30 de lucruri importante pentru copilul meu, pentru tine și pentru mine. Ca părinți, avem datoria de a ne crește copiii pentru a ajunge adulți respectabili. Pe umerii noștri apasă orice decizie pe care noi, părinții, o luăm în ceea ce îi privește pe cei mici. De la mâncarea cu care îi hrănim, la jucăriile pe care le oferim și până la hăinuțele cu care îi îmbrăcăm pentru diverse activități la care participă.
De-a lungul anilor, m-am gândit la nenumărate lucruri pe care mi-am dorit să le învețe băieții mei. Dintre acestea m-am oprit la 30 de idei pe care sper să și le amintească odată deveniți adulți. Iată care sunt acestea.
-
Învață să arunci la țintă. Dacă nu reușești, atunci strânge după tine.
-
Întotdeauna să te speli pe mâini înainte de masă.
-
Mâneca bluzei nu este nici șervețel și nici prosop.
-
Fetele nu vor veni după tine în funcție de volumul sunetului scos de eructații sau flatulențe. Ai puțin respect!
-
Tehnologia este importantă! Dar nu reprezintă toată viața ta! Mergi afară și explorează!
-
Exercițiul fizic este foarte important. Nu înceta niciodată să fii activ!
-
Nu gândi niciodată că ești deasupra femeilor. Nu îți sunt inferioare și nici datoare să ți se supună. Respectă și prețuiește femeile care decid că meriți să îți acorde timpul lor.
-
30 de lucuri, dintre care unul e foarte important: Carierele nu depind de a te fi născut femeie sau bărbat. Decide ce îți dorești să fii și luptă pentru asta.
-
Facultatatea nu este obligatoriu să o faci imediat ce ai terminat liceul. Dă-ți un pic de timp pentru a te bucura de viață și de a analiza ceea ce îți dorești să devii, ca mai apoi să faci următorii pași în acest sens.
-
Bunătatea este una dintre cele mai importante calități ale unei persoane.
-
Acceptarea tuturor oamenilor, indiferent de sex, rasă sau orientare sexuală, este, de asemenea, în topul celor mai importante calități.
-
Să nu îți fie niciodată teamă să spui ceea ce gândești, indiferent de cât de nepopulară ar fi opinia ta.
-
Arată-le afecțiune celor pe care îi iubești. Nu este lipsit de bărbăție să-i arăți unei persoane că ții la ea. Ba dimpotrivă!
-
Este în regulă să plângi atunci când simți să faci acest lucru.
-
Sinceritatea este cea mai bună soluție, indiferent de situație.
-
Spune ceea ce simți. Nimeni nu va avea de câștigat dacă îți ții sentimentele ascunse sub afirmații de genul “Sunt ok!”, “Nu-mi pasă”, “Mi-e indiferent!”.
-
Poți discuta cu mine sau cu tatăl tău, orice, oricând! Serios!
-
Dă dovadă de fair-play! A câștiga este minunat, dar a te distra este întotdeauna cea mai importantă parte a experienței de viață. Treci peste obstacole cu grație.
-
Întotdeauna dă tot ce ai mai bun. Muncește din greu pentru lucrurile pe care ți le dorești.
-
Ajută-i pe ceilalți ori de câte ori ai ocazia.
-
Citește orice carte îți cade în mâini. Lucrul acesta nu te face tocilar, ci inteligent, ceea ce te va face să te descurci bine în viață.
-
Organizează-ți bine resursele financiare. Cheltuiește cu cap, donează cu generozitate, pune deoparte pentru situațiile neprevăzute.
-
Fii un prieten de nădejde, pe ajutorul căruia te poți baza. În lumea asta este nevoie de cât mai mulți astfel de oameni.
-
Călătorește și vezi cât mai multe locuri din lumea asta. Vizitează cât mai multe culturi. Așa vei câștiga noi perspective asupra vieții.
-
Fii independent și du-ți singur “greutatea”!
-
Folosește-ți imaginația cât de mult poți. Creativitatea îți va fi de mare ajutor în viață.
-
Iartă-i pe cei care ți-au greșit, dar nu permite ca aceștia să greșească iar.
-
Nu îți fie teamă să accepți și să îți ceri scuze atunci când ai greșit.
-
A avea un frate este una dintre cele mai puternice legături pe care le poți avea. Fii întotdeauna alături de fratele tău.
-
Trăieste momentul! Nu te îngrijora așa tare pentru ziua de mâine! Bucură-te azi!