Renewal – Strălucește! Fii o stea! Alege să ieși în față mizând pe stilul tău unic și personal. Fii zi de zi…TU! Un personaj nou, un reprezentant Renewal.
Așa au văzut cei trei traineri Londa Professional, care se află în spatele colecției, mesajul acesteia. Alin Lazăr, Alexandra Huja și Ana Negulescu cred în femeile libere, care vor și pot să se reinventeze zi de zi. Care aleg să se exprime prin culoarea multidimensională.
Un mix de tendințe ce exprimă individualitatea, libertatea, confortul și reinventarea, atât în culoare și styling, cât și în atitudinea tinerilor cu un aer surprins din anii 90.
„Am creat look-urile Renewal pentru tinerii din ziua de azi. Mai rebeli, mai liberi, mai deschiși. Am creat și pus în scenă 5 propuneri de modele – cinci fete și un băiat – pentru orice se simte mereu ca în anii 90. Curajos, dornic să trăiască din plin și după bunul lui plac. Orice femeie care vrea să se reinventeze, să fie în acord cu starea ei interioară de rebeliune, poate adopta coafurile propuse de Renewal”, declară stiliștii creatori ai colecției.
Colecția Renewal este structurată astfel încât să poată îngloba toate culorile Prismatic, una dintre principalele noastre surse de inspirație. Am mizat pe blond deschis cu diferite reflexe multidimensionale, iar la capitolul styling, am creat structuri lejere, purtabile în viața de zi cu zi.
Ce presupune o culoare multidimensională?
În viziunea Londa Professional, ea este în primul rând o culoare prismatică, o reflexie complexă care poate fi creată pe blondurile deschise și care înglobează toate tonurile de la bej la argintiu metalizat până la un roz griuliu. Prismatic se traduce prin strălucirea culorii care luminează și mai mult părul, prin irizația și prețiozitatea nuanțelor care se regăsesc în look, prin reflexii metalice și prin efecte multidimensionale.
Renewal este despre bucuria de a trăi și de a crea. Despre puterea reinventării noastre zilnice. Renewal este despre pasiunea pentru culoare a unei echipe de trei tineri traineri Londa Professional: Alin Oprea, Alexandra Huja și Ana Negulescu.