1 Iunie. Cum să pregătești un tort împreună cu copiii?

1 Iunie. Cum să pregătești un tort împreună cu copiii?

1 Iunie poate fi o ocazie minunată de a petrece timp cu copiii. Pregătirea unui tort de aniversare pentru cineva special este întotdeauna un gest frumos, dar atunci cînd îl pregătești împreună cu copiii, este cu atât mai mult. Să aflăm cum să facem un tort împreună cu copiii! Să descoperim câteva trucuri și strategii pentru a transforma procesul într-un moment distractiv!

Dacă cei mici se plictisesc repede, poți pregăti tu blatul pentru tort cu o zi înainte și apoi să-l ornați împreună a doua zi.

1 Iunie. Cum să pregătești un tort împreună cu copiii?

Ai nevoie de:

1 mix pentru prăjitură/blat cu vanilie sau un blat gata pregătit

400 ml smântână dulce proaspătă

100 g zahăr pudră

căpșuni sau fulgi de ciocolată

bomboane Smarties

bezele colorate

ciocolate amestecate

suc de fructe la alegere

 

Pregătești așa:

Pregătești împreună cu copilul/copiii prăjitura de bază/ blatul folosind rețeta pe care o preferați. Asta în cazul în care nu alegeți să cumpărați un blat gata făcut. Puteți face împreună un pandișpan, o prăjitură de ciocolată. Alegeți ce vă place mai mult!

Dacă ați ales să pregătiți împreună blatul, înainte de a-l introduce la cuptor, unge și tapetează cu făină o forma de tort, sau încredințează-le această sarcină copiilor. Toarnă apoi aluatul aluatul, nivelează-l și lasă-l la copt în cuptorul încins la 180°C pentru aproximativ 30 de minute. Când e gata, lasă blatul să se răcească și, între timp, împarte decorațiunile în diverse boluri, pentru ca cei mici să le poată folosi fără să murdărească și să amestece totul. Taie blatul în trei straturi și pune-le pe trei farfurii diferite.

Bate smântâna cu zahărul pudră folosind telul electric sau îi poți implica și pe copii, sub stricta ta supraveghere. Eventual ținând mixerul electric împreună. Pune puțin suc de fructe pe baza prăjiturii și apoi întinde frișca. Peste frișcă lasă coopiii să pună căpșuni mărunțite sau fulgi de ciocolată, iar deasupra pune al doilea disc de blat. Adaugă apoi puțin suc de fructe si din nou cremă. La final, copiii pot pune ultimul disc de blat și tot ei pot decora cu frișcă tot exteriorul tortului. Lasă-i pe copii să folosească toate decorațiunile pregătite, îndrumându-i acolo unde nu știu cum să procedeze.

Un alt lucru drăguț pe care îl poți face, este să-i pui să scrie numele sărbătoarei sau al sărbătoritului sau chiar să scrie doar urări pe o foaie de copt cu un marker negru. Apoi să așezați împreună hârtia deasupra și să traseze cuvintele cu ajutorul unui poș umplut cu ciocolată neagră topită. După ce s-au uscat, iei cu grijă literele și le așezi pe tort. Toate aceste detalii și momente solicită copiii și fac procesul de pregătire a tortului distractiv.

My title page contents