Vestea unei sarcini aduce multă bucurie în sufletul oricărei femei care își dorește să aducă pe lume un copil. Dar odată intrată în clubul viitoarelor mame, apar și multe întrebări, iar multe dintre ele se referă la alimentația pe care acestea ar fi bine s-o aibă și ce mâncăruri interzise în sarcină nu au voie să consume!
Mai pot mânca pește? Dar carne și ouă? Dar cum rămâne cu bucuria fiecărei dimineți, cafeaua? Sunt doar o parte dintre întrebările pe care multe femei însărcinate și le pun, așa că haideți să aflăm împreună care sunt alimentele interzise sau care dintre acestea sunt de evitat!
Iată lista cu mâncăruri interzise în sarcină:
Peștele cu conținut de mercur
Peștele este o sursă importantă de nutrienți esențiali pentru creșterea și dezvoltarea copilului (omega 3, fier, zinc, proteine), doar că unele specii pot conține o cantitate mare de mercur. Dacă pentru un adult mercurul nu reprezintă un risc, pentru fătul ce se dezvoltă în burtica mamei reprezintă un risc, mercurul având un efect nociv asupra creierului și sistemului nervos. Speciile de pește cu cel mai mare conținut de mercur sunt rechinul, peștele-sabie, tonul roșu și macroul rege (pești prădători). Există și varietăți care conțin o cantitate mai mică de mercur, cum sunt somonul, heringul, sardinele, păstrăvul, macroul de ocean, pe care o femeie însărcinată le poate consuma, dar nu mai mult de 300 g pe săptămână. Aceeași recomandare și pentru creveți și fructe de mare, dar cu condiția să fie bine preparate termic.
Ouăle crude, printre aceste mâncăruri interzise în sarcină
Interzise cu desăvârșire pe perioada sarcinii împreună cu alte alimente care ar putea conține ouă crude – salate, maioneze, înghețate, creme pentru prăjituri! Riscul infecției cu Salmonella este mare, bacteria putând determina toxiinfecție alimentară cu vărsături, diaree severă, dureri abdominale, cefalee și febră. Odată ce au fost pregătite termic – fierte în coajă cel puțin 7 minute sau prăjite pe ambele părți, ouăle nu mai reprezintă un pericol.
Carne crudă
Dacă înainte iubeai sushi-ul sau preferai fripturile în sânge, aceste preferințe culinare ar trebui evitate odată ce ai primit vestea sarcinii. Carnea crudă sau prea puțin gătită prezintă risc de infecție cu toxoplasmă, un parazit care poate afecta sănătatea fătului (risc de avort sau deces la naștere). De asemenea, o carne neprelucrată termic poate fi risc de toxiinfecție cu Salmonella. În schimb, carnea gătită corespunzător (fără firișoare de sânge) este o sursă bună de proteine, fier, vitamine și minerale necesare atât mamei, cât și bunei dezvoltări a fătului.
Mâncăruri interzise în sarcină: Cofeină
În exces, cofeina este asociată cu risc de avort, mai ales în primul trimestru de sarcină, naștere prematură, greutate mică la naștere. Cafeaua este un diuretic, tocmai de aceea, este recomandat consumul moderat, ce nu ar trebui să depășească 200 ml pe zi. Și, obligatoriu, este important ca gravida să bea apă pe toată perioada sarcinii, lapte pasteurizat, sucuri proaspete.
Brânzeturi
Anumite tipuri de brânzeturi, al căror proces de fabricare folosește lapte nepasteurizat, nu ar trebui consumate în sarcină. Există riscul de infecție cu Listeria, o bacterie ce poate duce la toxiinfecție alimentară severă pentru o femeie însărcinată. Pe lista brânzeturilor interzise în sarcină se află cele tip Brie, Camembert, Gorgonzola, Roquefort, Blue Cheese – brânzeturi moi. Sunt sigure a fi consumate brânzeturile de tip tare – Cheddar, Emmental, parmezan, telemea, Gouda, dar și cele moi pe a căror etichetă este specificată folosirea laptelui pasteurizat – brânză de vaci, creme de brânză, brânză de capră, mozzarella, ricotta, mascarpone.
Pe lista alimentelor interzise în sarcină se mai află alcoolul, ce nu ar trebui consumat nici în timpul alăptării, legumele și fructele nespălate – al căror consum poate crește riscul de toxoplasmoză, dar și anumite fructe exotice în ultimul trimestru de sarcină – ananasul și papaya – ce cresc riscul de travaliu prematur, semințele de susan, arahidele.