Chiftele în cuiburi de spaghete, cu sos pentru copii

Chiftele în cuiburi de spaghete,  cu sos ușor pentru copii

Propunerea de azi: Chiftele în cuiburi de spaghete. „Cuiburile de chiftele” sunt potrivite și pentru copiii mai mici care au deja inclus oul în alimentație. În ciuda faptului că este o rețetă destul de simplă, poți face un fel de mâncare original preparând chifteluțe ceva mai mari – cu ochi și gură – așezate pe cuiburi făcute din spaghete. Nu doar gustoase, dar și haioase!

Copiii vor fi foarte încântați de un asemenea preparat.

Chiftele în cuiburi de spaghete

Ai nevoie pentru chiftele:

300 g carne tocată (amestec de vită și porc)

5 linguri de pesmet

5 linguri de parmezan ras

1 ou

1 praf de sare

Ai nevoie pentru sosul de roșii special pentru copii:

500 g sos de roșii proaspăt

1 cățel de usturoi

2 linguri de ulei

câteva frunze de busuioc

Pregătești așa:

Într-un castron mare adaugi carnea tocata, oul, sarea, pesmetul si parmezanul ras. Amestecă apoi toate ingredientele și formează chiftele mari, dar foarte compacte. Apoi coace chiftelele la cuptor pentru aproximativ 40 de minute, în funcție de cuptor.

Cât timp chiftelele sunt la cuptor, spală și taie roșia și ceapa în bucăți mici. Pune-le intr-o tigaie și adaugă sarea și uleiul. Până e gata sosul, pune la fiert spaghetele, după instrucțiunile de pe pachet.

Odată ce chiftelele, sosul și pastele sunt gata pregătite, ia o farfurie și întinde un strat de sos (poți folosi și o frunză de salată). Peste acesta așază pastele în formă de cuib, cu ajutorul unei furculițe. La sfârșit, așază chiftelele deasupra.

Decorezi așa:

Ajutată de ingredientele pe care le ai la dispoziție, creează ochii, gura și sprâncenele. Nu uita să adaugi deasupra o crenguță și câteva „pete” de verde pe părțile laterale ale farfuriei.

Aceasta este doar o propunere, dar în funcție de gusturile copiilor tăi poți inventa un fel de mâncare original jucându-te cu cele mai multe forme de Crăciun. De exemplu, poți pune o garnitură de orez în formă de stea sau în formă de brad sau un aluat de pâine pregătit la cuptor în formă de inimă.

My title page contents