Sunt mama unui copil introvertit

Sunt mama unui copil introvertit

Sunt mama unui copil introvertit. Stii cum e sa auzi? „Mama, m-au ales seful clasei…”. Nu era entuziasm in vocea lui, insa ochii ii tradau bucuria. Bucuria aceea, specifica lui, un copil introvertit, pe care il stiam de noua ani.

 

Si eu sunt introvertita. Dau oricand o iesire zgomotoasa in oras cu o gasca mare de prieteni, pe o seara linistita, la mine acasa, in fata unei carti bune sau chiar a televizorului. Am o multime de prieteni, dar sunt zile cand nu pot sa-i diger si atunci e momentul cand intru in mine, unde e liniste si pace, si imi incarc bateriile. Mi se intampla de multe ori sa ma simt nepregatita sa raspund unui apel telefonic al unui prieten. Prefer sa-l sun inapoi, dupa o mica discutie mentala cu mine, pentru ca da, introvertitii gasesc discutiile de complezenta inutile.

Introvertit si visator

Mica, fusesem etichetata drept timida sau, cel putin, visatoare. Sora mea, extrovertita, genul care vorbeste in timp ce gandeste. Ea isi bea cafelele inconjurata de prieteni sau cu ei la telefon, schimba atmosfera la petreceri, era reteta succesului. Pentru mine, parintii visau la o meserie de bibliotecara (adoram sa „pierd” timpul citind). Un loc pe care il considerau suficient de „safe” ca sa nu ma tulbure agitatia vietii.

Introvertit dupa Revolutie

Ma rog, dupa ce am scapat de Ceausescu, optiunile privind meseria mea au crescut. Si lecturile si-au diversificat temele. Am gasit carti despre cei ca mine si am citit. Nu sufar de nicio boala, dar nici nu ma pot vindeca de introversie. E in codul meu genetic si asa voi fi toata viata. Am gasit, insa, instrumentele potrivite care ma ajuta sa-mi croiesc existenta in aceasta lume dominata numeric de extravertiti. Insa asta e o alta poveste, sa revenim la micul sef al clasei.

Seful clasei, un introvertit?!

Trecusera trei ani de cand mergea la scoala asta. Era foarte apreciat de doamna invatatoare si avea grupul lui de prieteni in clasa. Vestea ca a fost ales seful clasei m-a bucurat si ingrijorat in egala masura. Trebuia sa duca mai departe actiunile fostului sef al clasei cu care al meu copil nu era de acord mereu. Discutaseram de nenumarate ori despre atributiile acestuia. Stiam exact ce nu-i placea – sa parasca, sa spioneze, sa fie peste tot, sa prevada – toate veneau in contradictie cu temperamentul lui introvertit.

Acasa versus scoala

Noi, acasa, gasisem, ce-i drept, si alte rezolvari la problemele aparute de-a lungul anilor in clasa. Acum in capsorul lui se nascusera urmatoarele intrebari: trebuie musai sa-i parasc pe cei neascultatori? Trebuie sa stau mereu cu ochii pe ei si sa opresc toate conflictele? Trebuie sa tip la ei cand fac galagie? Si asteptand de la mine raspunsuri, ochii lui se faceau mari, mari, iar palmele se strangeau calus in dreptul gurii.

Articole asemanatoare:

My title page contents