Apivita are un nou distribuitor pe piața din România – Primăvara lui 2023 aduce mari noutăți pentru Apivita, iubitul brand grecesc de cosmetice bazat pe extracte naturale și apicole. Prezent pe piața din România de peste 14 ani, Apivita are de anul acesta un nou distribuitor, compania ND Medhealth.
Noua companie distribuitoare anunță noutăți și schimbări pozitive pentru brand ale cărui produse se vor regăsi curând la nivel național în farmacii fizice și online.
„Pentru ND Medhealth, 2023 este și va continua să fie un an al extinderii portofoliului atât cu branduri de renume internațional, precum APIVITA, cât și cu branduri proprii”, punctează Nikolas Kotzias, CEO & Founder ND Medhealth. ”Suntem extrem de onorați că rezultatele noastre și munca depusă pentru promovarea brandurilor dermatocosmetice a convins grupul PUIG, producătorul brandului Apivita, să acorde companiei ND Medhealth distribuția exclusivă a mărcii în România. Și veți vedea: istoria Apivita merge mai departe și abundă în noutăți și inovații”, punctează CEO-ul ND Medhealth.
Apivita este unul dintre cele mai renumite branduri de cosmetice care valorifică puterea produselor apicole și plantelor medicinale, îmbunătățite de cosmetologie verde de ultimă generație. Creat în urmă cu peste 40 de ani, APIVITA oferă soluții naturale și eficiente de înfrumusețare pentru față, păr și corp, îmbogățite cu ingrediente puternice din stup și flora grecească, produse ale căror formule sunt potențate de cele mai recente inovații științifice.
Toate produsele de înfrumusețare ale brandului APIVITA își datorează eficiența filosofiei APIVITA care stă la baza dezvoltării lor „de la sănătate la frumusețe“. Deci, ce înseamnă acest lucru? Fiecare dintre formulele cosmetice ale brandului este expresia „beauty“ a proprietăților terapeutice ale produselor apicole folosite: propolis, lăptișor de matcă și miere.
Cosmeticele Apivita conțin 85-100% ingrediente naturale și nu au în componență ingrediente controversate. Siliconii, parabenii, uleiurile minerale, propilenul glicolic, moscurile policiclice, nitromoscul, ftalații, ca și toate ingredientele care ar putea avea un efect nociv asupra sănătății mediului sunt eliminate din toate rețetele și formulele APIVITA.
Ia aminte! Începând cu finalul lunii martie, colecțiile brandului de frumusețe Apivita vor putea fi achiziționate atât online, cât și fizic din farmacii din întreaga țară.
Despre ND Medhealth
ND MEDHEALTH este o companie farmaceutică cu o gamă completă de servicii menite să faciliteze accesul brandurilor de sănătate și frumusețe pe piața românească construită acum 13 ani de către CEO & Fondator Nikolaos Kotzias. Portofoliul ND MEDHEALTH este format din branduri și produse inovatoare, susținute de studii și certificări internaționale, destinate sănătății, frumuseții și unui stil de viață echilibrat: Uriage, Apivita, Isdin, Eva Intima, Imunicor, Dr Biom, Puressentiel, Aspecton, Hedelix, Chlorhexil, Luxurious Dental Care, Novo C Vitamina C Lipozomală și D3Fix). ND MEHEALTH are o distribuție națională în peste 1500 de farmacii, o echipă formată din 47 de angajați și o cifră de afaceri înregistrată în 2022 de 7.1 milioane de euro.