Anxietatea școlară: 10 sfaturi pentru a-i sprijini pe copii și adolescenți. Tot mai mulți copii și tineri se confruntă cu anxietate înaintea testelor sau examenelor. Emoțiile devin atât de intense, încât ajung să se blocheze, iar rezultatul este adesea unul slab. Și nu se întâmplă din lipsă de cunoștințe, ci din cauza presiunii resimțite. În astfel de momente, sprijinul adulților este esențial, mai ales al părinților.
Psihologul și psihoterapeutul Rosanna Schiralli explică: „Anxietatea școlară este adesea alimentată de comportamentul adulților și de mesajele pe care le transmitem, adesea fără să ne dăm seama. E firesc ca un părinte să-și dorească ca copilul să învețe și să aibă rezultate bune, dar uneori, fără intenție, îi comunică că este valoros și iubit doar dacă îndeplinește anumite așteptări.”
Chiar dacă verbal îi spunem „Nu-ți face griji”, copilul percepe mult mai mult decât cuvintele. Cu sensibilitatea lor naturală, copiii simt tonul, privirea, tensiunea din voce. Iar dacă mesajul subtil este „Trebuie să reușești ca să fii acceptat”, anxietatea se intensifică.
Pentru a-i ajuta cu adevărat, e important să le transmitem că valoarea lor nu depinde de note, ci de cine sunt. Să le oferim încredere, sprijin și siguranța că sunt iubiți necondiționat.
Iată 10 sfaturi despre cum să gestionezi anxietatea școlară:
1. Renunță la întrebarea automată „Cum a fost la școală?”
Deși pare o formulare inofensivă, repetarea zilnică a acestei întrebări poate transmite copilului un mesaj subtil, dar apăsător: că interesul părintelui se rezumă la rezultate și performanță. Dacă discuția se învârte constant în jurul notelor, temelor sau comparațiilor cu ceilalți, copilul poate ajunge să creadă că valoarea lui e măsurată în cifre și realizări.
Psihologii încurajează părinții să schimbe direcția conversației. În loc să te concentrezi pe „ce a făcut”, să te interesezi de cum s-a simțit. Poți începe prin a-i povesti despre propria zi, să-l întrebi ce l-a făcut să râdă. Ce l-a mirat sau ce moment i-a plăcut cel mai mult. Astfel, dialogul devine o punte între suflete, nu un raport de activitate.
Copiii au nevoie de spațiu, de înțelegere și de conversații care le validează trăirile, nu doar realizările. Adevărata conexiune se construiește din curiozitate sinceră și din dorința de a cunoaște omul din spatele elevului.
2. Încurajează-l să-și facă temele singur
Supravegherea excesivă a temelor poate alimenta anxietatea de performanță. Atunci când părintele devine prea implicat, copilul poate simți presiune în loc de sprijin.
Psihologii atrag atenția asupra interogatoriilor de după școală: „Ce teme ai?”, „Ai terminat istoria?”, „Ai verificat ce urmează mâine?”sau, și mai apăsător, „Ce teme avem?”. Aceste întrebări pot transmite ideea că temele sunt o responsabilitate comună, nu un proces de învățare individuală.
Pentru a cultiva autonomia, e important să-i oferim copilului încrederea că se poate descurca singur. Dacă este mai mic, îl putem ajuta să-și organizeze timpul, să înțeleagă cerințele și să clarifice eventualele nelămuriri. Dar doar dacă ne cere ajutorul. La final, putem face o verificare generală, fără să intervenim direct în rezolvarea exercițiilor.
Un mod eficient de a-l motiva este să-i propunem o activitate plăcută după ce își termină temele: un joc de societate, o ieșire la film sau o plimbare relaxantă. Important e ca recompensa să fie o experiență împărtășită, nu o sarcină banală precum mersul la supermarket. Și, bineînțeles, să ne ținem de cuvânt… pentru că promisiunile respectate construiesc încredere.
3. Evită să-i spui „Ai greșit!”
Când copilul face o greșeală într-un exercițiu sau desenează ceva care nu pare „corect”, e important să nu respingem munca lui în totalitate. În loc să ne grăbim cu judecăți, să încercăm să înțelegem cum a gândit, ce l-a condus spre acel rezultat și unde s-a blocat. Asta înseamnă să ne concentrăm mai mult pe procesul de învățare, decât pe rezultat.
