Inauguram azi o noua rubrica: Jurnal de tata. Autorul va fi Iusti Damian, un tata atipic. De ce? Ei bine, Iusti este un tata mai putin obisnuit. Pentru ca Iusti este tatal care „lucreaza” de acasa, gaina si nu cocosul din familie.
Cand Stefan m-a intrebat asta, eram pe pod la Baneasa, blocat de 40 minute in trafic. La inceput am evitat sa ii raspund, pentru ca sincer, am crezut ca nu este ceva serios. Dupa inca 5 minute, adica 20 de metri de inaintat, Stefan a revenit din nou cu aceeasi intrebare. M-am uitat in oglinda retrovizoare si i-am surprins ochii mari care asteptau un raspuns. I-am raspuns si eu tot cu o intrebare (un lucru bun cand vrei sa eviti un raspuns pe care nu il ai, dar despre care am aflat pe pielea mea ca nu merge la copii). “De ce vrei sa stii asta?”
Reactia lui de dezamagire m-a bulversat. Din fericire, traficul s-a deblocat si am ajuns rapid la scoala lui. Asta s-a intamplat dimineata. Pe drumul spre casa m-am tot gandit la intrebarea lui. Am incercat sa gasesc un raspuns cat de cat credibil, dar pe masura ce timpul trecea, mi-am dat seama ca intrebarea lui a lovit un punct sensibil. Orgoliul meu barbatesc! Eu sunt tatal care sta si munceste de acasa. Am stat 4 ani in Canada si cand m-am intors, am decis impreuna cu sotia mea sa muncim impreuna: eu de acasa si ea de la “birou”. Este o alegere pe care mi-am asumat-o si pe care nu am regretat-o niciodata. Pana azi, cand intrebarea lui Stefi m-a facut sa ma indoiesc ca am facut alegerea corecta.
Mi-am sunat sotia (la bine si la greu, nu?) dar era intr-o sedinta, asa ca nu am putut sa ii cer un sfat. Am luat lesa si am scos cainele la plimbare, noi locuind undeva in mijlocul unui camp. M-am intrebat de unde i-a venit lui Stefan acest lucru, dar pe urma mi-am dat seama ca eu sunt singurul tata care sta acasa dintre toti ceilalti tati pe care Stefan ii cunoaste. Am avut un moment de panica cand mi-a trecut prin cap ca poate faptul ca stau acasa poate fi o problema pentru baiatul meu si ca va creste dezechilibrat emotional pentru ca tatal nu aduce bani in casa. Dar, spre surprinderea mea, atacul de panica a disparut in fata avalansei de amintiri pe care am acumulat-o in tot acest timp in care am fost “stay home dad”!
Mi-am dat seama raspunsul cel mai simplu era in fata mea. Era vorba despre alegerea mea. Eu am ales sa stau si sa muncesc, alaturi de Sorina, de acasa. Eu am ales sa nu luam o bona si sa il duc si sa il aduc de la gradinita pe fiul nostru, iar acum de la scoala. Cand m-am intors de la plimbare, aveam raspunsul pregatit pentru Stefan. Drumul spre scoala lui a fost, spre surprinderea mea, liber, dar tot am avut timp sa ma gandesc: oare cati barbati stau acasa si au grija de copii pentru ca sotiile lor au job-uri mai bine platite si carora li s-a pus aceeasi intrebare? Oare cati dintre ei au avut atacurile de panica sau s-au simtit pur si simplu neputinciosi si cum au gestionat aceasta intrebare? Si, mai ales, cum au reactionat copiii lor cand au primit raspunsul de la tatii lor?
Am avut emotii cand Stefan s-a suit in masina si si-a legat centura. Am pornit masina si am deschis subiectul de dimineata tot cu o intrebare: “De ce m-ai intrebat de ce castiga mama mai multi bani ca mine?” Raspunsul lui m-a dezarmat. Voia doar sa isi cumpere un Lego Minecraft! Spre surprinderea lui, am izbucnit in ras. Toate scenariile din mintea mea au disparut. Toate fricile legate de evolutia lui s-au risipit ca un fum. I-am explicat ca eu lucrez de acasa si mama de la serviciu si aceasta este alegerea noastra. Am aruncat o privire rapida in oglinda retrovizoare pentru un eventual feedback.
„Tati, putem sa mergem acum sa luam Ferma Minecraft?”
