Cat si ce trebuie sa manance un copil. Ati trecut cu bine de prima faza a diversificarii. Care este meniul in al doilea an de viata si cat trebuie sa manance juniorul. Mihaela Timofte (educator perinatal SAMAS) iti spune:
In al doilea an de viata, necesarul caloric intre 12-24 de luni este de aproximativ 1000 kcal/zi (circa 900 la 12 luni si 1000 la 24 de luni), repartizate de obicei in trei mese principale si doua gustari.
Cat si ce trebuie sa manance un copil. Durata optima a mesei este de circa 15-20 de minute
Alimentatia copilului trebuie sa fie diversificata si variata, curpinzand toate cele cinci grupe de baza ale piramidei alimentare (cereale, vegetale, fructe, lapte si derivatele, carnea)
– cereale integrale: 3-5 portii;
– vegetale: 3 portii; – fructe: 2-3 portii;
– lapte sau derivate: 2-4 portii;
– carne: o portie.
Cerealele integrale (paine, paste fainoase, fulgi de cereale, biscuiti, paine prajita s.a.) sunt baza piramidei alimentare (este foarte indicat ca cel putin 50% din cerealele primite sa fie cereale integrale!).
Legumele si fructele, pe cat posibil crude, vor fi cat mai variate, incluzand saptamanal cat mai multe subgrupe. Leguminoasele (plante dicotiledonate al caror fruct este o pastaie: fasole, mazare) vor fi oferite in portii de 30-35g (greutate uscata), iar cartofii in cantitate de 120-140g.
Cat si ce trebuie sa manance un copil
Una dintre portiile zilnice de fructe poate fi inlocuita cu 100 ml de suc de fructe sau de legume, neindulcit, desi acest lucru nu e obligatoriu.
Laptele si derivatele sale trebuie sa aiba pe eticheta mentiunea „pasteurizat” (laptele achizitionat ca atare trebuie foarte bine fiert). Sunt de preferat branza de vaca sau telemeaua nesarata (se evita in general branzeturile fermentate, intre altele si din cauza bogatului lor continut lipidic). Pentru copiii de varsta mica exista si formule de lapte de crestere adaptate nevoilor nutritive ale acestei categorii de virsta
Carnea (pasare, peste) si ouale sunt sursele majore de proteine de origine animala. Ele se vor alterna in cursul unei saptamani: 1-2 oua (se socotesc si cele incluse in diverse preparate), o portie de peste si maximum cinci portii de carne slaba.
Se vor exclude grasimile solide.
Este indicata administrarea zilnica a 2-3 lingurite de ulei vegetal (preferabil una de ulei de rapita) si a unei lingurite de fructe cu coaja tare (nuci, migdale, arahide), maruntite cu grija.
Cat si ce trebuie sa manance un copil. Ce sa eviti
- se recomanda evitarea excesului de sare, zahar, condimente – care pe de o parte il impiedica sa experimenteze gustul natural al alimentelor si pe de alta parte ii pot crea deprinderi nesanatoase (utilizarea execesului de sare sau preferinta pentru dulciuri).
- Mezelurile nu sunt recomandate la aceasta varsta, din cauza continutului lor in grasimi saturate, sare, nitriti.
Cat si ce trebuie sa manance un copil
Dieta zilnica va fi repartizata pe trei mese principale si doua gustari, dar e necesara o considerabila flexibilitate, in functie si de preferintele sau refuzul copiilor. In general se recomanda ca la mesele principale sa se ofere copilului alimente din cel putin patru grupe de baza, iar la gustari din cel putin 2-3 grupe.
Micul dejun este absolut necesar. Cerealele integrale, laptele (si derivatele) si fructele furnizeaza energia necesara, refacand rezervele de glucide ale copilului dupa „infometarea” din cursul noptii, glucide esentiale pentru functiile creierului si organului vizual.
Nu-l lasa nesupravegheat!
Copiii vor fi atent supravegheati de un adult in timpul meselor, pentru a preveni riscul de aspirare a alimentelor, risc ce e maxim intre 2-4 ani (dupa 4 ani copilul invata sa mestece cu miscari de macinare si capata o deglutitie optima).
Risc mare de aspirare au bucatile mari de carne, fructe sau legume (mai ales cele crude: portocale, grapefruit, morcov, telina), floricelele, chipsurile, mezelurile, nucile, semintele, stafidele, fructele cu samburi (cirese), bomboanele.
Acest risc poate fi diminuat prin pasare sau maruntire, aducerea acestor alimente la o consistenta moale (legumele), ungerea tartinelor in strat subtire. Copilul trebuie sa manance doar in pozitie sezanda si trebuie invatat cat mai precoce sa inghita ceea ce are in gura inainte de a vorbi.
Cat si ce trebuie sa manance un copil. Cat de multe lichide?
Aportul de lichide se modifica fata de primul an de viata atat cantitativ cat si calitativ. Aportul total este dependent in primul rand de activitatea fizica si temperature ambianta si va fi realizat predominant din aport de apa.
aportul zilnic de apa: 600-800 ml. Daca cel mic prefera infuziile de plante sau de fructe, acestea vor fi OBLIGATORIU NEINDULCITE;
Aportul de bauturi indulcite cu zahar se recomanda a fi minimal deoarece implica un risc de carii dentare, exces
ponderal, inlocuirea sau reducerea aportului alimentelor cu valoare nutritiva s.a.);
Sucul de fructe nu aduce nici un beneficiu nutritiv suplimentar fata de fructul intreg, excesul de suc putand provoca diaree, flatulenta, distensie abdominala, carii dentare, exces ponderal;
Sunt INTERZISE: bauturile alcoolice, bauturile ce cafeina, ceaiul negru, bauturile dulci si carbogazoase din comert;
nevoia de lapte scade la sub 500 ml pe zi, copilul primindu-si cea mai mare parte a caloriilor din
alimentele solide. In al doilea an de viata copilul poate primi lapte de vaca integral (cei mai multi autori considera ca pana la doi ani nu se recomanda laptele ecremat sau semiecremat) sau o formula adecvata varstei (lapte de crestere).
orice cantitate de lapte matern (chiar minima!) aduce beneficii certe pentru copil.
foto Shutterstock.com