Psihologul Schiralli subliniază că multe lucruri care nouă ni se par greșite sunt, de fapt, potrivite pentru etapa lor de dezvoltare. De exemplu, până la 5–6 ani, e perfect normal ca un copil să coloreze în afara contururilor sau să aleagă culori neobișnuite. Dacă desenează un cer roșu, în loc să intervenim cu „Dar cum, nu știi că cerul e albastru?”, putem spune: „Ce frumos ai făcut cerul roșu! Ce te-a inspirat să alegi această culoare?”
Prin această abordare, copilul se simte valorizat, înțeles și încurajat să exploreze, nu judecat. Iar încrederea în sine se construiește exact din aceste momente de acceptare și curiozitate autentică.
4. Anxietatea școlară: Rămâi calm când copilul vine cu o notă slabă
O notă proastă nu ar trebui să ne provoace panică sau anxietate. În astfel de momente, e esențial să ne amintim rolul nostru: suntem ghizii, nu judecătorii. Așa cum un pilot menține calmul în timpul turbulențelor, și noi trebuie să transmitem copilului siguranță și încredere, nu neliniște.
Dacă reacționăm cu îngrijorare sau reproșuri, copilul va simți că valoarea lui depinde de rezultate. În schimb, o atitudine echilibrată și blândă îl ajută să înțeleagă că greșelile sunt firești și că drumul spre învățare e presărat cu provocări.
5. Arată înțelegere pentru anxietatea lui
Pentru un copil, este important ca părintele să arate că îi înțelege starea de spirit. Frazele potrivite? „Îmi imaginez cum te simți, știu ce simți, aș fi așa și eu în locul tău”, amintindu-i poate de un episod similar care ni s-a întâmplat și nouă. „Vorbind cu el în acest fel, mesajul este că părintele știe ce simte, a trecut și el prin asta, dar știe și că o poate face”, subliniază Rosanna Schiralli.
6. Cultivă gândirea pozitivă
Copiii anxioși tind să se sperie înainte de a începe. În fața unui test sau a unei provocări, își imaginează automat că va fi greu, că nu se vor descurca, că totul va merge prost. În astfel de momente, rolul nostru ca adulți este esențial. Suntem cei care pot transforma gândirea catastrofică într-un orizont de posibilități optimiste.
În loc să alimentăm temerile, să-i ajutăm să vadă și alte scenarii. Poate subiectul va fi chiar unul pe care îl stăpânește bine, poate profesorul va fi mai blând decât se așteaptă, poate va reuși mai ușor decât crede. Psihologii ne îndeamnă să le oferim aceste alternative ca ancore de speranță.
7. Anxietatea școlară: Învață-l să gestioneze frustrarea
Uneori, copilul resimte presiunea școlii nu doar din cauza dificultăților academice, ci și pentru că nu a fost obișnuit să confrunte eșecul sau disconfortul emoțional care vine odată cu el. Poate a fost mereu însoțit de „bastonul” protector al părinților, care au intervenit rapid pentru a-i ușura drumul.
Dar viața nu vine cu garanții de reușită la fiecare pas. Și tocmai de aceea, noi, adulții, avem responsabilitatea de a-l învăța că e în regulă să cadă. Că uneori doare, că uneori pare nedrept, dar că fiecare cădere e o ocazie de a învăța să se ridice pe propriile picioare.
8. Învață copilul să „demonteze” anxietatea școlară
De exemplu, învățându-l câteva tehnici de relaxare, cu exerciții de respirație și meditație de făcut înainte de a merge la școală sau în vederea unui examen.
O altă stratagemă utilă este să-l inviți să deseneze anxietatea cu detalii amuzante sau să-i dai un nume ridicol, pentru a o minimaliza și a o dezumfla.
9. Când anxietatea crește, este mai bine să spargi gheața
Dacă anxietatea apare la începutul unui test sau al școlii, încurajează copilul să spună deschis că este puțin agitat. Este o modalitate de a sparge gheața cu profesorul, care cu siguranță va reacționa cu un zâmbet sau un mic sfat care îl pune pe elev înapoi pe drumul cel bun.
10. Anxietatea școlară: Dacă nu trece, nu vă fie teamă să solicitați sfatul experților
Dacă, după adoptarea diferitelor măsuri de precauție, anxietatea nu dispare, poate fi util să discutați cu un psiholog. Aceasta, pentru a înțelege ce se ascunde în spatele atitudinii anxioase și ce vrea copilul să comunice prin anxietate.
