Panna cotta cu prune- o altă variantă a cunoscutului desert italian

Panna cotta cu prune

Cele mai importante substanțe nutritive conținute de prune sunt: vitamina C (o prună asigură 10% din necesarul zilnic), vitamina A (o prună asigură 4.5% din necesarul zilnic), fibrele (o prună asigură 3.5% din necesarul zilnic), vitamina B2, potasiul, magneziul, calciul, fierul.

Prunele proaspete sau uscate nu prezintă un risc ridicat de alergie. Aceste fructe sunt recomandate pentru a fi introduse în alimentația diversificată a bebelușului, începând cu vârsta de 6 luni.

 

Porții: 4

Pregătire: 25 minute

Răcire: 3 ore

 

Ai nevoie pentru compotul de prune:

400 g prune

125 g zahăr

1 praf scorțișoară

1 praf nucșoară

 

Ai nevoie pentru panna cotta:

1 baton de vanilie

500 ml frișcă lichidă

60 g zahăr

4 foi de gelatină

 

Pregătești așa:

  1. Pentru compot, speli prunele, le tai în jumătăți, le scoți sâmburii și le tai felii. Le pui să fiarbă cu 50 ml apă. Adaugi zahărul, scorțișoara și nucșoara. Acoperi și lași să fiarbă înăbușit timp de 5 minute.Lași să se răcească și apoi iei câte o prună din compot și o așezi în câte una dintre cele 4 farfurii (de 125 ml fiecare).
  2. Pentru panna cotta, crestezi batonul de vanilie, scoți miezul cu vârful unui cuțit ascuțit și îl pui împreună cu păstaia, într-o cratiță. Adaugi frișca lichidă și zahărul și le dai în fiert. Iei de pe foc și lași să se răcească timp de 5 minute.
  3. Înmoi gelatina în apă rece.Scoți păstaia de vanilie din vasul cu frișcă și dizolvi gelatina în restul de compoziție.Torni apoi în forme, acoperi și lași să se întărească la frigider 3 ore. Treci formele prin apă clocotită, desprinzi panna cotta de pe margini cu un cuțit ascuțit și o răstorni pe farfurii.
  4. Servești crema alături de compot de prune.

Sursa foto: Pinterest

My title page contents