul de viață, să zicem. De exemplu, aerul uscat din încăpere (fie că este încălzit sau climatizat) deshidratează și irită mucoasa gâtului și laringelui, afectând corzile vocale. Astfel se explică răgușeala, care, la rândul ei, dă reflexul de tuse.
Cu iritația laringelui mai au de-a face și persoanele care, având dificultăți în a respira pe nas, respiră pe gură, confruntându-se cu uscăciune la nivelul acesteia. Aceleași probleme le întâmpină și persoanele care, prin natura meseriei, își suprasolicită corzile vocale, cum ar fi cântăreții, profesorii, educatorii. Ei bine, și copiii pot avea astfel de probleme atunci când… abuzează de voce, și nu numai pentru că ar cânta, ci și pentru că fie țipă, fie plâng uneori intens. Spre disperarea părinților în ultimul caz, mai cu seamă.
O laringită, o iritație și inflamație a gâtului, nu este o problemă majoră de sănătate. Inflamația temporară a laringelui, câtă vreme nu este asociată cu febră, dureri severe în gât, probleme de respirație și deglutiție (înghițire), nu reprezintă o urgență medicală. Cu repaos vocal și remedii pe bază de ingrediente naturale, în circa zece zile, cel mult două săptămâni, lucrurile revin la normal. Sau poți să “scapi“ un pic mai repede de tuse, gât iritat sau răgușeală apelând la produse special create pentru astfel de simptome, acestea fiind disponibile în farmacii.
Sintusin® sub formă de comprimate moi de supt cu extract de Lichen Islandez și rădăcină de Nalbă-Mare sunt de real ajutor în ameliorarea simptomelor de răgușeală și gât iritat. Ingredientele din compoziția gamei Sintusin® au rolul de a proteja membranele mucoase ale gâtului și laringelui împotriva iritării suplimentare, prin acoperirea lor cu un strat hidratant ce creează un film protector și care totodată calmează corzile vocale. Produsul conține și ceară de albine, vitamina C și aromă naturală de Coacăz-negru. Disponibil în două forme de prezentare, cu 12 sau 24 de comprimate, Sintusin® este recomandat copiilor cu vârsta peste 12 ani și adulților, inclusiv ca suport în tratamentul răcelilor și durerilor ușoare în gât.
Pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani este disponibil produsul Sintusin® KIDS, tot sub formă de comprimate moi de supt cu extract de Lichen Islandez, fiind ușor de utilizat și având un gust plăcut apreciat de cei mici.
Nici Sintusin® și nici Sintusin® KIDS nu conțin zahăr și sunt recomandate în afecțiuni ale gâtului cauzate de reflexul de tuse și răgușeală, de aerul uscat din încăpere, de uscăciunea gurii și dificultățile de respirație pe nas.