Despre copilărie se spune că este cea mai fericită perioadă a vieții unui individ. În general, da. Însă oricât de greu de crezut pare, și cei mici pot avea probleme de ordin psihologic. Poate nu știai, dar există suficient de multe tipuri de anxietate la copii.
Tu poate că nu vezi niciun motiv pentru care copilul să aibă asemenea probleme. Însă primul motiv poate fi chiar factorul genetic. Cercetările au demonstrat că un copil anxios are cel puțin unul dintre părinți cu o astfel de tulburare. Apoi, mai sunt și o serie de factori psihologici și sociali, căci copilăria însăși este un proces destul de anxios. Cei mici sunt nevoiți să dea piept cu tot felul de provocări, să-și depășească temerile și să facă față unei lumi care pentru ei nu întotdeauna are sens. Toate acestea reprezintă factori de stres pentru ei, iar confortul oferit de părinti să nu fie suficient. Și uite așa apar diverse tipuri de anxietate la copii.
Tipuri de anxietate la copii
Cel mai important lucru, pentru binele copilului, este ca anxietatea lui să fie observată și diagnosticată. Și, desigur, să primească tratamentul de care are nevoie, nefiind vorba neapărat de medicamente. A nu trata anxietatea copilului este un pericol care poate conduce la scăderea performanțelor școlare și la comportamente dăunătoare în plan personal și social. Există multe tipuri de astfel de tulburări anxioase, însă ne vom referi la cele mai frecvent întâlnite la copii.
Anxietatea de separare
Specifică celor mici, cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani, anxietatea de separare se referă la teama acestora că ar putea fi părăsiți de părinți sau de persoanele în îngrijirea cărora se află. Manifestările au în centru plânsul violent atunci când persoana față de care a dezvoltat atașament nu este în raza lui vizuală. Iar atunci când părinții sunt nevoiți să lipsească mai multe ore pe zi de acasă, pentru micuți este o adevărată dramă. În cazul copiilor mai mărișori apar temeri cu privire la decesul părinților. Anxietatea de separare îi poate determina să refuze să meargă la grădiniță sau la școală și le poate provoca adesea coșmaruri. Frecvent ei somatizează și apar simptome fizice precum greața și durerile de cap.
Anxietatea generalizată
Dacă micuțul manifestă o îngrijorare excesivă, care duce la oboseală, iritabilitate, tensiune musculară, dificultăți de concentrare sau tulburări de somn, diagnosticul este de anxietate generalizată. Îngrijorările lui pot avea legătură cu performanța școlară, prieteniile, relațiile de familie sau cu alte preocupări.
Anxietatea socială
Îi este efectiv groază să se afle în colectivitate, să interacționeze cu alți copii de vârsta lui? Refuză să vorbească, plânge nervos, se tăvălește pe jos și se agață efectiv de adult pentru a-l ”salva” dintr-un astfel de mediu? În mod clar este vorba despre anxietatea socială.
Mutismul selectiv
Copiii cu mutism selectiv refuză să vorbească în anumite situații sociale, chiar dacă acasă sunt foarte vorbăreți. Ei refuză să vorbească la grădiniță, sunt retrași și evită contactul vizual. Copiii în vârstă de 5 ani sunt cel mai frecvent diagnosticați cu această tulburare.
Panică, fobie, obsesie
Fobia specifică
Unii copii pot manifesta frică sau neliniște cu privire la un obiect sau o situație. Dacă această frică durează mult și nu este proporțională cu pericolul real, aceasta poate fi clasificată drept o fobie. Copiii se manifesta prin plâns, vor fi ”paralizați” de frică și se vor lipi de adult atunci când teama lor este prezentă. Cele mai frecvente fobii (fără a se limita doar la acestea) includ animalele, fenomenele naturale, acele, sunetele puternice și spațiile închise.
Atacurile de panică
Un copil care are un atac de panică se poate plânge de simptome care includ dificultăți de respirație, durere în piept, senzație de sufocare, greață, amețeli, senzații de răceală sau căldură și teama de a muri. Din câte tipuri de anxietate la copii există, aceasta poate fi cea mai traumatizantă și pentru părinți.
Tulburarea obsesiv-compulsiva
Aceasta este o tulburare în care obsesia pune stăpânire pe gândurile celui mic, iar pentru a scăpa de ea simte nevoia acută de a face gesturi repetitive (compulsii). O obsesie considerată clasică este cea față de murdărie, de microbi, care îl va determina să se spele pe mâini cu o frecvență nefiresc de mare.
Ce este de făcut
În oricare dintre aceste situații se află copilul, este recomandat să te adresezi unui psiholog sau psihoterapeut. Acesta are laîndemână tehnicile cognitiv comportamentale care îl pot ajuta să înțeleagă (uneori chiar prin joc!) care dintre gândurile lui sunt realiste și care sunt total nerealiste.
