5 semne că ai părul deteriorat – Dacă te întrebi cum arată părul deteriorat, află că nu avem un singur răspuns pentru asta. Există numeroase semne care indică faptul că părul tău a avut de suferit, așadar iată cum îți dai seama că ți-a fost afectat părul și cum să ai grijă de el.
Părul arată și se simte uscat
”Primul semn că ai părul deteriorat stă în aspectul uscat. De asemenea, acesta este lipsit de strălucire și este dificil să-l aranjezi”, ne explică Mihai Badin, stilist Wella Professionals. Părul se poate usca din mai multe motive, printre care se numără și sursele de căldură, decolorarea sau poate fi un aspect genetic. Odată ce părul devine uscat pot apărea și alte probleme: se poate rupe mai ușor, vârfurile sunt despicate, dar vestea bună este că există modalități prin care îl poți rehidrata cu ajutorul șampoanelor cu vitamine și a tratamentelor pentru păr.
Ce să faci dacă ai părul uscat?
Folosește șampoane hrănitoare
”Șamponul pe care-l folosești este suficient de hrănitor? Dacă nu, optează pentru o formulă bogată în vitamine ,care să purifice delicat firul de păr astfel încât să nu îndepărtezi uleiurile esențiale de care are nevoie pentru a se menține sănătos”, te sfătuiește Mihai Badin de la Wella Professionals. Încearcă INVIGO Nutri-Enrich Deep Nourishing Shampoo, ideal pentru toate tipurile de păr și ColorMotion+ Color Protection Shampoo pentru a preveni estomparea culorii.
Îndepărtează excesul de apă înainte de a aplica masca pentru păr
Dacă părul tău șiroiește de apă înainte de a aplicarea măștii, atunci nu vei face decât să diluezi ingredientele esențiale ale acesteia. Gândește-te că părul funcționează ca un burete. Dacă este deja prea plin, nu mai poate absorbi alte elemente. Din acest motiv, este esențial să îndepărtezi excesul de apă și să usuci părul cu ajutorul unui prosop înainte de a aplica masca pe vârfuri și lungimi. Optează pentru INVIGO Nutri-Enrich Deep Nourishing Mask și las-o să acționeze între cinci și 10 minute, astfel încât vitaminele să fie absorbite.
Stilizează părul cu ajutorul cremelor modelatoare
Când vine vorba de stilizarea firului de păr, asigură-te că folosești creme hrănitoare, loțiuni și musai o cremă modelatoare pentru rutina de îngrijirea părului. Pe lângă faptul că firul de păr va fi mai maleabil, va fi și mai hidratat.
Părul deteriorat este predispus ruperii
Dacă observi că vârfurile sunt despicate și părul ți se rupe foarte repede, acest lucru este posibil din cauza expunerii excesive la sursele de căldură sau din cauza decolorării părului. Asigură-te că integritatea părului este protejată și, pentru că ruperea părului nu este reversibilă, poți avea grijă de firul tău de păr cu ajutorul produselor potrivite și tehnicilor folosite.
Produse pe care să le folosești împotriva ruperii părului și vârfurilor despicate
Folosește un șampon și un balsam pentru întărirea firului de păr. Lucrează la structura firului de păr cu ajutorul colecției Fusion care oferă 95% protecție împotriva ruperii părului datorită fuziunii de aminoacizi care ajută la recuperarea fibrelor de păr. Spală părul cu Intense Repair Shampoo și cu balsamul cu același nume, apoi aplică masca Intense Repair Mask pentru mai multă rezistență.
Tunde vârfurile cu regularitate
Cel mai bun tratament pentru vârfurile despicate este tunderea acestora. De asemenea, folosește uleiul Oil Reflections Luminous Smoothing Oil și ritualul Fusion.
Părul se încurcă foarte repede
”Este perfect normal ca părul să se încurce din când în când, mai ales după spălare, dar nu ar trebui să petreci mai mult de cinci minute să-l descurci. Acesta ar putea fi un semn că firul de păr are nevoie de mai multă hidratare, motiv pentru care ai nevoie de extra îngrijire pentru a preveni deteriorarea ulterioară”, punctează Mihai Badin, stilist Wella Professionals.
Produse pe care să le folosești pentru părul încurcat:
Înainte de a spăla părul, descurcă-l. Nu face baie cu părul încurcat, altfel riști ca acesta să se înrăutățească. Înainte de a intra la duș, secționează părul și perie-l până îl descurci în totalitate.
Piaptănă părul de la vârfuri spre rădăcină
Atunci când trebuie să-ți descurci părul, pentru a evita ruperea lui, ideal este să îl piepteni de la vârfuri către rădăcină.
Folosește un spray leave-in pentru descurcarea părului
Elements Renewing Leave-In Spray îți va ușura bătălia cu părul încurcat. După spălare, aplică produsul pe părul uscat cu prosopul, atât pe lungimi, cât și pe vârfuri și lasă-l să acționeze timp de 30 de secunde, apoi poți începe să descurci părul cu o perie.
Părul începe să aibă un aspect mat
Părul poate începe să aibă un aspect mat și plictisitor, mai ales atunci când este lipsit de hidratare și nutrienți vitali. Mătuirea firului de păr mai poate apărea și din cauza estompării pigmentului în cazul unui păr vopsit, dar mai poate fi semn al expunerii excesive în soare sau la căldură. În acest sens, poți opta pentru un serviciu de glossing la salon.
Ce să încerci pentru părul mat?
Fă-ți o programare pentru Shinefinity Color Glaze- acest serviciu îți poate transforma culoarea părului fără să-l deterioreze, ba chiar să-i ofere extra strălucire!
Oferă strălucire părului cu produsele bogate în ulei- Acest tip de produse hidratează părul uscat și oferă strlucire pe termen lung. Optează pentru Oil Reflections și te vei bucura de un păr radiant.
Finisează fiecare look cu un spray de strălucire- Nu subestima puterea pe care un astfel de produs o are asupra părului tău! Optează pentru EIMI Glam Mist și te vei bucura de un gloss fără să-ți încarce părul.