25 de povești, scrise de copii cu vârste între 6 și 11 ani, au fost adunate într-un eBook de către Editura Didactica Publishing House, într-un demers de promovare a educației alternative, cu ajutorul cărților. La concursul organizat de editură au participat peste 300 de copii din toată țara, iar printre subiectele alese de aceștia s-au numărat tematici – fantezie, cu personaje magice, suprarealiste, dar și probleme actuale, cum ar fi izolarea și lupta contra noului coronavirus.
A fost odată ca niciodată un pinguin pe nume Poppy, care trăia într-un sătuc în care în fiecare zi ningea. Poppy avea un defect la picioruș, de aceea nu putea face lucruri pe care alți pinguini le făceau și pe care și el și-ar fi dorit să le facă. Ținutul era învelit într-o hăinuță albă, în care cerul împletea zulufi argintii– așa începe povestea lui Poppy, pinguinul cu patine, imaginată de Alexandra Ioana Lica, în vârstă de 10 ani și una dintre micile scriitoare publicate de Editura Didactica Publishing House.
Provocarea Editurii DPH a fost lansată celor mici în luna iunie, prin intermediul rețelelor de socializare, iar copii de toate vârstele nu au ezitat să răspundă. Peste 300 de povești au fost trimise în cadrul concursului, iar 25 dintre acestea au fost culese și ilustrate dând viață unui volum inedit, o carte de povești pentru copii, scrisă de copii.
Ideea acestui proiect a apărut odată cu analizarea rezultatelor unui sondaj* al editurii, care a arătat că, pe perioada școlii online, materialele alternative au reprezentat o soluție pentru profesori și pentru părinți de a ilustra concepte teoretice, iar cărțile (93%), jocurile educative (75%) și experimentele (43%) au fost preferate pentru activitățile extrașcolare.
Un exercițiu de creativitate cum este scrierea unei povești poate fi o modalitate pentru cei mici de a-și explora imaginația, de a-și extinde vocabularul, de a-și exprima emoțiile. Editura Didactica Publishing House își propune să contribuie la transformarea procesului educațional într-o activitate distractivă, interactivă, care să le stârnească celor mici curiozitatea. Iar poveștile primite, peste 300, sunt mici lecții de viață, scrise cu cuvinte simple, inspirate din ceea ce simt și trăiesc ei în viața de zi cu zi, a declarat Florentina Ion, fondator Editura Didactica Publishing House.
Astfel, între paginile acestui eBook – Cartea micilor scriitori – , copiii au abordat teme precum lumi fantastice și magia, ilustrând clasica luptă dintre bine și rău, valori importante pentru cei mici, cum ar fi prietenia, angoase – trecerea timpului, singurătatea, vise – dar și întâmplări inspirate din perioada de distanțare socială.
Ne bucurăm să fim alături de copii în demersul lor de a descoperi lumea și să-i încurajăm să-și exploreze pasiunile. În cele câteva zile de când eBook-ul a fost publicat, acesta a fost deja descărcat de aproape 1.000 de ori, și am primit numeroase mesaje de la micii cititori spunându-ne care a fost povestea lor preferată, a mai precizat Florentina Ion.
eBook-ul poate fi accesat gratuit aici: https://www.edituradph.ro/cartea-micilor-scriitori.html
De asemenea, pe întreg parcursul lunii iulie, sub același concept – #EducațiaContinuăAcasă – pe pagina de Facebook a Editurii DPH zilnic, de la ora 17.00, cei mici sunt invitați să asculte o poveste citită de autori, actori, persoane publice sau creatori de conținut care s-au alăturat acestui demers de încurajare a lecturii. Totodată, pe tot parcursul lunii, Editura DPH oferă 50% reducere la orice titlu din portofoliu.
*Sondaj realizat la nivel național, în luna mai, online, la care au participat 571 de cadre didactice și 293 de părinți, din mediul urban și rural.
Despre Editura Didactica Publishing House
Înființată în 2004, Editura Didactica Publishing House deține un portofoliu de carte și jocuri cu adresabilitate din primele luni de viață. Acesta vine în sprijinul copiilor mici și preşcolarilor cu titluri atractive, axate pe dezvoltarea inteligenței emoționale și abilităților cognitive, satisfăcându-le dorinţa de cunoaştere, în sprijinul elevilor interesaţi sã aprofundeze materia pentru examenul de maturitate, cât şi în sprijinul cadrelor didactice, în vederea transformării procesului de învățare într-o activitate atractivă. De asemenea, Editura DPH îşi doreşte sã ofere sprijin cadrelor didactice în desfãşurarea activitãţii lor şi în acelaşi timp sã propunã soluţii, oferite de specialiştii din domeniu, pentru a transforma procesul educaţional într-o experienţã plãcutã atât pentru copii, cât şi pentru cadrele didactice.